Oferta și producția turistică pe piață

Argument

Turismul este astăzi considerat de analişti ca unul din cele mai dinamice sectoare economice, cu o evoluţie mereu oscilantă, fiind definit ca fiind industria cea mai profitabilã a sfârºitului de secol XX. John Naisbitt identifică, în celebra lucrare “Megatendinţe”, turismul ca industria cu cea mai rapidã dezvoltare la începutul mileniului III. Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare şi îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume. Analizând legăturile ce există între piaţa turistică şi piaţa serviciilor, trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant, prin natura sa, o piaţă de servicii, dezvoltarea ei fiind condiţionată de existenţa unei oferte diversificate de prestaţii de transport, cazare, restaurare, agrement, tratament. Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a bunurilor destinate consumului turistic.

La începutul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic turismul se constituie în acelaşi timp şi ca sursă principală de redresare a economiilor naţionale ale acelor ţări care dispun de importante resurse turistice şi le exploatează corespunzător.

În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului, rezultă din următoarele aspecte:

• resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul dintre sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

• exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului, contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;

• turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;

• turismul, prin efectul său multiplicator, acţionează ca un element dinamizant al sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii sectoarelor economiei naţionale;

• dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind şi o sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei;

• turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediu rural altele decât cele tradiţionale, ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;

• în condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare al potenţialului cultural, istoric, folcloric şi arhitectural al ţărilor;

• prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră, faună, ecosisteme, etc.), turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;

• pe plan social turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare şi ridicare a nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populaţiei.

Capitolul I

Piaţa Turistică

I.1. Turismul - un sector economic în plină expansiune

Turismul reprezintă un ansamblu de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind spre destinaţii situate în afara reşedinţei permanente şi a locului de muncă, în scopuri nelucrative, pentru plăcerea proprie. Totodată, turismul este industria creată pentru furnizarea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie,

la un înalt nivel calitativ.

Ponderea în continuă amplificare a turismului în economia mondială este un fapt incontestabil. Relevant în acest sens este faptul că, în comerţul internaţional, turismul ocupã a doua poziţie dupã petrol, înregistrând un ritm de creştere superior mediei mondiale. De altfel, turismul aparţine sectorului terţiar, care în zilele noastre este cel mai important şi mai dinamic element component al economiei în toate ţările dezvoltate.

Pe piaţa muncii turismul mondial se revendicã drept numãrul 1 în lume, asigurând peste 250 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă 8% din populaţia ocupată a globului. Pentru anul 2005 se prevede ca 340 de milioane de persoane să activeze în turism.

Activităţile legate de călătorii şi turism reprezintă mai mult de 12% din produsul naţional brut mondial. De altfel, turismul este cel mai mare producãtor mondial al produsului intern brut. Astfel, în 1990 el constituia 3,5% din produsul intern brut mondial, această componentă fiind în 2000 de 10,9%, iar pentru anul 2005 previzionându-se o pondere de 11,8%. Dacă turismul ar fi o ţară, aceasta ar ocupa locul patru în lume ca produs intern brut, după SUA, Japonia şi ţările fostei Uniuni Sovietice.

Turismul mondial este cel mai important investitor de capital, cu mai mult de 686 miliarde dolari în 2002, totalizând 9,6% din capitalul investiţiilor la nivel global. În anul 2005 se estimează că în turism se vor investi 3,2 miliarde dolari pe zi.

Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare şi îşi va menţine poziţia de primã industrie generatoare de locuri de muncã din lume. Peste 170 de state sunt activ implicate în dezvoltarea acestei industrii.

Particularităţile şi structura pieţei turistice

Pe măsură ce s-a dezvoltat, remarcăm că turismul şi-a constituit în timp o piaţă proprie definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică, socială, politică, geografică şi motivaţională. Definită în sens larg, piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia turistică, cu cererea turistică, materializată prin consum. Deoarece locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii, interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi

spaţiu a celor două componente, prin intermediul consumului turistic.