Dezvoltarea Agroturismului în Transilvania

I. INTRODUCERE

Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european.

O vacanţă la ţară a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pur ecologice. Căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului actual, de aceea regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe rând , în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de a rezolva probleme în acelaşi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă parte oraşul. Prin agroturism se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, având loc astfel o schimbare socială ce oferă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească rădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate.

Agroturismul a apărut ca o necesitate de găsire de soluţii pentru gospodăriile rurale, în sensul creşterii câştigurilor prin valorificarea potenţialului acestora, dezvoltând servicii de găzduire şi de valorificare a produselor proprii şi locale.

Activitatea meşteşugarilor contribuie la crearea unei imagini concrete şi complexe asupra vieţii satului românesc, asupra creaţiei artistice populare în ansamblul, prin conservarea unor elemente de certă valoare pentru o anumită zonă sau regiune, prin transmiterea bogatei noastre moşteniri culturale. Punctul de plecare îl poate constitui lipsa unor condiţii naturale prielnice pentru agricultură, precum şi existenţa unei baze de materii prime şi de condiţii favorabile practicării meşteşugurilor.

O zonă foarte importantă a ţării noastre ce deţine potenţial turistic este Transilvania, zonă ce oferă prin multitudinea şi varietatea zonelor de agrement turistic pe care le are la dispoziţie o alternativă deosebit de atractivă de a petrece vacanţele, fiind în acelaşi timp o experienţă uluitoare prin care se poate descoperi locuri unice in lume, legende şi istorisiri care ne ţin cu sufletul la gură, mâncăruri savuroase şi vinuri bune, munţi înalţi anume facuţi pentru alpinism, bungee-jumping sau rafting, dar mai presus de orice ne oferă privilegiul de a călători printr-un ţinut legendar şi celebru.

II. CUPRINS

1. Date generale despre Transilvania

Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi versantele carpatice ce se înclină spre aceasta.

Pe teritoriul Transilvaniei se află 10 judeţe: Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu.Noţiunea Transilvania are, sub aspect geografico-politic, două accepţiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică, delimitată de Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi, la vest, de Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni). Această macrozonă a fost denumită în evul mediu Voievodatul Transilvaniei sau Transilvania voievodală („ţara de dincolo de pădure”), suprafaţa ei totală măsurând aproximativ 57.000 km².Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureş, Crişana, Sătmar, ţinut cunoscut şi sub denumirea Partium, adică „părţile” dinspre Ungaria, alăturate după mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric de pe podişul transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei adică: judeţele (comitatele) Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor şi Arad. Suprafaţa regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit tratatului de la Speyer (1571), din Partium făceau parte judeţele (comitatele) Maramureş, Bihor, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, provincia (ţara) Chioarului şi judeţele (comitatele) Arad şi Severin.Uneori, Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul românesc de la vest de Carpaţii Orientali şi nord de Carpaţii Meridionali, astfel incluzând şi Banatul. Caracterul fluctuant al conţinutului termenului se explică prin evoluţia complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne. Suprafaţa totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeţei României. Populaţia ce trăieşte în acest spaţiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populaţiei României. Transilvania este din punct de vedere geografic un platou înalt, separat în sud de Ţara Românească prin lanţul Carpaţilor Meridionali şi în est de Moldova prin Carpaţii Orientali. Zona vestică a Transilvaniei (Crişana) are graniţă cu Ungaria. La nord, se învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia - care cuprinde partea de nord a Maramureşului istoric - şi Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălţimi între 305 şi 488 de metri este irigat de râurile Mureş, Someş, afluenţi ai Tisei, şi de râul Olt, afluent al Dunării. Cel mai mare oraş din regiune, conform recensământului din 2002, este Cluj-Napoca (capitala sa istorică, alternativ cu Sibiul şi Alba Iulia) urmat de Braşov.