Cercetare bibliografică - studiu de caz - Porțile de Fier

Introducere

Romania are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datorează în parte condiţiilor fizico-geografice care includ munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul din cele mai vaste sisteme de deltă ale Europei (Delta Dunării). De asemenea, datorită poziţiei geografice a Romaniei, flora şi fauna prezintă influenţe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi componente continental europene dinspre nord-vest.

De asemenea trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din Romania s-au autoconservat în condiţiile în care interveniţile umane asupra acestora a fost în regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine există nenumarate exemple în care arii protejate au fost pur şi simplu distruse, cu toate că înca mai figurează ca existente. De aceea majoritatea ariilor protejate au implementat un plan de management al vizitatorilor care sa impuna reguli şi conduite în ceea ce priveste conducerea şi buna funcţionare ả acestora.

În urmatoarea lucrare voi analiza “ Planul de management al vizitatorilor al Parcului Naţional Buila – Vântorăriţa”.

1. Prezentarea zonei turistice

1.1. Localizarea geografică

Masivul Buila-Vânturariţa este situat în partea central-nordică a Judeţului Vâlcea şi face parte din Munţii Căpăţânii. Masivul iese în evidenţă faţă de lanţul principal al acestora, atât prin dispunere cât şi prin constituţie şi relief. Creasta principală a Munţilor Căpăţânii, constituită preponderent din şisturi cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare înspre nord şi sud. Excepţie fac două masive calcaroase, ale căror creste principale sunt dispuse pe direcţia SV-NE: Masivul Târnovu în nord-vest şi Masivul Buila-Vânturariţa în sud-est.

Masivul Buila-Vânturariţa se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de Cheile Olăneştilor (Folea). Legătura cu Munţii Căpăţânii este făcută prin Plaiul Netedu (interfluviul dintre râurile Bistriţa şi Costeşti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre râurile Costeşti şi Cheia) şi Plaiul Hădărău (interfluviul dintre râurile Cheia şi Olăneşti). Creasta Buila-Vânturariţa are o extindere spaţială de tip liniar, cu o lungime de circa 14 km şi o lăţime cuprinsă între 0,5 şi 2,5 m km (extinderea calcarelor jurasice). Altitudinea absolută este în Vârful Vânturariţa Mare (1885 m), iar cea minimă la ieşirea Bistriţei din chei (550m). Principalele vârfuri ale masivului sunt, de la sud-vest spre nord-est, următoarele: Arnota (1183,7 m), Muntele Cacova (1525,1 m), Muntele Piatra (1643 m), Muntele Albu (1658,9 m), Buila (1848,6 m), Ştevioara (1847 m), Vânturariţa Mare (1885,2 m), Vioreanu (1866 m), Vânturariţa Mică (1655 m), Stogu (981 m).

1.2. Puncte de intrare/Acces

Parcul cuprinde creasta calcaroasă liniară a Masivului Buila-Vânturariţa, cu o lungime de cca 14 km, de la vest de Cheile Bistriţei vâlcene, până la est de Cheile Olăneşti (Folea), creastă dominată de cele două vârfuri care dau numele masivului: Vârful Buila (1849 m) şi Vârful Vânturariţa Mare (1885 m).

Parcul Naţional Buila-Vânturariţa are 6 puncte de intrare:

- 3 în Comuna Costeşti, unul pe Valea Bistriţa şi două pe Valea Costeşti: Bistriţa, Pietreni-Prislop şi Pietreni-Valea Morii;

- 1 în Comuna Bărbăteşti pe Valea Otăsăului;

- 1 în Satul Cheia pe Valea Cheia;

- 1 în Oraşul Băile Olăneşti pe Valea Olăneşti.

Accesul se poate face fie pe drumul naţional 67 Rm. Vâlcea-Târgu Jiu, fie pe drumul judeţean Rm. Vâlcea-Băile Olăneşti.