Practică - agenție turism

CAPITOLUL I

ANALIZA JUDEȚULUI BUZĂU DIN PUNCT DE VEDERE

AL RESURSELOR TURISTICE

1.1. JUDEŢUL BUZĂU - REPERE GEOGRAFICE

Aşezare

În partea central-sudică a României, în nordul Câmpiei Române, în sudul curburii Carpaţilor Orientali, între paralele 44044’ şi 45049’ latitudine nordică şi meridianele 26004’şi 27026’ longitudine estică.

Vecini

La vest: Judeţul Prahova, la est: Judeţul Brăila, la nord-est: Judeţul Vrancea, la sud: Judeţul Ialomiţa, la nord: Judeţele Covasna şi Braşov.

Suprafaţă

6.078 km2 (respectiv 2,5% din suprafaţa ţării).

Populaţie

517.000 locuitori.

Oraşe

Buzău, reşedinţă de judeţ, cu 150.000 locuitori, pe malul drept al râului cu acelaşi nume, la 101 m altitudine, la răspântia „Drumului mare”, face legătura între Muntenia, Moldova şi Transilvania. Alte oraşe: Nehoiu, Pogoanele, Râmnicu Sărat.

Relieful

Este variat şi dispus în trei trepte, care coboară de la nord-vest spre sud-est. Astfel în nord domină înălţimile Munţilor Vrancei (prelungiri) şi Buzăului (cu vf. Penteleu de 1.772 m, şi vf. Lăcăuţi, de 1.777 m), apoi în centru dealurile subcarpatice de curbură (Burduşoaia, Ciolanu-Măgura, Istriţa cu 754 m), şi în sud zona de şes a Câmpiei Romane, cu caracter piemontan şi Câmpia Buzăului (cu 80 m, cu înclinare vestică, pe direcţia nord-vest şi estică, pe direcţia vest-sud), Gherghiţei, Râmnicului.

Zona de munte - cuprinde în limitele sale munţii propriu-zişi ai Buzăului (exceptînd masivul Ciucaş) şi o porţiune din versantul apusean al munţilor Vrancei.

Ambele subdiviziuni sînt identice că structura şi aspect geografic. Munţii Buzăului cuprind de la est către vest masivele : Ivanet, Penteleu, Podul Calului, Siriu şi Monteoru, primii patru fiind şi cei mai interesanţi sub aspect peisagistic şi deci şi turistic. Munţii Vrancei, situaţi la limita de nord-est a judeţului, sînt alcătuiţi din versantul apusean al masivelor: Lacaut, Goru, Giurgiu, şi Furu.

Că structura geologică, munţii judeţului Buzău sînt alcătuiţi din roci puţin dure, de vîrstă paleogenă, adică din alternanţe de: gresii, marne, şisturi, ceea ce explică într-o bună măsură altitudinea lor redusă: Lacaut-1777 m, Goru-1784 m, Giurgiu-1720 m, Furu-1414 m, Penteleu-1772 m, Crucea Fetii-1578 m, Podu Calului-1440 m, Bocirnea-1659 m, Malîia-1663 m, Monteoru-1345 m, şi Ivanet 1191 m. Zona montană cuprinde cîteva bazine depresionare intramontane că : Nehoiu-Nehoiasi-Bisca, Gură Teghii, unde în ciuda eroziunilor şi a instabilităţii solului, s-au format centre rurale cu o populaţie numeroasă.

Zona subcarpatică, cu altitudini între 400-800 m, ocupă partea centrală a judeţului, alcătuind o succesiune spectaculoasă de culmi şi depresiuni cu valori inedite de peisaj, şi este constituită din formaţiuni geologice neogene, cutate, unde predomină argile, marne, nisipuri, gresii iar în unele părţi călcare sarmatice şi conglomerate.

Unele culmi au o alungire sud-vest către nord-est, cum sînt cele sudice şi cele estice; altele, în special cele din centru, datorită rîurilor şi eroziunii, au fost străpunse de ape şi fragmentate. Subcarpaţii din zona Buzăului sînt grupaţi în patru unităţi deluroase, delimitate de apele curgătoare şi individualizate prin structura geologică şi poziţie geografică. Grupa centrală este cuprinsă între văile Buzăului şi Slănic, cu altitudinile maxime în Dealul Blidisel-821 m şi Vîrful Botanul-79 m.

Eroziunea produsă de apele Sărăţel, Balaneasa, Sibiciu şi Rusavatul a dus la divizarea într-o serie de subunităţi, că dealurile Muscelului, Dilma, Bocului şi Piclelor unde se află vulcanii noroioşi. Din această grupa face parte şi culoarul depresionar Răteşti-Scorţoasă-Vintilă Vodă, care începe din Valea Buzăului de la satul Răteşti şi se întinde pînă la comună Vintilă Vodă. Grupa sudică de dealuri ia contact brusc cu cîmpia şi se impune prin masivitate, înălţime, structura geologică fiind reprezentată prin Dealul Istriţa (750 m), din călcare şi gesii sarmatice, şi Dealul Ciolanul, tot aşa de masiv care se întinde paralel cu cel dintîi.

Între aceste dealuri drenate se află depresiunea Niscovului, străbătută de rîul Nişcov, ale cărui ape, inverile secetoase, se pierd în conul de dejecţie format la vărsarea în rîul Buzău. Grupa estică de dealuri este delimitată de văile Slănic şi Rîmnic. Aici se remarcă dealurile Bisocii (970 m), Blajanilor, Budei şi Căpăţînei. În fine, grupa vestică este constituită dintr-o serie de dealuri relativ înalte şi cu structura geologică diferită ; Corneţel (827 m), Priporul (823 m), şi culmea Salcia (717 m) care se continuă în judeţul Prahova.

La Subcarpaţii Buzăului se adugă depresiunile Pătîrlagele, Cislău, Pirscov şi în extremitatea nordică depresiunea Sibiciu-Lopătari, care separă Subcarpaţii de zona montană şi cuprinde aşezări rurale înfloritoare.

Cîmpia acoperă sudul şi estul judeţului printr-o serie de subdiviziuni desprinse din Câmpia Română, şi anume : Câmpia Gherghitei, Câmpia Bărăganului de Mijloc, Câmpia Buzăului, Câmpia Calmatuiului şi Câmpia Râmnicului (numite în ordine de la vest către est). Trecerea la zona colinară se face lent la est de Buzău şi mai brusc la vest prin pantele abrupte ale Dealului Istriţa.

Climă

Este temperat continentală, diferenţiată în funcţie de relief (predominând crivăţul, în tot cursul anului, din nord-est şi sud-vest, dar şi austrul, de la sud-vest, aducând uscăciune şi căldură vara, temperaturi ridicate iarnă, vânturi ce influenţează climă judeţului).

Cursurile de apă

Cuprind Buzăul la vest (traversând Munţii Buzăului), cu afluenţii săi: Başca Mare, Başca Mică, Başca Chiojdului, Bisoca, Slănic, Nişcov şi Râmnic la est, Călmăţui, precum şi lacuri periglaciare şi carstosaline.

1.2. Principalele resurse turistice naturale ale zonei

1. Rezervaţii naturale

Rezervaţia naturală Vulcanii noroioşi:

• situată în Subcarpaţii de Curbură, pe rază comunelor Berca şi Scorţoasă;

• fenomenul poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari (coordonate 45.3399, 26.7081) şi Pâclele Mici (coordonate 45.3587, 26.7114);

• zona reprezintă singurul loc din Europa în care pot fi văzuţi vulcani noroioşi, fenomene similare înregistrându-se doar în Siberia şi în Australia;

• rezervaţie geologică şi botanică;

• aflată la o altitudine de 300-550 m, ocupă o suprafaţă de cca. 30 ha;

• reprezintă unul din cele mai interesante monumente ale naturii din lume;

• vulcanii noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 m adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apă din pânză freatică; gazele împing spre suprafaţă apă amestecată cu argilă, iar nămolul format de acestea se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani; nămolul este rece, deoarece vine din straturile de argilă;

• numiţi şi zalte, pâcle sau fierbători, vulcanii noroioşi creează un interesant peisaj cvasi-lunar;

• pe harta militară austriacă, cunoscută ca harta Specht, din 1791-1792, sunt marcate patru arii cu pâcle sau vulcani noroioşi, două dintre acestea dispărând între timp;

• deşi solul sulfuros şi sărăturos este nepropice vegetaţiei obişnuite, anumite specii de plante, cum ar fi gărdurariţă, saracica, branca, rugină, pelinul, dar şi o pădurice de liliac, s-au adaptat la acest mediu;

• se găsesc aici scorpioni şi termite;

• din zăcământul de la Berca provin şi resturi osteologice de mamut, unele recuperate, în 1924, şi păstrate în Muzeul de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti.