Analiza-diagnostic social-economică a localității Sofia, r-nul Drochia, în vederea includerii acesteia în circuitul turistic rural al Republicii Moldova

Itinerar turistic.pag.43

Satele, precum oamenii, se aseamănă mult, dar și se deosebesc. Fiecare sat are istoria sa incomparabilă, tradiții și obiceiuri proprii. Anii trec și unele evenimente, fapte se uită, rămân acoperite de negura vremii și este de datoria noastră să le scoatem din anonimat. Mulți încearcă să risipească praful de pe filele îngălbenite ale istoriei satelor natale, pentru a le face cunoscute generațiilor în creștere, deoarece fiecare om trebuie să-și cunoască neamul din care se trage, faptele străbunilor.

Un proverb spune: ”Cinstind amintirea străbunilor, ne cinstim pe noi înșine”. Despre satul Sofia s-a scris mult, dar nu întotdeauna pe bază de documente. Localitatea s-a dezvoltat rapid datorită așezării geografice avantajoase, existenței căii ferate Bălți - Ocnița, construite în 1893, contactului cu orașele mari Bălți, Chișinău, Iași, solului fertil, favorabil pentru creșterea culturilor agricole. Oamenii, deosebit de harnici și comunicabili, buni gospodari, au făcut ca satul Sofia să înflorească, devenind cunoscut în întreaga republică.

În formarea potențialului intelectual un rol primordial îi revine școlii din sat, pe care au absolvit-o, până în anul 2006, peste 2792 de persoane, dintre care 60 au devenit doctori și doctori habilitați în științe.

Satul Sofia se caracterizează printr-o cultură înaltă, oameni evlavioși și blajini, curajoși și mărinimoși, prin tradiții și obiceiuri bogate, un muzeu cu numeroase exponate ce reflectă istoria localității și viața oamenilor săi.

Fiecare dintre noi își iubește baștina și, chiar dacă a plecat din locul unde s-a născut, și-a petrecut copilăria, a învățat, într-o bună zi se va întoarce, căci este imposibil să trăiești fără să-ți cunoști străbunii, iar cel mai mare dușman al memoriei noastre rămâne a fi uitarea.

Capitolul I. Scurt istoric al localităţii rurale

Sofia este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova, situat la 8 km de centrul raional. Termenul provine din grecescul σοφία și se traduce prin "înțelepciune", "abilitate", "cunoaștere". Denumit și "satul celor 2.000 de fântâni", Sofia are bogate resurse de apă potabilă.

Satul are și o legendă. Se spune că pe moșia boierului Dementie Hasnaș erau câteva sate. Nu departe trecea ”șleahul celor șapte dealuri”, unde își făceau de cap ”musafirii nepofiți”, care jefuiau drumeții, prădau localnicii, furau copii, fete, distrugeau ce se putea distruge, lăsând în urmă ruine, provocând dezastru. Se auzeau numai bocete și blesteme.

Se spune că odată soția lui D. Hasnaș - Anfisa – a zis: ”Vreau să fac încă un sat pe moșia mea, dar care să fie ferit de șleah”. Astfel ea vroia să scape de hoți.

Fiul mai mic al Hasnașilor, Ioan, care era moștenitor, i-a dat satului denumirea de Anfisovca, în cinstea mamei sale.

Până în anul 1920 satul Anfisovca a făcut parte din jud. Soroca, astfel blazonul localității reprezentând cetatea Sorocii. În 1920 satul Anfisovca a trecut în jud. Bălți, schimbându-i-se și denumirea în Sofia. Totodată, a fost schimbat și blazonul, care reprezenta un arcaș pe malul unei ape.

Neamul Hasnașilor (Asnașilor)

O dinastie însemnată printre căpeteniile voinicilor basarabeni din trecut au fost, conform lui Gheorghe Bezviconi, Hasnașii din ținutul Soroca. Cuvântul Hasnaș provine de la numele Asan (Hasan-Hasnaș), altădată foarte răspândit în părțile acestea, iar strămoșii acestui neam sunt amintiți încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun: Dragomir Hasnaș - 1426. C. Sion consideră că neamul Hasnașilor este ”dorian de fel”.

Dintr-un hrisov din anul 1636 s-a aflat, scrie în continuare Goerghe Bezviconi, că Ionașcu Hasnaș, pentru ajutorul dat lui Vasile Lupu, domn al Moldovei (1634-1653), prin oameni și cai, a primit pământuri de-a lungul pârâului Cubolta, stăpânite mai apoi de fiul său, Gherghiță, și copiii acestuia: Ionașcu (II) și Constantin. Se zice că lor le aparțineau moșiile: Hasnașeni, Stănești, Doboșeni, Dubiceni, Nilipești, Șoldănești, Șofrașcani, o parte a Petrașcanilor etc.

Fiii lui Ionașcu (II), Simeon și Teodor, au moștenit de la tatăl lor moșiile Hasnașeni din țin. Soroca, Stănești și Doboșeni din țin. Hârlău. Pe la 1770 Simeon, ”din pricina unor împrejurări vremelnice din strâmtorare”, ocupându-se cu negoțul prin Mohilău, trecu în Polonia, unde a și murit. În acest timp moșiile familiale erau administrate de fratele său, Teodor, care în curând orbi. În urma acestui necaz Teodor a fost înșelat de vărul său, Gavriil Burdug, care înstrăină averile Hasnașilor lui Lascar Rosăt, fapt care în 1778, în lipsa oponenților, a fost aprobat de domnul Țării Moldovei Constantin Moruzi.