Etica și dezvoltarea durabilă în Roșia Montană

INTRODUCERE

„Doar când ultimul copac a murit, ultimul râu a fost otrăvit şi ultimul peşte a fost prins, ne vom da seama că nu putem mânca bani.” (Greenpeace)

Un turist este, în viziunea Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), “un vizitator a cărui călătorie durează cel puţin 24 de ore şi al cărui scop poate fi inclus în una din următoarele categorii: vacanţă şi recreere sau afaceri şi profesional”.

În ţara noastră se practică de multă vreme, în mod sporadic şi neoficial, cazarea la localnici a vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale. Din 1972, Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional, printr-un ordin al Ministerului Turismului, a trecut la identificarea unor localităţi rurale reprezentative pentru satul românesc, cu scopul de a fi lansate şi promovate în turism.

Atât în practica turistică internaţională, cât şi în literatura de specialitate, se constată o îndreptare a populaţiei oraşelor spre recreere către mediul rural. În acelaşi timp, se remarcă faptul că formele de turism organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide, monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat în altul (adeseori mai aglomerat şi mai trepidant), nu mai satisfac aspiraţiile, motivaţiile, opţiunile turiştilor, ale unei însemnate părţi din rândul populaţiei urbane. Ca urmare, căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului şi, în ultimii ani, şi în România.

Treptat însă, turismul rural a început să fie privit ca o posibilitate concretă de dezvoltare a perimetrelor rurale. Aceasta s-a dovedit a fi o şansă reală pentru zonele rurale defavorizate, dar şi pentru toate regiunile rurale: valorificarea unui bogat potenţial natural şi cultural, descongestionarea zonelor turistice aglomerate, îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei acestor perimetre, stabilizarea forţei de muncă locală prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor, construcţiilor, creşterea rapidă a echipamentelor de cazare datorită cheltuielilor mici necesare dotării lor, accesul unor categorii sociale defavorizate la aceste oferte de petrecere a concediilor etc.

Şi cine nu preferă o ieşire în natură după o perioadă de muncă neîntreruptă şi stres cotidian?

Cap. 1. ETICA ÎN TURISM ŞI CONCEPTUL DE DURABILITATE

Etica ar trebui să fie “un drum spre înainte”, o cale a progresului, o concepţie esenţială care, aplicată bine şi progresiv, să atragă suportul şi implicarea pozitivă a tuturor participanţilor la succesul unei firme, atât angajaţii, angajatorii, cât şi clienţii, creditorii şi furnizorii, implicând până şi comunitatea în care firma îşi desfăşoară activitatea.

Etica, definită în timp în mai multe feluri, a fost concentrată pe anumite principii şi standarde ce ar trebui să guverneze şi să interacţioneze între oameni. În dezvoltarea durabilă, etica joacă un rol foarte important pentru buna dezvoltare a tuturor formelor de turism, a managementului şi marketingului turistic, prin respectarea integrităţii naturale, sociale şi economice a mediului, asigurând exploatarea resurselor naturale şi culturale pentru viitoarele generaţii, care vor beneficia de această dezvoltare şi durabilitate făurită prin etică.

Ca definiţie , etica este o reflectare conştientă a credinţelor noastre morale şi a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale, este o ştiinţă (ca ramură a filozofiei) ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei, o ştiinţă a binelui şi răului, cu caracter teoretic, dar şi normativ, care fundamentează un sistem de norme, valori, categorii morale.

Ca principii de bază ale moralei eticii, stau :

- scopul nu scuză mijloacele (o intenţie bună nu se justifică prin a fi o cauţiune);

- mijloacele, la rândul lor, nu scuză scopul (o acţiune bună nu justifică o rea intenţie, niciodată);

- nu există acţiuni neutre din punct de vedere moral.

Pentru ca desfăşurarea activităţilor turistice să fie eficientă din punct de vedere al eticii, se presupune existenţa unui mediu înconjurător adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a celor create şi modificate de om în vederea transformării acelei zone într-o zonă de mare interes, cu implicaţii turistice, cu virtuţi, ca valori îndreptate spre acţiune, cu reguli morale ca un ghid al acţiunilor întreprinse, care să justifice - etic şi moral - ceea ce s-a făcut.

Teoria normativă a eticii clarifică şi apără anumite reguli şi judecăţi morale referitoare la conduita fundamentală a desfăşurării activităţilor turistice, prin mediul şi calitatea serviciilor, prin susţinerea durabilităţii.