Potențialul turistic pe baza brandurilor Țara lui Dracula și Insula Afroditei

INTRODUCERE

În ideea că inovaţia a plăcut întotdeauna oamenilor deschişi spre cunoaştere, mi-am propus să abordez un subiect mai aparte în această lucrare, ceva ce nu apare în discuţie zi de zi, şi anume efectul pe care îl poate avea un mit, devenit mai apoi brand, asupra turismului.

Rolul decisiv în elaborarea acestei lucrări l-a avut experienţa extraordinară trăită vara trecută în Cipru, unde am constatat că printr-un mit foarte bine mediatizat, precum cel al Afroditei, poţi să domini piaţa turismului cultural, realizând profituri considerabile.

Nu vreau prin aceasta să se inţeleagă că turismul Ciprului este datorat in totalitate acestui mit, deoarece acestă mică insulă beneficiază de o serie de factori climatici, fizico-geografici şi economici care îi conferă titulatura de destinaţie exotică. Vreau doar să subliniez faptul că prin intermediul acestui mit, turismul cultural s-a dezvoltat foarte mult, fiind promovat la nivel internaţional si aducând anual, pe langă turismul de loisir, mii de turişti interesaţi de descoperirea uneia dintre cele mai importante zeiţe a mitologiei greceşti.

Ceea ce m-a impresionat în mod special în tehnica de lucru a ciprioţilor, este faptul că orice demers care necesită eforturi deosebite este precedat de un studiu foarte amănunţit. Nimic nu se face la întamplare. Astfel, în toate zonele pe care le-am vizitat, turismul se desfăşura în condiţii excelente, ciprioţii neinvestind nici macar o lira in plus faţă de cât ar fii fost necesar pentru ca totul sa se desfaşoare în cele mai bune condiţii. Mă refer acum la capacitatea de cazare, care are un grad de ocupare ideal în timpul sezonului, neavând probleme deficitare sau excedentare.

Cu toate că în România, obiectivele cultural-istorice sunt mult mai numeroase, mitul lui Dracula este fără îndoială cel mai cunoscut la nivel internaţional. Acest fapt se datorează în special scriitorului englez Bram Stoker, care probabil neintenţionat, a ajutat la promovarea acestui mit şi implicit a imaginii României în Occident.

Dracula este şi nu va înceta să fie elementul de interes care poate capta atenţia străinilor pentru arta românească, pentru istoria si oamenii acestor locuri.

O încercare de promovare a acestui mit a fost si iniţiativa autoritaţilor de a construi mult mediatizatul Dracula-Park, a cărui finalizare s-a încheiat însă, înainte de începerea lucrărilor. Motivul principal se pare că a fost teama investitorilor de un eventual eşec.

Problemele care stau în calea dezvoltării turismului cultural pe baza acestui mit sunt nenumărate, cele mai importante fiind mediatizarea insuficientă, calitatea infrastructurii de transport si cazare, raportul preţ-calitate nesatifăcător, lipsa acută a unei industrii de artizanat.

Odată soluţionate aceste probleme, turismul României se va putea compara cu cel al Ciprului

Lucrarea de faţă va prezenta situaţia actuală a turismului din ţara noastră comparativ cu cel al Ciprului, şi va evidenţia câteva modalităţi de promovare a potenţialului turistic folosind brandurile "Ţara lui Dracula" şi "Insula Afroditei".

1. PREZENTAREA GENERALĂ A CELOR DOUĂ UNITĂŢI DE STUDIU

1.1. România

În spaţiul actual al României trăiau în mileniul II î. Hr. triburile tracilor. Din secolul VI î. Hr. sunt atestate în izvoarele greceşti existenţa geţilor în regiunea Dunării de Jos şi în zona din sudul Carpaţilor. Izvoare latine amintesc de existenţa dacilor în Banat şi Transilvania. Regele Burebista unifică teritoriul dintre Carpaţii Păduroşi, Nistru, Munţii Balcani şi Marea Neagră, astfel luând naştere regatul Daciei. Din secolul IV, o serie de popoare migratoare trec peste teritoriul românesc şi tempo¬rar îşi impun controlul, întârziind cristalizarea statală. Populaţia autohtonă s-a numit pe sine „români”, perpetuând amintirea Romei străbune.

În secolul XII-XIII sunt colonizaţi în Transilvania secui şi saşi. În secolul XIV, după slăbirea presiunii tătare se creează state de sine stătătoare în Ţara Românească (1330) şi Moldova (1359). După secolul XIV, până la sfârşitul primului război mondial, românii vor trăi în trei principate separate, care aveau strânse legături de limbă, socio-economice şi politice. În 1600 este prima încercare de unificare a principatelor locuite de români, sub Mihai Viteazul, care nu durează însă. În 1699 prin Tratatul de pace de la Karlowitz între Imperiul Habsburgic şi cel Otoman, Transilvania este cedată celor dintâi. Din secolul XVIII teritoriul actual al României devine obiect de dispută şi câmp de luptă al imperiilor vecine: Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic. În 1859 Alexandru Ioan Cuza reuşeşte să unească cele două Principate române. Noul stat naţional, o monarhie constituţională, adoptă în 1862 numele de România. Unirea Ţărilor Române devine definitivă şi va fi recunoscută până în 1881 de toate statele europene. În 1877 participă în mod hotărâtor alături de Rusia în războiul antiotoman în urma căruia prin Tratatul de pace de la Berlin din 1878 se re¬cunoaşte independenţa de stat a României şi se restabileşte au¬toritatea asupra Dobrogei. În 1916 România intră în război alături de Antanta, împotriva Puterilor Centrale. Prin voinţă populară se unesc în 1918 cu România atât Basarabia cât şi Bucovina. În urma hotărârii Marii Adunări Naţionale întrunite la Alba Iulia se decide la 1 decembrie 1918 şi unirea Transilvaniei cu România. Prin Tratatul de la Ver¬sailles din 1919-1920 sunt recunoscute aceste realităţi istorice. În perioada interbelică, paralel cu procesul de modernizare a stat¬ului, ţara noastră se apropie de democraţiile occidentale. În al doilea război mondial este constrânsă să cedeze Basarabia şi Bu¬covina de nord U.R.S.S.-ului în iunie 1940, iar prin Dictatul de la Viena să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei în august acelaşi an şi Bulgariei partea de sud a Dobrogei respectiv Cadrilaterul în septembrie. Regele Carol al II-lea abdică în septembrie 1940, iar gener¬alul Antonescu, care instituie un regim autoritar, se alătură Germaniei împotriva U.R.S.S. La 23 august 1944 mareşalul Antonescu este arestat din ordinul regelui Mihai iar România trece de partea Puterilor Aliate până la sfârşitului războiului. Prin Tratatul de la Paris din 1947 se recunoaşte anularea Dictatului de la Viena, dar şi anexarea Basarabiei şi Bucovinei de nord de către URSS. Sub presiunea Armatei Roşii, se instaurează un regim comunist iar la 30 decembrie 1947 regele este obligat să abdice şi să părăsească ţara, moment când se proclamă Republica Populară Română, sub dictatura partidu¬lui comunist unic. Acum se naţionalizează întreprinderile (1948) şi se colectivizează forţat agricultura prin metode violente, de exterminare a opozanţilor. Sub Nicolae Ceauşescu, în perioada 1965-1989, regimul dicta¬torial face din România una din cele mai sărace ţări ale Europei, toată bogăţia ţării servind proiectelor aberante, megaloman¬ice, ale dictatorului. Odată cu Revoluţia din 1989, dictatura este abolită iar cuplul dictatorial executat. Se instaurează cu dificultate un regim pluralist, au loc provocări şi conflicte interetnice, mine¬riade, care creează haos în economie şi în viaţa socială. Treptat, pluralismul politic deschide drumul democraţiei şi România se angajează în făurirea unei economii de piaţă. În 1996 câştigă alegerile opoziţia şi se simte un reviriment în edificarea statului de drept şi în recâştigarea încrederii forurilor internaţionale în politica internă şi externă.