Integrarea României în politica de amenajae teritorială și de dezvoltare regională

Introducere

Acceptând ideea cǎ orice comunitate se configureazǎ şi spaţial şi cǎ printr-o structurǎ spaţio-temporalǎ îşi poate pǎstra caracteristicile definitorii, ne putem explica de ce, noi, poporul roman, încǎ ne poziţionǎm pe un spaţiu post-totalitar. Aceste reminiscenţe, care ne urmǎresc şi astǎzi de aproape 20 de ani, le sunt caracteristice şi celorlalte state est-europene peste care încǎ se mai aflǎ valul comunist, care nu face altceva decât sǎ îngreuneze aliniamentul lor la linia de start la civilizaţie, peste care de foarte mult timp au trecut statele vestice. Simptomele acute se resimt în acest spaţiu, care încǎ parcurge tranziţia spre democraţie şi liberalism, datoritǎ încǎrcǎturii istorice pe care conceptul regionalist o are de integrat în cele mai diverse interpretǎri. Abordǎrile economice, politice sau administrative nu pot eluda şi nu pot fi desprinse de analiza unor aspecte sociale, de la cele demografice până la cele ale reţelelor de comunicare.

Aceste abordări ce-şi propun respectarea anumitor limite disciplinare, trebuie completate cu cele datorate anumitor procese generale ale prezentului: unificarea şi integrarea europeană, problemele fundamentalismului şi ale unor religii de stat sau, nu în ultimul rând, de fenomenele legate de sărăcie şi de migraţionismul economic. În aceste condiţii, ne place sau nu ne place, statul trebuie să intervină cu resurse financiare însemnate pentru combaterea sărăciei şi reducerea dezechilibrelor, cu măsuri concrete împotriva injustiţiei şi polarizării între bogaţi şi săraci care s-a accentuat şi în România. Reducerea decalajelor, dezvoltarea armonioasă presupun, în principal, programe noi, surse financiare suplimentare şi oameni noi pentru implementarea programelor de dezvoltare regională.

Politica regională poate fi apreciată şi din perspectiva utilizării de către autorităţile publice centrale şi locale, a resurselor de care dispun; prin intermediul unor combinaţii de instrumente de politică economică şi financiară în scopul stimulării investiţiilor, creării de noi locuri de muncă şi al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, într-o/-un regiune/teritoriu anume. Asemenea instrumente de politică economică acoperă o plajă largă, de la cele cu caracter general ca de pildă, cadrul legal destinat să susţină dezvoltarea, reglementările economice ale unor măsuri specifice, ca de exemplu, ajutorul de stat acordat firmelor, cu scopul de a stimula investiţiile sau de a susţine proiecte de restructurare.

Concept nou, amenajarea teritorială reprezintă armonizarea politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, în vederea asigurării echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. Deşi existǎ numeroase planuri şi programe de amenajare la nivel naţional, aplicabilitatea acestora în practicǎ întâmpinǎ, deocamdatǎ, numeroase obstacole cauzate în mare parte de ineficienţa şi dezinteresul responsabililor în domeniu, dar şi de lunga tranziţie pe care încercǎm sǎ o depǎşim de aproape douǎ decenii şi a cǎrei finalitate se pare cǎ începe sǎ se transforme într-un ideal.

1.Dezvoltarea regionalǎ în context european

Dezvoltarea regionalǎ este un concept ce urmǎreşte impulsionarea şi diversificarea activitǎţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea şomajului şi nu în cele din urmǎ sǎ conducǎ la o îmbunǎtǎţire a nivelului de trai.

Politica regionalǎ europeanǎ este o politicǎ de solidaritate. Ea consacrǎ mai bine de un sfert din bugetul Uniunii Europene pentru reducerea ecarturilor de dezvoltare între regiuni şi a disparitǎţilor bine ştiute ale cetǎţenilor. Prin aceastǎ politicǎ, Uniunea va contribui la modernizarea regiunilor subdezvoltate, la reconversia zonelor industriale în crizǎ, la diversificarea economicǎ a mediului rural agricol sau chiar la revitalizarea cartierelor sǎrace ale oraşelor. Toate acestea, cu o preocupare majorǎ pentru crearea a noi locuri de muncǎ. Într-un cuvânt, este vorba de consolidarea “coeziunii” economice, sociale şi teritoriale ale Uniunii.

Tendinţele pe termen lung ale dezvoltării spaţiale din UE sunt influenţate în principal de următorii trei factori:

• o integrare economică progresivă şi drept consecinţă, o mai mare cooperare între statele membre,

• importanţa crescândă a colectivităţilor locale şi regionale şi a rolului lor în dezvoltarea spaţială,

• lărgirea previzibilă a UE şi evoluţia relaţiilor sale cu vecinii.

Aceşti trei factori de dezvoltare trebuie situaţi în contextul dezvoltării economice şi tehnologice mondiale, precum şi al tendinţelor demografice sociale şi ecologice importante. Bine utilizaţi, ei reprezintă condiţii cadru importante pentru întărirea creşterii în tot spaţiul european.