Analiza-diagnostic social-economică a localității Ulmu

Satul nu înseamnă doar uliţe umbrite de livezi şi case, cu ogrăzi atotcuprinzătoare şi nici nu înseamnă numai locuitorii satelor, oameni care se numesc ţărani; nume frumos care înseamnă suveran, stapân al pământului, om liber şi înăuntru şi înafară, adică om cu suflet minunat, cu credinţă în Dumnezeu şi care trăieşte şi munceşte, nu la comandă, ci dintr-o dragoste deosebită faţă de pămantul lui, de casa, de familia şi de satul lui.

Ceva s-a întâmplat cu noi, nu numai cu ţăranii ci şi cu muncitorii şi intelectualii. Nu ne mai regăsim, câteodată nu ne mai recunoaşte nimeni, ni se pare că noi nu mai suntem noi. Ţăranul nu mai are chipul frumos şi măreţ de ţăran. Muncitorul nu mai are chipul luminos şi dârz de muncitor. Cărturarul parcă nu mai are chipul nobil şi spiritualizat al omului care şi-a subţiat şi purificat făptura prin studiu, prin cugetare, prin muncă. ( ) ,,Până ce este ziuă,” după cum a zis Mântuitorul lumii, cu privirea îndreptată spre Dumnezeu, să lucrăm în strânsă unitate pentru refacerea vieţii noastre dinafară, dar şi pentru refacerea noastră cea dinauntru, pentru refacerea satelor, oraselor, a ţării, dar mai ales pentru refacerea gândirii noastre, a sufletului şi vieţii noastre morale, spirituale, intelectuale şi sociale.

Satul meu, sat modest, sat retras între doua coline , sat în care, gustam din frumuseţile lui nealterate, sat ce şi-a păstrat neschimbat trupul şi gândul şi traiul moştenit de la daci, aşa cum s-a păstrat acest trai în toate satele din a Codrului, au existat legi străvechi, neimpuse dinafară, dar care au reprezentat valori fundamentale pentru viaţă. ( ) S-au păstrat datini şi rânduieli care în alte părţi s-au alterat, nu şi-au mai păstrat chipul firesc. ( )

O oază, un colţ de lume în care s-ar putea găsi un model de viaţă pentru reaşezarea vieţii pe drumul cel bun se poate afla şi în acest sat cu oameni buni, oameni de omenie, drepţi şi sfioşi, îndrăzneţi dar şi ruşinoşi, se pot găsi şi în acest sat modest.

Ca şi atunci şi acum, în fiecare sat este un altar plin de har. Altarul Bisericii şi Şcoala sunt inima satului. Fără Biserică şi Şcoală, fară Preot şi Profesor, satul ar fi pustiu. Capitolul I. Scurt istoric al localităţii rurale

Satul Ulmu are o asezare pitoreasca intre doua coline, inconjurat de codri batrini, vegheat si strajit de batrinii si stufosii stejari. Un sat in care poti sa asculti ore in sir fosnetul padurii si sa nu te mai saturi. Sa vezi si totodata sa admiri padurea in toata splendoarea ei, in cele patru anotimpuri. Sa iti bucuri ochii cu covorul multicolor ce se asterne toamna, sa alergi fara sa te opresti prin ploaia de frunze colorate, sa o vezi primavara cum imugureste si infloreste, sa asculti cintecul lin al pasarelor asezat la tulpina unui stejar batrin, iar vara- o vezi in toata frumusetea ei, verde, plina de viata, plina de bunatati si parca iti este plin si sufletul. Iarna ea iti bucura ochii si sufletul cu un covor alb, un covor ce straluceste, sa vezi urmele vrabiutelor pe zapada si sa admiri crengile inghetate si aplecate pina la pamint de greutatea omatului. Sa auzi cum bate vintul salbatic printre copaci. Sa vezi cum o caprioara cauta prin zapada ceva iarba uscata, iar atunci cind te zareste te priveste atent, nu te scapa din priviri urmarindu-ti orice miscare.

Privind de la marginea padurii se asterne o priveleste minunata, se vede mai tot satul. Mare si mindru Exista si o legenda in care se spune ca demult-demult, ascunzîndu-se de turci în desişul pădurii de prin părţile acestea, oamenii au dat de un ulm viguros, la poalele căruia susura un izvor cu apă limpede şi bună. Locurile erau frumoase, pitoreşti şi fugarii au hotărît să se poposească aici. Se zice că întîlnindu-se sub ulm, cîtviva fugaris-au pus să mesească.Unul din ei adusese brahă - un fel de must dulce făcut din secară dospită cu apă. Altul culesese de prin pădure curcudele, căci erau mulţi copaci cu fructe de-acestea. Acrişoareş i bune la gust, curcudelele potoleau pe-o vreme foamea. Cel de-al treilea fugar luase cu sine aluat din care au făcut turte. Doar cel de-al patrulea, nu avea nimic şi ceilalţi i-au zis că-i hoţ, adică, şmecher.

Acelui ce adusese brahă i-au zis Bragă - de la acesta provine numele de familie care şi astăzi se rosteşte Bragă. Omul cu curcudelele a fost poreclit Curcudel. Urmaşilor lui li se spune Corcodel. Celui cu aluatul i-au zis Plămădeală, iar celui hoţ - Goţ, apoi Guţ şi, în sfîrşit - Guţu.1