Evaluarea calității și autenticității ofertei pensiunilor agroturistice

Introducere

Agroturismul este acea formă de turism în care persoana (sau grupul) se deplasează, se cazează și își desfășoară activitatea într-un cadru natural, în mediul rural.

Agroturismul este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească prin implicarea turiștilor în viața gospodăriei și furnizarea acestora de servicii si activități (masă, cazare, interacțiune cu mediul socio-natural) proprii gospodăriei țărănești, fără a-i conturba acesteia specificul.

Principalele caracteristici ale agroturismului sunt următoarele:

- este o componentă a turismului, în general, şi a turismului rural, în special;

- prezintă un grad de complexitate ridicat;

- reprezintă o activitate economică ce valorifică excedentul de spaţii de cazare existent în gospodăria ţărănească;

- oferă servicii turistice (cazare, pensiune, agrement);

- proprietarul desfăşoară, în paralel şi activităţi cu profil agricol (cultivarea pământului, creşterea animalelor etc.);

- turiştilor li se oferă posibilitatea, în scop de recreere, să participe la activităţile gospodăriei (uscatului fânului, culegerea fructelor, mulsul vacilor, pescuit, prelucratul produselor agricole, prepararea hranei);

- are o durată determinată de timp (vacanţe de vară sau iarnă, weekend);

- are scopuri diferite: recreere, iniţiere în arta meşteşugurilor tradiţionale, studii şi documentare;

- de regulă, reprezintă o activitate secundară, activitatea agricolă în gospodăria proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit;

- constituie un mijloc de valorificare integrală a spaţiului rural cu potenţialul său natural, agricol, economic, turistic, cultural, socio-uman;

- contribuie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, prin:

- menţinerea echilibrului ecologic;

- folosirea durabilă a resurselor turistice;

- menţinerea diversităţii naturale, culturale, etnografice, sociale etc.

- favorizează dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, edilitare etc.

- favorizează dezvoltarea economică a localităţilor rurale;

- turistul beneficiază de un mediu nepoluat, ecologic;

- turistul are acces la atracţii turistice naturale, lipsite de factori de stres;

- ambianţa întâlnită de turist este familială, cu un puternic caracter ospitalier;

- permite realizarea unui turism adecvat diferitelor categorii de vârstă sau statut social:

- turism pentru persoane de vârsta a treia;

- turism pentru persoane du dezabilităţi;

- turism pentru familii cu copii mici;

- turism pentru tineri căsătoriţi etc.

- turistul are acces la meniuri tradiţionale de sărbători specifice diferitelor zone geografice;

- agroturismul se realizează în strânsă corelaţie cu economia locală, existând o strânsă corelaţie în special cu ramurile agricole.

- este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare diseminare în spaţiu. Astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi celui construit. Dar şi aici trebuie să se ţină seama de un anumit „prag fizic”. Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte bine în conceptual de ecoturism, trebuie avută în vedere „capacitatea de primire” a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de sejur, în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă etc.);

- nu este compatibil cu turismul de masă care conduce la degradarea sau poluarea mediului înconjurător şi a moştenirii cultural-istorice.

Agroturismul în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu deceniul al treilea al secolului trecut, cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali în unele aşezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. În anul 1972, Ministerul Turismului elaborează Ordinul 297/1972, în urma căruia Centrul de Cercetare pentru Promovarea Turistică Internaţională procedează la identificarea şi selectarea unor localităţi rurale reprezentative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism (s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale).

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/1973 se declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite „sate turistice”, următoarele localităţi: Lereşti (Argeş), Fundata şi Şimea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Murighiol, Sfântu Gheorghe şi Crişan (Tuşcea), Racoş (Timiş), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava), Vaideeni (Vâlcea). În anul următor, prin Decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional.

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în anul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care, prin obiectivele propuse, doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale:

- Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) – 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES).

- Agenţia Română pentru Agroturism (1995).

Misiunea ANTREC este reprezentată de următoarele:

- identificarea şi popularizarea potenţialului touristic din spaţiul sătesc;

- formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri de lungă şi scurtă durată;

- burse de specializare;

- schimburi de experienţă în ţară şi străinătate;

- editarea de buletine informative şi reviste;

- înfiinţarea unei bănci de date;