Analiza evoluției circulației turistice internaționale - studiu de caz - America de Nord

CAPITOLUL 1.

Prezentarea conceptelor de bază utilizate în turismul internaţional

Turismul, reprezintă un fenomen economico-social propriu civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii şi, ca atare, aflat într-o relaţie de mtercondiţionalitate cu aceasta. Astfel, tendinţele înregistrate în evoluţia economiei mondiale, atât cele pozitive exprimate de sporirea producţiei şi, pe această bază, a prosperităţii generale, de intensificare a schimburilor internaţionale şi lărgirea cooperării dintre state, de industrializare şi terţiarizare, cât şi cele negative precum crizele sau perioadele de recensiune economică, extinderea sărăciei şi şomajului, inflaţia deteriorarea mediului au influenţat cantitativ şi structural activitatea turistică, stimulând călătoriile şi diversificând orientarea lor spaţială.

De asemenea faptul că turismul se adresează unor segmente largi ale populaţiei, că răspunde pe deplin nevoilor materiale şi spirituale ale acesteia s-a reflectat în intensificare circulaţiei turistice, imprimând fenomenului unul dintre cele mai înalte ritmuri de creştere. Pe de altă parte, prin amploarea şi conţinutul său complex, turismul antrenează un vast potenţial natural, material şi uman având implicaţii profunde asupra dinamicii economiei şi societăţii, asupra relaţiilor internaţionale ale lumii.

Turismul include un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi prin industriile adiacente care concură la satisfacerea nevoilor de consum turistic.

Potrivit noilor precizări, turismul se refera la activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

De-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat, s-a îmbogăţit continuu şi de la începutul secolului nostru, înseamnă, de fapt, "un ansamblu de acţiuni umane puse în funcţiune pentru realizarea călătoriilor de plăcere". În zilele noastre această noţiune include şi "industria bunei serviri" şi respectiv "industria ospitalităţii", ca o parte a industriei de servicii, care cooperează la satisfacerea cerinţelor turistului.

În turism se disting două categorii de relaţii: relaţi rnateriale, care apar atunci când turiştii recurg la anumite servicii plătite, şi relaţii imateriale (intangibile), rezultate din

contactul cu populaţia locală, cu civilizaţia, cultura, tradiţiile din ţara vizitată. Deoarece în cadrul activităţilor turistice se creează, implicit, asemenea relaţii complexe între turist şi ţara, respectiv regiunea, zona sau staţiunea vizitată, precum şi între privit în întregime (ca ramură a economiei naţionale) şi diferitele sfere ale vieţii publice este clar că turismul trebuie să fie definit în strânsă legătură cu toţi aceşti factori.

Turismul reprezintă astăzi, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de, activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale pentru un număr tot mai mare de persoane.

Una cfintre cele mai cuprinzătoare definiţii date turismului, general acceptat pe plan mondial, este aceea a profesorului elveţian dr. W. Hunzker. "Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare".

Formele de turism, dezvoltarea circulaţiei turistice, participarea la mişcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motivaţiilor care generează cererea, au condus la multiplicarea formelor de turism.

Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de vedere teoretic şi practic, oferă elemente de fundamentare ştiinţifică a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii. Ca urmare, cunoaşterea modalităţilor de concretizare a cererii turistice, a conţinutului şi particularităţilor fiecărei forme, a determinanţilor specifici şi evoluţiei lor, precum şi a corelaţiilor dintre acestea prezintă importanţă deosebită pentru definirea strategiei în dezvoltarea turismului, pentru crearea cadrului unitar de circulaţie a informaţiilor şi luare a deciziilor, pentru integrarea în sistemul categorial internaţional.

În acelaşi timp, intensificarea călătoriilor, interne şi internaţionale, creşterea rolului turismului în viaţa economică şi socială au determinat preocupări pentru evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale, pentru elaborarea unui sistem unitar de înregistrare şi urmărire a circulaţiei turistice.

În acest context, se poate vorbi de cristalizarea unor forme ale circulaţiei turistice precum şi a unei metodologii comune de măsurare a acesteia. În activitatea turistică internă şi internaţională se practică o gamă largă de forme şi aranjamente turistice, determinate de modalităţile de satisfacere a nevoii de turism, de condiţiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularităţile organizării călătoriei.

Forma de turism poate fi definită prin aspectul pe care îl îmbracă combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.

Delimitarea conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli, a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe şi prestatorilor de servicii.

Potrivit experienţei internaţionale, există numeroase criterii de structurare a formelor de turism; între acestea pot fi menţionate: motivul de călătorie, gradul de mobilitate a turistului, originea sa, periodicitatea plecărilor în vacanţă, caracterul voiajelor, modalitatea de comercializare.

Turismul se clasifică după locul de provenienţă a turiştilor, în două forme principale: turism naţional (intern), practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor ei şi turismul internaţional (extern), caracterizat prin vizitele cetăţenilor străini într-o ţară şi plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă. Turismul intern şi internaţional reprezintă două forme de exprimare a aceluiaşi fenomen, raportul dintre ele fiind net în favoarea celui intern, cu valori de la ţară la ţară.

Turismul internaţional se subdivide, în funcţie de orientarea fluxurilor turistice, în turism emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă, şi turism receptor (incoming) de primire sau activ, ce cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în ţara primitoare. Raportul dintre numărul plecărilor şi sosirilor de turişti în şi din străinătate determină situarea unei ţări într-o categorie sau alta, iar din punct de vedere economic, influenţează aportul în valută al activităţii turistice şi, implicit, echilibrul balanţei de plăţi".