Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei

Proiect
6.7/10 (3 voturi)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 43 în total
Cuvinte : 11805
Mărime: 854.53KB (arhivat)
Puncte necesare: 8

Extras din proiect

Capitolul 1 Localizarea si caracteristicile judetului

Scurt istoric

Primele izvoare scrise despre localitatea Vatra Dornei dateaza din 14 mai 1600, urmând ca în anul 1775 Dorna sa intre sub influenta austriaca. Între istoricii mai vechi, numai Dimitrie Cantemir a fost preocupat de existenta acestor locuri, (subiectul fiind tratat mai pe larg în lucrarea "Descriptio Moldaviae"), pe care le aseaza într-o categorie cu cele din Vrancea .

O istorie a acestei zone bazata pe documente scrise nu exista, singurele informatii, incomplete si ele, apartin unor lucrari ca: "Monografia Moldovei" tiparita în 1889 de George de Catargi, Eduard Fischer si Ladislau Zurkowschi sau în "Topografia Bucovinei" de dr. Daniel Vermea. Mai exista de asemenea "Istoricul ocolului Câmpulungului" tiparit în 1960 de Teodor Balan.

În "Monografia Moldovei" precum si în "Topografia Bucovinei" se sustine ca în aceste parti, pe la începutul secolului al XII-lea (pe la 1120), ar fi fost o mica republica româneasca independenta, ca parte constitutiva a Ocolului Câmpulungului. Cu circa 200 de ani mai târziu (1352) a devenit dependenta de noul principat al Moldovei întemeiat de Dragos Voda, populatia acestui teritoriu sporind cu emigranti veniti din Ardeal.

O data intrat sub stapânire austriaca în 1775, documentele vorbesc despre suferintele la care stapânirea austriaca a supus aceste asezari. O parte a localitatilor dornene au intrat sub ocupatie habzburgica: Vatra Dornei, Poiana Stampei, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Ciocanesti, pe când alte localitati au ramas în teritoriul Moldovei: Dorna Arini, Saru Dornei. Locuitorii au luptat aproape un secol pentru recunoasterea privilegiilor.

Astfel, la sfârsitul acestui secol se fac pentru prima data valorificari în scopuri terapeutice ale apelor minerale. În 1788, R Haquet face cunoscute analizele apelor minerale de la Sarul Dornei si Vatra Dornei. Recunoasterea oficiala a importantei izvoarelor minerale se datoreaza studiilor din 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch, ce a propus un proiect de amenajare al bailor, ce a fost aprobat prin Decretul administratiei la 17 ianuarie 1881. O noua etapa în dezvoltarea statiunii balneare s-a înregistrat în anul 1895. La aceasta data geologul Stur a întreprins un studiu geologic al terenului la baza caruia a stat proiectul de dezvoltare al statiunii dupa 1895. Tot în acest an se face analiza turbei de la Poiana Stampei, urmând a fi date în folosinta primele instalatii pentru aplicarea tratamentului cu namol (la moda pentru vremea respectiva.

Toate aceste amenajari au facut ca numarul turistilor sa creasca, asemenea si cererea turistica. Numarul persoanelor au crescut de la 400 în 1880 la 587 în 1896, pentru ca în 1905 sa se înregistreze un numar de 2144 persoane.

În perioada 1896-1897, principalele obiective turistice ale statiunii balneoclimaterice Vatra Dornei erau: Cazinoul Vatra Dornei, Palatul Comunal, Palatul National, Izvorul Ioan, Izvorul Ferdinant si Izvorul Sentinela, Gara mare si Gara Bai, Biserica catolica si Templul evreiesc. Activitatea turistica a fost impulsionata si de ritmul de construire a cailor de comunicatie, începând mai ales din a doua parte a secolului al XVIII-lea, care a legat zonele turistice montane cu marile centre urbane limitrofe Carpatilor (construirea în 1780 a soselei Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei - Poiana Stampei - Pasul Tihuta - Bistrita).

Perioada razboaielor mondiale a influentat dezvoltarea activitatii turistice în majoritatea statiunilor, multe din acestea suferind grave deteriorari. Dupa razboi, Vatra Dornei a cunoscut o perioada de înflorire. Imediat dupa 1950 Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga sa capacitate si pâna în 1989 a continuat sa se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihna s.a.

În martie 1999, localitatea Vatra Dornei a devenit oras - statiune turistica de interes national, iar pe 7 iulie 2000 a fost declarat municipiu.

Turismul dornean a continuat sa se dezvolte si dupa 1990, astazi turismul devenind componenta de baza a dezvoltarii localitatii, iar Vatra Dornei supranumita si Perla Bucovinei  capata rezonanta nu numai pe plan national, dar si international.

Asezarea Geografica

Vatra Dornei este una dintre cele mai mari localitati cu caracter turistic din Nordul Moldovei atât prin faptul ca este o statiune balneoclimaterica cât si a potentialului sportiv si de agrement.

Preview document

Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 1
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 2
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 3
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 4
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 5
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 6
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 7
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 8
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 9
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 10
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 11
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 12
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 13
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 14
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 15
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 16
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 17
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 18
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 19
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 20
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 21
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 22
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 23
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 24
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 25
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 26
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 27
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 28
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 29
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 30
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 31
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 32
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 33
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 34
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 35
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 36
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 37
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 38
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 39
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 40
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 41
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 42
Program de valorificare a potențialului turistic al municipiului Vatra Dornei - Pagina 43

Conținut arhivă zip

  • Program de Valoriicare a Potentialului Turistic al Municipiului Vatra Dornei.doc

Alții au mai descărcat și

Studiu de caz - Hotel Minut

Capitolul I. Hotel Restaurant Minuţ *** 1.1 Prezentarea generală a hotelului Amplasat în staţiunea Vatra Dornei într-o zonă bine pusă în...

Stațiunea Vatra Dornei

I Consideratii generale 1.1. Pozitie geografica: Situata in nordul Romaniei, in zona estica a depresiunii intramontane Dorna, înconjurata de...

Determinarea Gradului de Atractivitate al Stațiunii Turistice Vatra Dornei

Cap.1. Prezentarea generală a staţiunii Staţiunea Vatra Dornei este aşezată în nordul României, în sud-estul judeţului Suceava. Ea se găseşte la...

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Hotelurile Hilton

Hilton Hhonors Worldwide : Razboiul loialitatii Hotelurile Hilton privesc cele mai frecvente programe ale oaspetilor ca cel mai important...

Te-ar putea interesa și

Studiu individual - economia turismului - organizarea și valorificarea spațiului turistic în Bucovina

ORGANIZAREA ŞI VALORIFICAREA SPAŢIULUI TURISTIC ÎN BUCOVINA A - Consideraţii generale Localizare geografică Regiunea istorică Bucovina (germ....

Amenajarea în Scopuri Turistice a Zonei Suceava

Capitolul 1. Strategia de dezvoltare a zonei turistice Suceava Zona Suceava sau nordul Moldovei sau Bucovina deţine valori culturale dintre cele...

Strategia de Dezvoltare a Stațiunii Vatra Dornei

CAPITOLUL 1. CONSIDERENTE GENERALE 1.1. Prezentare generală Scurt istoric. Staţiunea datează din secolul al- XVI -lea, apele minerale fiind...

Determinarea Gradului de Atractivitate al Stațiunii Turistice Vatra Dornei

Cap.1. Prezentarea generală a staţiunii Staţiunea Vatra Dornei este aşezată în nordul României, în sud-estul judeţului Suceava. Ea se găseşte la...

Program de Valorificare a Potențialului Turistic al Stațiunii Vatra Dornei

Prin potenţialul său, atât natural cât şi antropic, staţiunea Vatra Dornei, respectiv depresiunea Dornelor, se impune atât pe plan naţional cât şi...

Program de valorificare a potențialului unui județ - Bistrița Năsăud

Program de valorificare a potenţialului turistic al judeţului „Bistriţa - Năsăud” 1. Localizarea şi caracterizarea judeţului 1.1. Scurt istoric...

Ai nevoie de altceva?