Cuprins
- INTRODUCERE 3
- Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a lungul secolelor 4
- Rolul etruscilor în formarea culturii italiene 4
- Rolul romanilor în îmbogăţirea patrimoniului cultural italian 5
- Romanicul si goticul , importanţa lor în dezvoltatea turismului cultural actual 11
- Renasterea , istoria unei epoci 15
- Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural 23
- Concluzii 32
- BIBLIOGRAFIE 33
Extras din proiect
INTRODUCERE
Turismul cultural reprezintă un domeniu de interes, care îmbină noţiuni şi cunoştinţe legate de elementele culturale şi de valorificarea lor turistică, din regiuni diferite de pe glob şi chiar din interiorul anumitor teritorii mai restrânse.
Turismul si cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o destinatie importanta pentru cei atrasi de cultura sa bogata si de mostenirile istorice. Ba mai mult mostenirea culturala a Europei reprezinta una din cele mai vechi si mai importante mosteniri producatoare de turism.
Pe întreg spaţiul european sunt presărate urme de veche cultură şi civilizaţie.Elementele care se păstreaza astăzi sunt dovezi ale civilizaţiilor vechi, urme care nu sunt altceva decât simboluri ale culturilor acestor civilizaţii. Cea mai mare parte dintre ele sunt civilizaţii dispărute, dar prin urmaşii lor, permit transmiterea elementelor de cultură din generaţie în generaţie mai departe în timp.
Turismul cultural în Europa are obligaţia de a pune în valoare fiecare element care-l compune. Europa este în întregime un muzeu în aer liber. În toate marile oraşe europene, turismul cultural poate reprezenta principala formă de turism.
Legăturile dintre arhitectura locală şi evenimentele istorice dintr-un anumit teritoriu geografic sunt principalele forme de exprimare valorică în turismul cultural
Arhitectura şi arta reprezintă în egală măsură subiecte de analiză şi cercetare pentru turismul cultural european. Istoria surprinde foarte bine toate aspectele legate de evenimentele petrecute în interiorul unui obiectiv, care astăzi reprezintă un punct de analiza în turismul cultural, sau chiar au favorizat realizarea în întregime a obiectivului respectiv. Fără a face o legătură între istorie, prin evenimentele petrecute şi peisajul creat, turismul cultural ar fi mult mai limitat în posibilităţile de exprimare.
Am ales in aceasta lucrare Italia, care este Superputere culturala (peninsula gazduieste peste 50% din patrimoniul clasat UNESCO. Italia ramane pentru toti europenii o emblema a civilizatiei, rafinamentului, turismului de calitate si frumusetii meridionale.
Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a lungul secolelor
Italia a fost, mai mult decât Grecia, locul unor invazii permanente ale unor populaţii din afară. Astfel, peste unele populaţii mai vechi, mediteraneene, încep spre sfârşitul mileniului al II-lea î.Hr. să se aşeze triburi migratoare venite din zona Alpilor. Cei dintâi au fost siculii, stabiliţi în Sicilia. Ei ar fi dat şi numele Italiei, în amintirea regelui lor Italos. Dar, prima invazie de mare importanţă a fost aceea a popoarelor italice, invazie care face parte din marea mişcare a triburilor indo-europene stabilite mai întâi în Europa Centrală. De aici, de la Dunarea de mijloc, au pornit spre sud-est triburile elenice, iar spre sud-vest cele italice.
Rolul etruscilor în formarea culturii italiene
Regii etrusci au fondat Roma ca oraş, au realizat primele instituţii civile, primele module de organizare militară, primele lucrări de urbanistică şi primele opere de artă. Constructorii etrusci i-au învăţat pe romani să construiască drumuri, poduri, canalizări, irigaţii şi drenaje.
Diodor vorbea despre momentele vremii: „Cât despre învăţătură şi cunoştinţele care privesc natura, tirenienii (etruscii) au vădit multă râvnă pentru a le face să propăşească…”. Şi istoricul roman continuă, vorbind despre tradiţiile şi ghicitorii etrusci, despre bogăţia şi luxul acestora, continuând totodată şi decadenţa etruscilor la acea dată.
Fără intenţia de a da termenilor o semnificaţie etnică particulară, grecii antici îi numeau tirsenoi apoi tirrenoi; latinii îi numeau trusci – cuvânt care a dat numele Toscanei, sau etrusci. Documentele egiptene îi menţionează sub numele de tursha. Teritoriul ocupat iniţial, organizat şi exploatat de etrusci era cuprins între Valea Tibrului şi Marea Tireniană. Au efectuat lucrări de drenaj în zonele mlăştinoase, exploatând zăcămintele de fier şi cupru din Etruria şi insula Elba, au dezvoltat metalurgia, într-un mod necunoscut de celelalte popoare din peninsulă. Au stabilit legături comerciale cu Sardinia şi Sicilia, cu Egiptul şi fenicienii cartaginezi.
Dominaţia etruscă a regiunii Padului încetează la începutul secolului al IV-lea î. Hr. odată cu invazia galilor.
După acţiunea de unificare şi după începuturile de probabilă urbanizare a aşezărilor de pe cele „şapte coline” ale Romei, regii etrusci şi-au început era civilizatorică. Oraşul Roma a fost construit după obişnuitele norme urbanistice etrusce; teritoriile mlăştinoase au fost drenate – cu săparea canalului principal. S-au construit două cisterne incluse pe Palatin; perimetrul oraşului unificat a fost apărat de un zid de incintă după sistemul defensiv etrusc; acropola de pe Capitoliu, unde a fost zidit un mare templu dedicat triadei etrusce, a devenit centru religios al Romei . Roma estruscă devine astfel „fortăreaţă militară care nu va nenunţa la ambiţiile ei militare”.Începuturile Romei ca oraş, ţin de istoria etruscilor. Însuşi numele oraşului – la fel ca al Tibrului – pare să fie de origine etruscă, acela al unei ginţi etrusce: „rumlna” .
Bibliografie
Editor general Farthing, Stephen, Istoria artei-de la pictura rupestră la arta urbană, Ed. RAO, Bucureşti, 2011
GOMBRICH, E.H., Istoria artei, Editura Art, Bucuresti 2012
Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol II, Editura Vestala, Bucureşti, 2003
Teodorescu Camelia, Turism Cultural, Editura Transversal,Bucuresti,2009
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bazilica_San_Vitale
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bazilica_Sf%C3%A2ntul_Petru_din_Roma
https://ro.wikipedia.org/wiki/Domul_Santa_Maria_del_Fiore
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gian_Lorenzo_Bernini
https://ro.wikipedia.org/wiki/Michelangelo_Buonarroti
Preview document
Conținut arhivă zip
- Patrimoniu si turism cultural in Italia.docx