Evaluarea - didactica economiei

O definiţie a ceea ce înseamnă evaluarea am primit-o de la profesorii în clasa aVIIIa, când am dat examenul de capacitate . Totuşi evaluarea cunoştinţelor a început încă de la grădiniţă , când primeam buline de diferite culori : roşu semnificând foarte bine , galben – bine , iar albastru – suficient . De atunci am învăţat că cine are bulina roşie e cel mai bun şi astfel s-a născut o competiţie între noi .

Evaluarea este acel act de valorizare ce intervine în toate întreprindrile umane .

Este un semn că lucrurile şi evenimentele nu ne sunt indiferente şi că , la un moment dat , apare necesitatea unei semnificări , a unei clasificări şi a unei ierarhizări ale acestora .

James R. Okey ( 1970 ) consideră că fiecare profesor trebuie să-şi pună câteva întrebări importante :

a) Cum poate să dobândească cunoştinţele despre capacităţile fiecărui elev ?

b) Care sunt cunoştinţele de acest fel de care are nevoie ?

c) Ce fel de decizii cu privire la procesul instructiv poate lua dacă dispune de asemenea cunoştinţe ?

Strategiile didactice identice generează rezultate diferite , în funcţie de caracteristicile individuale şi de vârstă ale educaţilor , nivelul intelectual , structura aptitudinală , opţiunile profesionale , atitudinile şi convingerile proprii , determinând o receptare şi prelucrare diferenţiată a mesajelor transmise .

Pentru o acţiune eficientă , orice educator trebuie să renunţe la tipare unice şi la prejudecăţi şi să-şi direcţioneze acţiunea bazându-se pe cunoaşterea capacităţilor , intereselor şi atitudinilor elevilor , pe cunoaşterea reprezentărilor şi sentimentelor acestora la vârste diferite , folosind mijloace eficiente de influienţă şi formare . Potenţialităţile fiecărui copil trebuie să fie puse în valoare şi educate prin formarea deprinderilor şi oferirea unor informaţii sau tehnici de exteriorizare care să-i ofere posibilităţi de exprimare cu valoare individuală şi socială .

Pe baza cercetărilor experimentale realizate de R. Rosenthal şi L. Jacobson (1968) , Bonnoil , Caverni şi Noizet (1972) , Gilly (1972) , Radu I. (1983) , se evidenţiază câteva aspecte care influienţează negativ evaluările realizate de profesori : lipsa de competenţă şi subiectivismul s-au dovedit a fi dăunătoare . Aprecierea profesorului este frecvent însuşită de majoritatea clasei şi generează o opinie colectivă. Etichetarea negativă poate duce la „stigmatizare” şi apoi la „demotivare” scolară .

Modul de evaluare cunoştinţelor este influienţat adesea de imaginea pe care profesorul şi-o face despre nivelul elevului .

Metoda psihometrică (statistică) şi metoda evaluării potenţialului de învăţare

(dinamică) , au fost percepute antagonist .Explicaţia rezidă în apariţia unei noi paradigme care se opune unei practici tradiţionale îndelung aplicate .

Metoda psihometrică se axează pe ceea ce este stabil în funcţionalitatea şi performanţa individului . Ele oferă posibilitatea predicţiei divelului de funcţionalitate într-o varietate de situaţii individuale şi sociale .

Metoda nu încearcă să evalueze ceea ce se schimbă , ci mai degrabă ceea ce rămâne stabil şi posibil de a fi prevăzut . Instrumentele sale , cele mai des utilizate în psihologie , sunt testele cu ajutotul cărora se fac predicţii şi se iau decizii asupra posibilităţilor de intervenţie . Metoda rămâne tributară contextului biogenetic şi admite că individul este dotat cu caracteristici stabile , iar comportamentele sale rămân constante .

Metoda psihometrică constă în determinarea stadiului actual de funcţionare a individului . Când mediul este static şi previzibil , performanţa individului este la fel . Dar , într-o lume dinamică , în continuă schimbare , performanţa depinde mult de capacitatea lui de adaptare .

Evaluarea potenţialului de învăţare oferă posibilitatea construirii şi exersării unor sarcini urmărindu-se evoluţia subiecţilor în rezolvarea ei . metoda de evaluare dinamică are ca scop evaluarea proceselor psihice şi oferă multiple posibilităţi de a descoperii aspectele individuale ale funcţionalităţii umane .

Evaluarea potenţialului de învăţare , contrar psihometriei , nu se bazează pe ceea ce subiecţii au învăţat înainte , nici pe dezvoltarea genetică a acestora , ci propune sarcini de învăţare specifice , pentru a se cunoaşte profilul pe care pot ei să-l obţină . Această evaluare se bazează pe ceea ce poate să înveţe un subiect . Inteligenţa este considerată ca o aptitudine care permite să se profite de experienţele învăţării propuse de mediu .

Cele două metode de evaluare sunt complementare în examenul psihologic .

Testele permit evaluarea a ceea ce poate face un subiect în momentul administrării testului , evaluarea potenţialului de învăţare ne permite să estimăm dacă subiectul este capabil să înveţe , ( degeaba cerem mai mult dacă mai mult de atât nu se mai poate ).

Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează , se obţin şi se furnizează , informaţii utile , permiţând luarea unor decizii ulterioare .

Actul evaluării presupune trei momente relativ distincte :

- Măsurarea consecinţelor instruirii – constă în operaţia de cuantificare a rezultatelor şcolare , respectiv de atribuire a unor simboluri exacte unor componente achiziţionale , prin excelenţă calitative . Măsurarea ţine , mai mult , de dimensiunea „impersonală” a educatorului . Aşa se explică faptul că , în acest act , poate fi implicată satisfăcător maşina de evaluat .

- Aprecierea şcolară - sau evaluarea propriu-zisă , - constituie emiterea unei judecăţi de valoare , semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic .

- Adoptarea de măsuri ameliorative – impluică actele decizionale privind perfecţionare şi potenţarea procesului de predare – învăţare prin măsuri sincronice sau succesive actului evaluativ .

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoştinţelor sau ca un mijloc de măsurare obiectivă , ci ca o cale de perfecţionare , ce presupune o gtrategie globală a formării . operaţia de evaluare nu este o etapă supraadăugată sau suprapusă procesului de învăţare , ci constituie un act integrat actuvităţii pedagogice .

Alain Kerlan ( apud Radu , 1999, p 13 ) consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări – cheie :

- Pentru ce se face evaluarea ( care sunt funcţiile acesteia ) ,

- În raport cu ce ( care este sistemul de referinţă , care sunt criteriile evaluării ),

- Pentru cine ( care sunt destinatarii evaluării ) ,

- Ce se evaluează ( conduite , rezultate , procese , evoluţii ) ,

- Cu ajutorul căror instrumente şi prin ce proceduri se face evaluarea ?

Majoritatea adrelor didactice şi a evaluatorilor recunosc că simpla acumulare de date nu constituie încă o evaluare . Trebuie să se admită o judecată de valoare după o scară de valori , explicită sau implicită .