Analiza-diagnostic social-economică a Localității Cricova în Vederea Includerii Acesteia în Circuitul Turistic Rural al Republicii Moldova

Capitolul I. Scurt istoric al localităţii rurale

Orașul Cricova a fost menționat documentar în anul 1431 cu denumirea Vadul Pietrei.

Cricova este un oraș din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău, Republica Moldova, situat la 11 km de Chișinău. Datorită galeriilor naturale de peste 120 km, majoritatea folosite pentru depozitarea vinului, Cricova este una dintre cele mai mari atracții turistice din Republica Moldova. Cricova este supranumită și orașul stropilor de soare.

Cricova se poate numi oraș din mai multe considerente. Pe parcursul istoriei sale, Cricova a dovedit să fie un oraș perspectiv. Pentru prima dată a fost pomenit în letopisetele regale din 1692, reprezentând un sătuc cu 200 de familii. Printre primii gospodari ai acestor locuri au fost Vasile Vornic, Grigoraș Duga, Carpu Covrig, Petru și Toader, Lupul și Petru, aceștia având loturi mari de teren, chiaburi și membri executivi ai primăriei locale.

În ceea ce privește toponimul localităţii Cricova în tradiția locală există mai multe versiuni. Una fiind că Cricova a apărut de la cuvintul slavon «cric» - "strigăt", oamenii vorbeau că dacă strigi într-un capăt al Cricovei în celălalt răsuna ecoul. Are dreptul la existență și o altă versiune, că la baza numelui ar sta numele unui vechi locuitor sau stăpân al satului: Cricovan sau Cricovici, în documente sub astfel de nume de familie a fost găsit un singur om, Petru Cricovici, scrib a lui Petru Rareș.

Din trecut până în prezent Cricova a fost supusă multor schimbări: majorarea populației, dezvoltarea social-economică, crizele economice și altele evenimente importante. Astăzi avem ocazia sa ne mândrim cu un loc atât de dezvoltat și cu nume mare. Suprafața e de 745 km patrati. Ultimul recesamânt a arătat că populația a crescut până la 15 000 de oameni. Cricova e plasat pe platforma Moldovenească 1000-2000 m, în valea râului Ichel. Aici se întâlnesc livezi, imaș, pădure, câmpii. Solul predominant e cernoziom humificat slab si cele levigate. Clima este temperat-continentală, verile sunt calde si uscate iar iernile reci și blânde. Aici sunt diferite instituții administrative ca gimnaziul rus nr.77; liceul teoretic "A. Mateevici"; şcoala de Arte, grădinița nr.33; primărie, biblioteca publică, casa de cultură, farmacie, spital, alimentare, minereuri, combinate(3), etc.

Istoricul vinificatiei moldave

Arta de a face vin din bobiţe, locuitorii acestor meleaguri o posedă din vremuri străvechi.

Popoarele tracice (Geto-Dacii) au cultivat dintotdeauna viţa de vie, furnizând şi altor popoaresecretul preparării vinului.

Astfel un vers din "Iliada" (sec. VIII i. Hr.) spune: "Războinicii greci s-au dus în Tracia săgăsească vinul". Cu mult înainte de cultul lui Dionysos, viţa de vie era bucuria popoarelor preistorice care locuiau în acest spaţiu. Timp de secole vinul a constituit pentru localnici bogăţia,mândria şi marfa prestigioasă de schimb cu alte popoare. Poetul roman Ovidiu (43. i.Hr.-17 d. Hr.),care a fost exilat în aceste locuri, vorbeşte de metoda de concentrare a vinului prin îngheţare, practicată de localnici. Astfel vechii daci, nu doar beau vinul, ci şi îl "mâncau" în sensul direct alcuvântului, la vreme de iarnă pastrândul în stare solidă.

Extinderea viilor era atât de mare pe timpul regelui Burebista (82-44 i. Hr.), încât bogăţiile vinurilor atrăgeau popoarele migratoare. Atunci Burebista, povesteşte istoricul grec Strabo, prin glasul marelui preot Deceneu, a dat ordin a fi ştirpite toate viile de pe întinsurile ţării.

Dar,cum zice un proverb: "Viţa de vie tot învie". Când romanii anexeaza această ţară (sec. I d. Hr.) descoperă aici o viticultură înfloritoare şi o vinificaţie cu tradiţii.

Odată cu constituirea Moldovei ca stat înşişi domnitorii ţării stăpânesc podgorii întinse. Primele instituţii de cultivare a viţei de vie şi de vinificaţie au fost şi mănăstirile Moldovei. Vinul de împărtăşanie presupunea înaltă calitate a licorii, considerate în aceste locuri de provenienţă dumnezeiască. Vinul, alături de cereale, a figurat printre primele articole de export. Dimitrie Cantemir (1673-1723) menţionează în "DescriereaMoldovei" că în secolul al XVIII-lea vinurile moldoveneşti erau foarte căutate de negustorii ruşi, polonezi, cazaci, unguri şi transilvăneni. Vinul era păstrat şi exportat în vase de stejar. Stejarulmoldovenesc, apreciat de străini pentru că nu făcea cari, era folosit la prepararea vaselor, ce prelungeau viaţa vinului, de la o recoltă la cealaltă. Acest mariaj simbolic al viţei de vie şi a tulpinii de stejar, stă şi astăzi la baza producerii vinicole.

De regulă, este folosit doar stejarul care a împlinit sau e pe cale a implini cel puţin o sută de ani. Calităţile acestui arbore, se zice, se transmit astfel prin intermediul băuturii şi celui care o consumă. Vinul de calitate e păstrat şi azi în butoaie de stejar, sau-dacă e vorba de cantităţi mari-în vase de oţel inoxidabil cu aplicarea materialului lemnos de stejar.