Contribuția Turismului la Îmbunătățirea Calității Vieții

CAPITOLUL 1

Turismul si calitatea vieţii – repere teoretice

1.1. Definirea conceptului de turism

Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa – în general şi în Franţa – în special.

La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ şi, respectiv, din cel latin „turnus“ şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist”. Profesorul englez F. W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate persoanele care satisfac cel putin două condiţii, şi anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câştige”.

În concluzie prin turism se înţelege:

• ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament;

• industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare.”

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat”. Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării de sănătate;

• se deplasează în alte localitaţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc.;

• se deplasează în scopuri culturale.

1.1.1. Forme ale activităţii de turism

În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:

• turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;

• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi;

• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii unei ţări date care vizitează alte ţări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:

• turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător;

• turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing).

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei destinaţiilor externe, interzise până atunci în România. Marile oraşe din vest şi staţiunile de la Marea Neagră au fost principalele ţinte.

La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. În prezent, agenţii de turism spun că destinaţiile externe se vând foarte bine. Importanţa litoralului a scăzut, iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulţi turişti să se orienteze către alte locuri. Marii câştigători par a fi agroturismul, zonele montane şi Delta Dunarii.

1.1.2. Evoluţia turismului pe plan naţional şi internaţional

Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali.

Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.

1.2. Definirea conceptului de calitate a vieţii

Conceptul de calitate a vietii este relativ nou in vocabularul stiintelor socio-umane,el dobandindu-si cetatenia abia in a doua jumatate a secolului XX, cand a patruns deja adanc nu numai in terminologia, dar si in tematica majora a numitelor discipline. Cel care a asezat termenul de calitate a vietii in focarul unor preocupari teoretice si sistematice,legate totodata de cercetarea viitorului societatii omenesti, a fost omul de stiinta francez Bertrand de Jouvenel, in 1958.

Acest autor avea urmatoarele idei de baza : calitatea vietii priveste modul de ,,amenajare a existentei umane” iar cresterea economica poate si trebuie sa duca la amenitate-caracterul agreabil,atractiv al conditiilor de existenta

Conceptul calitatea vietii, reprezinta o etapa calitativ noua in evolutia conceptiilor sociologice si economice a reprezentarilor despre bunastare.