Determinarea potențialului turistic al Irlandei

Capitolul I

Elemente de cadru general

Irlanda este cel mai vestic membru al Uniunii Europene, are o economie dezvoltată și o populație de puțin mai mult de 4 milioane. În constiuția republicii, numele țării este doar Irlanda (Éire în irlandeză) deși numele Republica Irlanda este folosit pentru nu a se confunda cu Irlanda de Nord și cu întreaga insulă Irlanda. Capitala Irlandei este la Dublin.

1.1 Poziția geografică

Irlanda (Éire în irlandeză, Ireland în engleză) este o țară în Europa de Vest care ocupă aproximativ 80% din insula Irlanda, cealaltă parte fiind ocupată de Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit

Aşezare geografică: latitudine nordică 51°27" - 55°25", longitudine vestică 6° - 10°27".

Figura 1: Harta fizică a Irlandei

Sursa: http://harta.infoturism.ro/Europa/Irlanda/harta/harta_Irlanda.gif

Insula Irlanda are o suprafață de 84.421 km², din care 70.273 km² aparține Irlandei. Irlanda este complet înconjurată de Oceanul Atlantic, deși porțiunea de apă între Irlanda și Marea Britanie este cunoscută ca Marea IrlandezăIrlanda este separată de Marea Britanie prin canalul St. George, Marea Irlandeză şi Canalul Nordului.

Capitolul II

Istoria tarii

Irlanda, numită deseori ţară a sfinţilor şi cărturarilor, este patria a numeroşi scriitori celebri de limbă engleză, printre care Yeats, Joyce, O'Casey, Beckett, Wilde şi Shaw. Insula ce ocupă o arie de aproximativ 500 pe 250 kilometri este situată la vest de Marea Britanie şi are o populaţie estimată la 5 milioane. Ţărmurile sale sînt marcate de lanţuri muntoase joase ce coboară în văi şi cîmpii, iar în vest se întind largi pămînturi mlăştinoase. Clima încălzită de Gulfstream-ul Atlantic e moale şi umedă. Ar fi fost perfect, dacă Dumnezeu i-ar fi pus deasupra şi un acoperiş, obişnuiesc să spună irlandezii.

Mult timp s-a considerat că strămoşii irlandezilor au fost celţii, care au colonizat insula în cîteva valuri între secolele 8 şi 1 Î.C., deşi studii recente indică o situaţie ceva mai complexă, cultura celtică ar fi putut ajunge aici nu numai prin intermediul unor invazii de proporţii ci şi prin influenţe moderate ale popoarelor vecine. Studii genetice sugerează conexiuni rasiale apropiate cu populaţiile din regiunile basce din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei.

Romanii numeau Irlanda Hibernia şi, la fel ca fenicienii, au făcut comerţ cu ea, dar nu au încercat niciodată să o cucerească.

Creştinismul a fost introdus în secolul 5 D.C. de către Sf. Patric şi alţi călugări misionari din Ţara Galilor. Tradiţia druidă s-a prăbuşit în faţa răspîndirii noii credinţe, deşi iconografia şi simbolurile sale au fost deseori incorporate în artefacte şi ceremonii creştine.

O puternică tradiţie monahală irlandeză a înflorit în secolele tenebroase, cînd insula era văzută ca un far de iluminare intelectuală şi spirituală ce a atras cărturari şi pelerini din întreaga Europă.

Arta scrisului, cea a prelucrării metalelor şi a sculpturii au înflorit şi au produs astfel de comori ca, de exemplu, Cartea Kells, bijuterii ornamentate şi numeroasele cruci sculptate în piatră care apar pe insulă.

Această epocă de aur a fost întreruptă în secolul 9 de două sute de ani de războaie intermitente, cu valuri de invadatori vikingi (preponderent vikingi din Danemarca şi Norvegia), care au devastat mănăstiri şi oraşe. Unii din ei s-au stabilit în Irlanda, întemeind multe oraşe din zilele noastre, printre care Dublin, Cork, Limerick şi Waterford.

În secolul 12, aventurieri normanzi anglizaţi au profitat de conflictele dintre triburi pentru a se infiltra şi apoi a prelua controlul asupra unor vaste teritorii ale ţării, ceea ce a condus la cei opt sute de ani de dominaţie engleză şi la revolte şi rebeliuni succesive împotriva acesteia.

A fost introdusă legea engleză, iniţial în regiunea din jurul Dublinului, cunoscută drept Pale, şi în Waterford, dar în secolul 16 aceasta a început să se răspîndească pînă la colapsul final al suprastructurii sociale şi politice gaelice la sfîrşitul secolului 17.