Poziția județului Constanța în cadrul regiunii sud - est

ISTORIE

- FONDAREA ORASULUI

Constanţa (în turcă Kustendji sau Köstence) este cel mai vechi oraş locuit din România. Este un important municipiu şi un centru cultural, economic şi social de referinţă. La 1 ianuarie 2008 populaţia a fost de 303,7 mii de locuitori.

Municipiul Constanţa beneficiază în realitate de o populaţie mai mare decât arată statisticile oficiale datorită faptului că este lipit de oraşele Năvodari şi Ovidiu, precum şi de comuna Agigea. Aceste trei localităţi, deşi au administraţii proprii, sunt practic cartiere ale municipiului. Populaţia lor, Năvodari 33.767 locuitori, Ovidiu 13.174 locuitori şi Agigea 5.400 locuitori, având un total de peste 50.000 locuitori, deşi beneficiază de serviciile oferite de oraşul Constanţa (spitale, pompieri, taximetre, restaurante, etc.), nu este inclusă la populaţia municipiului. În schimb, Zona Metropolitană Constanţa, care este formată din 14 localităţi aflate la cel mult 30 km. distanţă de municipiu, este a doua zonă urbană din România ca număr de locuitori, după Bucureşti, cu aproximativ 550 000 locuitori.

Constanţa are cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi al patrulea din Europa, cu perspectiva de a deveni al doilea ca mărime, după Rotterdam. Constanţa este capitala judeţului Constanţa, cel mai mare oraş din întreaga Dobroge (incluzând şi teritoriul din Bulgaria), precum şi din Regiunea de dezvoltare Sud-Est.

Judetul Constanta are o veche traditie istorica ale carei inceputuri de locuire umana se manifesta odata cu procesul de antropogeneza (epoca paleolitica).

Epoca bronzului si a fierului releva inflorirea civilizatiei tracice si mai apoi geto-dacice, care reprezinta populatia de baza a Dobrogei si a judetului Constanta pentru o perioada lunga de timp. Incepand cu sec.VII i.e.n. pe tarmul vestic al Marii Negre se instaleaza primele colonii grecesti: Histria, Tomis si Calatis, aflate toate pe teritoriul judetului Constanta-civilizatia greaca, intrand intr-un dialog continuu si fructuos, cu populatia autohtona a geto-dacilor.

La sfarsitul sec. I i.e.n. Dobrogea si judetul Constanta au trecut sub stapanirea Imperiului roman-civilizatie care a durat 630 de ani. Influenta Romei si mai apoi a celei romano-bizantina facandu-se simtita din plin si contribuind esential la formarea poporului roman si limbii romane.

Perioada medievala se manifesta prin evolutia civilizatiei romanesti integrata initial Tarii Romanesti pana la sfarsitul domniei lui Mircea cel Batran, dupa care Dobrogea si judetul Constanta, timp de 400 de ani a fost sub administratie otomana. Numeroase monumente de arhitectura, releva si aceasta amprenta specifica epocii medievale.

Judetul Constanta apartine impreuna cu judetul Tulcea, vechii provincii Dogrogea, situata pe tarmul vestic al Pontus Exinus (Marea Neagra).

Localitatile acestei provincii isi au originile in vremurile Greciei Antice. Asezarile din Dobrogea sunt cele mai vechi asezari din Romania: Tomis (astazi Costanta) a sarbatorit in 1991, 2500 de ani de existenta, si 2250 de ani de la prima atestare documentara; Callatis (astazi Mangalia), Histria, Axiopolis (astazi Cernavoda).

In Dobrogea, viata s-a desfasurat de-a lungul secolelor in stransa relatie cu istoria romanilor, pamant aflat la intersectia civilizatiilor, in care Constanta este un nod de comunicatie important, facand legatura intre est si vest.

Orasul Tomis ne aminteste de asemenea si de marele poet latin Publius Ovidius Naso, trimis in exil de catre imparatul roman Augustus. Tomis s-a dezvoltat social, economic si cultural pe fundalul stabilitatii caracteristice inceputului perioadei bizantine.

Reala dezvoltarea a orasului Constanta si a intregului tinut dintre Dunare si Marea Neagra a inceput numai dupa 1877, cand Romania si-a dobandit independenta si autoritatea Statului Roman este reinstaurata in Dobrogea.

In urma razboiului de indepedenta din 1877, Dobrogea revine la patria mama-statul national roman -iar prin tratatul de la Berlin (1878) se consacra cucerirea independentei de stat a Romaniei.

Fara indoiala ca istoria judetului Constanta este indisolubil legata de cea a orasului

- RADACINI CULTURALE

Tomisul epocii romano-bizantine este un important centru religios creştin, creştinism cu origine apostolică datorat sfântului apostol Andrei.

În această perioadă, confruntată cu numeroase invazii barbare, (hunii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii şi turcii), portul Tomis este numit în izvoarele bizantine şi italiene Constantia, denumire dată de Constantin cel Mare (274-337) în onoarea surorii sale Constantia, în timp ce în izvoarele istoriografice turcice timpurii aşezarea e numită "Ak-Kermend" iar în cele slave "Bessigrad" ("cetatea pecenegilor").

După ce în secolele X-XIII a fost un important port, mai ales sub influenţa genovezilor, care construiesc aici un Far Genovez, din sec. XV până la sfârşitul sec. XIX (1877) , Constanţa intră în componenţa Imperiului Otoman, în cadrul căruia populaţia scade iar aşezarea devine un sat de pescari greci şi turci, simplă escală între gurile Dunării şi Istanbul în caz de furtună, cu câţiva negustori armeni, greci si turci trecut pe unele hărţi sub numele Eski-pargana

Prin Tratatul preliminar de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), încheiat în urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, Rusia a cerut Turciei, împotriva voinţei marilor puteri europene şi a României, ca, pentru despăgubirile de război care se cifrau la 410 milioane ruble, să i se cedeze şi sandjacul Tulcei (districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa şi Medgidia), insulele Deltei Dunării, precum şi Insula Şerpilor. Ulterior Rusia îşi exprimă dorinţa de a le schimba cu România pe partea din Basarabia (judeţele Cahul şi Izmail), mărginită la sud prin talvegul braţului Chiliei până la gura de vărsare a braţului Stambul.

Congresul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (cele două judeţe parte din Principatul Moldovei în anul 1856), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul braţului Chiliei şi de vărsarea braţului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei la est de Silistra până la Yilanlîk, la sud de Mangalia, erau reunite României (frontiera actuală). De asemenea, la art. 46 se preciza că “Atât insulele formând Delta Dunării, cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sunt adăugate României”

- DEZVOLTAREA ECONOMIEI

În urma Războiului de independenţă din 1877-1878, la Congresul de la Berlin, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a revenit României. Prin aceasta a început dezvoltarea urbanistică a Constanţei şi a Dobrogei în general. Totodată au fost luate măsuri de românizare a provinciei, locuită la acea vreme în majoritate de turci şi de tătari.

După construirea Podului de la Cernavodă între 1890-1895, de către Anghel Saligny, s-au pus bazele Serviciului Maritm Român şi s-au deschis linii maritime către Istanbul. Portul se dezvoltă între 1895-1909, Serviciul maritim Român având linii către Constantinopol, Pireu, sau chiar Rotterdam.

După perioada nefastă a Primului Război Mondial, Constanţa prin portul său devine cea mai mare concentrare de forţă de muncă, 70% din traficul maritim tranzitând portul. În 1910 populaţia era de 12.725, din care doar jumătate erau români, în oraş trăind în continuare importante comunităţi de turci, armeni, evrei, bulgari şi greci. La ultimul recensământ, în Constanţa locuiau peste 310.000 de persoane, majoritatea fiind români. Minorităţi importante sunt turcii, tătarii, armenii şi grecii.