Analiza Sistemelor Turistice - Mijloace și Metode

1.1.Scurte consideraţii asupra formării spaţiului turistic

Spaţiul turistic nu există fără turişti şi fără infrastructura specifică activităţilor turistice. În caz contrar putem vorbi de un punct turistic sau de existenţa unui sit, areal etc., cu potenţial turistic. Spaţiul turistic este şi un rezultat al percepţiei diferenţiate a realităţii de către rezidenţii permanenţi şi de către turişti, aceştia din urmă fiind cei care îi adaugă consistenţă.

Spaţiul turistic este rezultatul asamblării unor elemente cu potenţial turistic care pot fi divizate în trei categorii:

-primare : naturale sau artificiale (antropice). Din prima subcategorie cele mai frecvent utilizate sunt soarele, apa (sub diversele forme de agregare), roca, vegetaţia şi fauna. Din a doua categorie fac parte acele elemente create în alte scopuri (iniţiale) decât cele turistice : clădiri, cultura populară, spaţii de agrement şi de recreere, evenimente diverse etc.

-secundare: elemente create în scopul deservirii turistice şi nu al rezidenţilor. Sensul lor este strâns legat de turism. Ele nu constituie obiectul atracţiei (în afara situaţiilor în care devin obiective de patrimoniu) dar motivează, facilitează şi fac posibile călătoriile turistice. Se pot distinge: elemente care au legătură cu accesibilitatea (agenţii de voiaj, puncte de informare turistică, infrastructura de transport, echipamente de semnalizare şi marcare turistică etc.); elemente care au legătură cu activităţile de animaţie turistică: restauraţia; elemente care asigură intimitatea pe durata sejurului (spaţiile de cazare).

-adiţionale (complementare): elemente create atât în scop turistic dar şi pentru necesităţile populaţiei rezidente. Se încadrează aici serviciile comerciale, elementele urbanistice de valorificare a potenţialului turistic (spaţii verzi, spaţii pietonale, operaţiuni de renovare urbană a unor cartiere fără valoare turistică intrinsecă, în scopul ameliorării modului de viaţă al populaţiei rezidente etc.). Această categorie este foarte importantă pentru crearea ambianţei, culorii locale, a imaginii de marcă, concurând prin reacţiile şi interacţiunile pe care le provoacă, fasonarea produsului turistic.

1.2.Ce este turistificarea?

Turistificarea este procesul în urma căruia un spaţiu frecventat de către vizitatori începe a fi ocupat cu o infrastructură specifică modificând mediul de primire în toate componentele sale (naturală, socială, economică, culturală). Acest proces începe imediat ce sosesc primii turişti, conducând treptat la ocuparea progresivă a spaţiului de către echipamentele specifice, la polarizarea fluxurilor la diverse scări de analiză. Este un proces în continuă acţiune, departe de a fi liniar, presupunând o anumită ciclicitate strâns legată de evoluţiile macroeconomice. În anumite situaţii el poate eşua, mai ales atunci când este forţat (cazuri numeroase atât în Estul Europei cât şi în statele occidentale).

Turistificarea debutează prin crearea unui nucleu, iniţial dependent de mediul local, care sfârşeşte prin a se transforma într-un catalizator al diverselor activităţi care îi conferă o forţă de atracţie care permite clientului să îi distingă originalitatea. În acest mod, turistificarea presupune şi o (re)definire a sensului locurilor.

1.3. Locul turistic ca rezultat al procesului de turistificare

Rezultatul procesului de turistificare constă în afirmarea unor locuri turistice. Acestea pot să apară inclusiv sub impulsul unor forţe exogene (investitori, puterea publică etc.). Prin juxtapunerea diverselor elemente, asigură atracţia şi permite funcţionarea pieţei turistice prin următoarele calităţi:

-exercită astfel o polarizare asupra spaţiilor vecine (aprovizionare, forţă de muncă) sau mai depărtate (clientelă, pieţe),

-suscită crearea unei infrastructuri specifice, în special în domeniul transportului public;

-contribuie la dezvoltarea locală, obligând autorităţile locale să ţină cont de necesităţile microsistemului turistic local, de raporturile sale cu mediul.

Elementele potenţialului turistic antrenate în procesul de turistificare se asociază de obicei în funcţie de: condiţiile locale de mediu; accesibilitate; particularităţile culturale locale; funcţionalitatea social-economică; specificul clientelei şi interacţiunile acesteia cu populaţia locală.

Emergenţa locurilor turistice este astfel rezultatul unui proces complex care transformă, în diverse grade, anumite componente ale potenţialului turistic iniţial, în manieră sistemică – în lungul unui lanţ cauzal de tipul acţiune-interacţiune-retroacţiune.