Industria Hotelieră

1. Definirea industriei hoteliere

Turistul este un client pretenţios. În plus, cererea lui este motivată divers şi se schimbă in pas cu transformările la nivelul societăţii umane.

Societatea turistică îi pune la dispoziţie tot atâtea oferte turistice, câte motivaţii dominante există, venind astfel în întâmpinarea cererii turistice, prin: oferta turismului de vacanţă, oferta turismului cultural, oferta turismului de afaceri şi oferta turismului de sănătate.

Fiecare componentă a ofertei turistice creează o piaţă turistică individualizată prin potenţialul uman, material şi natural pe care îl implică şi a cărui dezvoltare este în corelare cu dezvoltarea economică a ţării căreia îi aparţine.

Oferta turistică, în ansamblu, este alimentată de producţia turistică prin produse turistice specifice fiecărei componente a ofertei turistice. Aceste produse, variate şi elaborate, implică un caracter eterogen şi complex organizării producţiei turistice.

Pe măsura dezvoltării fenomenului turistic, producţia turistică cunoaşte o diviziune a muncii, o specializare înaltă, pe segmente de activităţi turistice. Toate aceste categorii de activităţi turistice reprezintă prin excelenţă industria turistică.

Mai explicit, industria turistică cuprinde o varietate mare de afaceri ce urmăresc îndeplinirea unui singur scop ce are în comun, şi anume: furnizarea de produse şi servicii necesare sau dorite de către călători. Această industrie este una din cele mai mari industrii ale lumii. Pe plan mondial, industria turistică înregistrează mai mult de 10% din PNB al lumii sau mai mult de 2 trilioane $ din valoarea totală mondială a cheltuielilor de consum la începutul anilor 90.

Încercările de clasificare a activităţii din industria turistică sunt numeroase în literatura de specialitate românească şi străină. De cele mai multe ori, întâlnim dificultăţi în a înţelege termeni sau concepte specifice, ori clasificările sunt confuze sau incomplete. Aceasta datorită folosirii unor denumiri diferite, cu înţelesuri diferite, care desemnează adesea aceeaşi categorie.

În alimentarea confuziilor stau traducerile. Acestea se remarcă cu uşurinţă dacă răsfoim literatura turistică românească de după 1989. Uneori, denumiri în engleză se preiau ca atare, fără a se explica semnificaţia lor. Atunci când acest lucru este făcut, nu se încearcă găsirea unor corespondenţi româneşti. Şi, în sfârşit, mai avem cazul în care corespondenţii româneşti pentru denumirile din engleză sunt inadecvaţi, ceea ce creează confuzii. Cazul cel mai frecvent întâlnit este acela al conceptului de “Hospitality Industry“ sau de “catering“.

Lipsa unor cuvinte româneşti care să exprime pe deplin înţelesul acestor concepte se datorează faptului că, în primul rând, sectorul serviciilor este prea puţin dezvoltat, în comparaţie cu sectorul similar din ţările dezvoltate economic.

Astfel “ Hospitality Industry “ se traduce inadecvat prin “industrie hotelieră”. Pentru “catering“ încă nu s-a găsit un cuvânt românesc. De multe ori, acest termen se confundă cu procesul tehnologic de fabricaţie a băuturilor şi alimentelor destinate turismului.

În literatura de specialitate americană, “hospitality industry“ desemnează ansamblul activităţilor ce furnizează servicii de cazare şi/sau alimentaţie, plus serviciile industriale de asigurare a alimentaţie, plus serviciile instituţionale de asigurare a alimentaţiei(hrană şi băuturi).

Prin serviciile instituţionalizate înţelegem acele servicii care nu se prestează publicului călător.

Aşadar, “ hospitality industry “ este reprezentată de industria hotelieră şi de “catering”.

Totalitatea unităţilor de cazare de diferite tipuri formează industria hotelieră. Scopul ei este să procure bunurile şi să furnizeze serviciile de care au nevoie turiştii în deplasările lor. Industria hotelieră este pivotul mişcării turistice . Ea reprezintă una din laturile esenţiale ale bazei turismului.

Chiar dacă o ţară este bogată în monumente istorice , în edificii culturale, în atracţii turistice naturale, are organizaţii de propagandă turistică ce lucrează bine, dispune de mijloace de transport în comun etc., dacă nu are infrastructura de cazare care este baza posibilităţii turistice, avantajele economice ale turismului riscă să fie compromise.

Infrastructura de cazare, adică totalitatea unităţilor de cazare, care formează industria hotelieră înseamnă “ arta de a primi bine “, ea având ca obiect satisfacerea nevoilor turiştilor.

Conţinutul activităţii de cazare se suprapune serviciilor industriei hoteliere care are menirea să asigure turiştilor odihnă, hrană şi alte servicii necesare în timpul sejurului acestora în unităţile de cazare.

De aceea sfera hotelieră sau industriei hoteliere cuprinde toate unităţile de cazare de la hotel, minihotel, han turistic, vilă, cabană, etc. şi până la cele mai modeste unităţi cum ar fi campingurile şi satele de vacanţă, care pot asigura cazarea, alimentaţia şi serviciile necesare turiştilor.