Orașele Istorice

INTRODUCERE

Oraşul reprezintă “forma complexă de aşezare omenească cu dimensiuni variabile şi dotări industriale, având de obicei funcţie administrativă, industrială, comercială, politică şi culturală”.

Jackueline Beaujeu Garnier consideră: “aceste colţuri ale pământului unde se îngrămădeşte într-o cadenţă din ce în ce mai rapidă, o parte mereu crescândă a umanităţii, constituie “oraşul”, iar Friedrich von Richthofen face din oraş “o grupare ale cărei mijloace de existenţă normală constau în concentrarea formelor de lucru care nu sunt consacrate cultivării plantelor, ci în primul rând în comerţ şi industrie”.

Deşi comunităţile urbane par a fi o invenţie a societăţii moderne, pe cuprinsul globului există oraşe mai vechi decât şi-ar fi imaginat cineva, a căror istorie datează de mai mulţi ani chiar şi decât ţara ce le găzduieşte, în prezent. Trecerea timpului şi-a spus cuvântul şi de-a lungul mileniilor, cele mai multe oraşe antice au devenit piatra de fundaţie pentru noi aşezări, au fost îngropate de cataclisme sau şterse de pe faţa pământului de războaie necruţătoare.

Întemeiate de primii lor locuitori antici, acum multe mii de ani, în cele mai înfloritoare locuri ale planetei, câteva dintre ele au supravieţuit până în ziua de azi, multe din ele neştiute, reuşind să prospere în continuare şi să privească încrezătoare peste milenii.

CAPITOLUL 1

CULTURA ŞI TURISMUL CULTURAL

CONCEPTE ŞI METODE DE LUCRU

Turismul a apărut încă din antichitate, iar de-a lungul timpului el s-a adaptat vremurilor mereu în schimbare, îmbracând diferite forme, îmbogaţindu-şi conţinutul şi mărindu-şi sfera de activitate (Burton, R., 1991).

La început oamenii se deplasau din diferite motive: pentru a acoperii noi teritorii, pentru a face comerţ, din motive religioase (pelerinaje), pentru a face vizite etc. Aceste deplasări i-au ajutat pe oameni să intre în contact cu diferite culturi, să descopere lucruri noi, să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi în timp să-şi diversifice baza economică şi tehnologică. Principala cauză a apariţiei turismului a fost nevoia omului de destindere, recuperare fizică şi cunoaştere.

Etimologic, cuvântul turism vine de la cuvântul latin „tornare” şi de la cel grecesc „tornos” care înseamnă „cerc, mişcare în jurul unui punct sau axă”. Turism derivă şi din cuvântul englezesc “tour” care reprezintă o “călătorie de jur împrejur”. Acest cuvânt era utilizat de englezi pentru a numi voiajele pe care aceştia le făceau prin Europa începând cu sec. al XIII-lea, voiaje înreprinse mai mult de tinerii aristocraţi britanici care, pentru a-şi desăvârşi educaţia şi cultura şi a se pregati pentru politică, făceau un tur (circuit) prin ţările Europei (Comescu, I., 1998).

De-a lungul timpului, noţiunea de turism a primit o serie de definiţii.

Dacă la început turismul presupunea o simplă deplasare/călătorie pentru admirarea naturii, începând cu sec al XX-lea turismul cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă, trecandu-se la turismul de masă. Are loc multiplicarea formelor de turism, trecandu-se de la peisaje naturale, la peisaje modificate, amenajate în scopul de a satisface orice tip de turişti, dar şi de a atarge un număr cât mai mare de turişti.

În concluzie, fiecărui tip de turism îi corespunde un anumit mod de valorificare a spaţiului, care variază în funcţie de tipurile societăţii, de unde şi evoluţia în timp a definiţiei turismului (Mihaela Dinu, 2005, după Kalfiotis 1972).

În anul 1942 Krapf K. şi Huziger W. definesc turismul ca “un ansamblu de fenomene şi relaţii rezultând din călătoria şi şederea nerezidenţilor, atât timp cât aceasta nu determina o reşedinţă permanentă sau nu se leagă de vreo activitate temporară (sau permanentă) retribuită”.

Kaspar în 1975 defineşte turismul ca “ansamblul raporturilor şi fenomenelor rezultate din călătoria şi sejurul persoanelor, pentru care locul sejurului nu este nici reşedinţa principală şi durabilă, nici locul obişnuit de muncă. Deplasarea şi sejurul rămân componente fundamentale, cărora li se adaugă transportul, cazarea, comerţul” (Mihaela Dinu, 2005, pag.17).

Mathieson şi Wall (1982) consideră că “turismul este o mişcare temporară a populaţiei spre destinaţii din afara locului lor cotidian de muncă şi reşedinţă, activităţile desfăşurate în timpul şederii lor în aceste destinaţii şi facilităţile fiind create pentru satisfacerea necesităţilor lor”.