Economia turismului

1. Program de organizare şi comercializare a unui produs turistic cu temă în România

Cererea turistică manifestă în perioada actuală un interes crescând pentru produsele turistice cu temă, „Maramuresul Istoric”. Maramureșul este o regiune geografică și etno-culturală aflată pe teritoriul României și Ucrainei, alcătuită din Depresiunea Maramureșului, aflată pe cursul superior al văii Tisei, și versanții munților care o înconjoară: Munții Oașului, Gutâi, Țibleș și Rodnei spre vest și sud, și Munții Maramureșului la est și nord.

Limitele regiunii se situează între paralela 47°33' N și 48°02' N (latitudine nordică) și între meridianele 23°15' E și 25°03' E (longitudine estică). În lungime, între Hust la Pasul Prislop sunt aproximativ 150 km iar lărgimea pe axa nord-sud de până la 80 km.

Sudul acestei regiuni aparține, în prezent, României, constituind partea de nord-est a județului Maramureș, iar partea nordică, Maramureșul de Nord, este în estul regiunii Transcarpatia din Ucraina (raioanele Hust, Rahău și Teceu). Cultura țării Maramureșului e bine cunoscută prin originalitatea și puternicul său specific local, cum spunea folcloristul Tancred Bănățeanu „un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone”.

Izvorul acestei culturi originale se află atât în firea deosebită a locuitorilor, cât și în relativa izolare geografică, în curbura nordică a Carpaților, înconjurat de munți cu păduri greu de pătruns, care au favorizat cultura lemnului așa de dezvoltată aici, și a dat numele de Carpații Păduroși pentru grupele de la nord și est. Apoi, aici a fost mai întodeauna un capăt de țară, un ungher, dincolo de munți locuind seminții slave. Iarna, zăpezile mari și mulțimea fiarelor sălbatice făceau trecătorile greu accesibile. Trecerile peste munți, mai ales cele pentru comerț, se făceau în grup de teama răufăcătorilor și a animalelor sălbatice, cum relata și un personaj celebru, Simplicius Simplicissimus, dintr-un roman picarescal scriitorului german Hans Jakob Christoffel von Grimmelshausen, de la jumătatea secolului al XVII-lea: „Spre Transilvania nu pot călători două, trei sau patru persoane, cum călătoresc calfele în Germania, ci călătoria se face cam de câteva ori pe an, în mare tovărășie, cu bunuri sau cu alte vreo 50 de căruțe maramureșene.” [3] Traiul în Maramureș este destul de diferit de al zonelor din jur, pentru că nu se poate asigura numai din agricultură. În secolul al XVIII-lea producția agricolă abia putea hrăni o treime din populație. Creșterea animalelor și schimbarea lor pe grâne în zonele de câmpie, explotările forestiere, prelucrarea lemnului și muncile sezoniere “pă țară”, adică în alte regiuni care necesitau forță de muncă, erau o necesitate.

Casă tradiţională din Maramureş

Starea socială deosebită a maramureșenilor, conduși de o nobilime românească locală, care în timp s-a integrat în țărănimea satelor și a dat naștere unei clase de oameni liberi, scutiți de obligații și taxe, i-a stimulat să conserve și să promoveze cu mândrie valorile proprii în construcție, îmbracăminte, artă și limbă. Sub oblăduirea acestor nobili locali s-au facut printre cele dintâi traduceri ale textelor religioase în limba română, în graiul maramureșan: Codicele voronețean, Psaltirea șcheiană, Psaltirea voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Datinile străvechi s-au păstrat curate și neașteptat de vii în Maramureș. Cântecele, dansurile, portul țărănesc, mâncărurile precum și meșteșugul olăritului și al lucrului cu lemnul la contrucția caselor, bisericilor, porților, troițelor sau obiectelor casnice ca fusele cu zurgălăi sau pecetarele au constituit un valoros subiect de studiu pentru etnografi din mai multe țări, dar și de admirație pentru vizitatorii zonei.

Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân, acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza, și cu mici variații pe Valea Vișeului și a Apșei.

Programul va cuprinde următoarele elemente:

1. Enunţarea temei produsului turistic. Justificare.

Tema propusa va cuprinde istorie,arta, etnografie, folclor si fenomene naturale, specifice bihorenilor, maramuresenilor, si vechea denumire românească Sătmar sau Sătmar-Mintiu(Satu Mare) .

Programul propus pentru vizitarea ,,Maramuresului istoric” este pe o perioada de 4 zile si va cuprinde urmatorul traseu:

CÎMPENI –autogara (DN 75/76/DC/105 Km) – P.URŞILOR (DC/DN76/84 Km) – ORADEA(DN19/95 Km) – CAREI (DN19/34 Km) – SATU MARE(DN1C/DN19/47 Km) – NEGREŞTI- OAŞ(DN19/55 Km) – SIGHETUL MARMAŢIEI (DN18/20 Km) – PETROVA(DN18/20 Km) – MOISEI(DN18/36 Km) – STAŢIUNEA BORSA(DN18/20 Km) – MOISEI (DN17C/ 10 Km) – SĂCEL(D.J./17 Km)(Măn. Ieud) – IEUD(D.J./5 Km) – ROZALEA(Mănăstire)(D.J./19 Km) – BÎRSANA(D.J./13 Km) – VADU IZEI(DN18 /50 Km) – BAIA SPRIE(DN18/ 15 Km) – BAIA MARE(DN1C/88 Km) – DEJ(DN1C/D.J./ 15 Km) – Măn.NICULA(D.J./DN1C/41 Km) – CLUJ NAPOCA(DN1/32 Km) – TURDA(DN75/86 Km) – CÎMPENI-autogara

Primul obiectiv din acest circuit turistic este Pestera Ursilor de unde provine de la numeroasele oase de urs gasite in pestera. In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca in Pestera Ursilor au trait ursi de Caverna din specia Ursus spelaeus (ursul de pestera). Potrivit acelorasi cercetari s-a aflat ca cele mai vechi oase au o varsta de 100.000 ani iar "ultimul locatar" ar fi avut varsta de "doar" 17.000 ani.

Ursii de Caverna aveau dimensiuni impresionante fata de speciile de ursi actuali din Romania si chiar si din lume. Ursul de pestera avea aproximativ 4 metri inaltime in 2 labe si o greutate impresionanta de 1000 Kg. La momentul descoperirii Pesterii Ursilor existau 5 schelete complete din specia Ursus Spelaeus iar al 6-lea schelet complet a fost descoperit in aceasta pestera. Din pacate scheletul complet al ursului de pestera se afla intr-o zona care nu se viziteaza, din Rezervatia Stiintifica. In capatul Galeriei Emil Racovita, a fost reconstituita un schelet al ursului de caverna pentru a exemplifica vizual dimensiunile acestei specii.

Potrivit declaratiilor unor persoane care au participat in mod activ la cerceetarile din pestera, denumirea de Pestera Ursilor a fost rostita pentru prima data de Cornelia Babau, denumire care ulterior a devenit numele oficial al acestui obiectiv turistic de interes national si international

Pestera Ursilor a fost descoperita in urma unor lucrari executate la o cariera aflata in imediata vecinatate a satului Chiscau din comuna Peietroasa, judetul Bihor din Romania.