Dezvoltarea și Promovarea Turismului Cultural

CAPITOLUL I

COORDONATE ISTORICE SI CONCEPTUALE

1.1. Aparitia turismului ca fenomen economic si social

Desi aparitia turismului se pierde în negura timpurilor si, în consecinta, din cauza lipsei unor informatii istorice nu se poate stabili o data cât de cât certa a detasarii sale ca activitate distincta, se pare totusi ca unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai îndepartate timpuri. Poate nu ar fi exagerat daca s-ar afirma ca, desi nu au constituit un scop în sine, satisfactiile turistice ale unor calatorii au o vârsta aproximativ egala cu cea a primelor asezari omenesti stabile. Afirmatia se bazeaza pe ideea ca omul, chiar din cele mai îndepartate timpuri ale evolutiei sale, nu a reusit sa produca cele trebuincioase subzistentei si, în ciuzda mijloacelor precare de comunicatie, a cautat sa cultive si sa întretina relatii cu semenii sai din alte colectivitati, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, si o largire treptata a contractelor, permitând o mai buna cunoastere reciproca a colectivitatilor respective.

Calatoriile pe care grecii din întrega Elada le faceau cu ocazia Jocurilor Olimpice, precum si pelerinajele la locurile de cult, pot fi si ele considerate, într-un sens, activitati turistice. De altfel, turismul nu a fost strain nici locuitorilor din Imperiul Roman: începuturile calatoriilor în scopuri turistice se întrezaresc si în vizitele pe care patricienii romani le faceau în statiunile cu ape termale din Italia, Galia sau Dacia Felix, pentru tratarea unor maladii, deci în scopuri curative.

Cu toate ca în Evul Mediu, cu instabilitatea provocata de navalirile barbare si farâmitarea statala, nu a favorizat acest gen de calatorii, turismul nu a disparut în totalitate, acesta desavârsindu-se, cu precadere, în scopuri religioase. Dupa încetarea navalirilor, în ciuda conditiilor grele, calatoriile turistice au progresat treptat- cu diferente de la o tara la alta, de la o zona la alta- pâna spre mijlocul secolului al XIX- lea.

Industrializarea, descoperirea fortei aburilor, realizarea locomotivei si construirea primelor cai ferate, iar mai târziu aparitia automobilului au determinat un progres rapid al mijloacelor de deplasare si, alaturi de dezvoltarea cailor de comunicatie, au favorizat si extins activitatile turistice.

Institutionalizarea turismului pe plan national si organizarea lui în continuare si pe plan international au determinat un avânt continuu al acestuia si au facut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul sa devina, alaturi de revolutia tehnico-stiintifica, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecinte sociale, economice si umane deosebit de importante. Se poate afirma ca, din aceasta epoca, turismul începe sa se detaseze ca o activitate economico- sociala distincta.

Trebuie însa mentionat ca,în majoritatea tarilor, transformarea turismului într-o activitate economico-organizatorica, pe scara nationala, s-a produs numai în cea de-a doua jumatate a secolului nostru, ceea ce a favorizat aparitia si instituirea în sectorul tertiar, cel al prestarilor de servicii, a unei noi ramuri ale economiei nationale, domenii cunoscute generic sub denumirea de industria turistica.