Program de valorificare a potențialului turistic al Municipiului București

CAPITOLUL I. LOCALIZAREA ŞI CARACTERIZAREA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de 1.944.367 de locuitori (est. 1 ianuarie 2009) face ca Bucureştiul să fie al şaselea oraş ca populaţie din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiştii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăşi patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localităţile din preajma oraşului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează populaţie de aproximativ 430.000 de locuitori.

Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare.

1.1. Scurt istoric

Legenda spune că Bucureştiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV

.Pe malurile Masacrului şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureştii se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi şi cişmele publice, iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp ce cel din 1831 număra 10.000 de case şi 60.587 de locuitori).

Încet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională, cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit "Micul Paris" datorită asemănării cu capitala franceză, dar şi-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit îngrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraş, în special a acelora din centrul istoric.

Oraşul de azi

Oraşul a crescut rapid, suprafaţa dublându-se după al doilea război mondial. A apărut de timpuriu pe malul stâng al raului Dâmboviţa. În anul 1860 acest sătuleţ a fost înlocuit de o capitală eleganta cu arhitectură de inspiraţie franceza, din acest motiv fiind cunoscut drept Parisul din Balcani. Comuniştii plănuiau extinderea marilor bulevarde începute în secolul al 19-lea. De asemenea, au proiectat parcuri şi au înălţat construcţii masive -- multe dintre ele cu pronunţat stil sovietic -- ca de exemplu sediile partidului comunist şi clădirile gigantice care găzduiau lucrările guvernului. După al doilea război mondial s-au construit blocuri mari cu apartamente de tip utilitar fără nici un aspect distinctiv. Un număr de biserici istorice şi sinagogi au fost dărâmate, din ordinul preşedintelui dictator al României Nicolae Ceauşescu, pentru a-şi putea pune în aplicare planurile lui de construcţie.

În prezent, Bucureştiul a rămas centrul cultural şi economico-social al României, oferind o mare varietate de posibilităţi de cazare care include apartamente particulare, campusuri universitare, hoteluri şi hostale. Cele mai importante locuri sunt situate în centru - Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romana cu împrejurimile, unde se afla şi centrul vieţii de noapte: baruri de zi şi de noapte, pub-uri, teatre, cinematografe.