Promovarea Turismului Ecumenic - Religios

Turismul religios este o formă de turism care există, de secole şi care mai pastrează încă unele trăsături, în privinţa pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astăzi turismul religios implică din partea turiştilor un nivel de instruire şi un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcţiei, valorii, semnificaţiilor spirituale şi conţinutului de obiecte de artă. Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradiţiile religioase din diferite ţări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente şi manifestări specifice (moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare şi diversificare, păstrându-şi însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu şi mijlociu până în epoca renaşterii. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi. Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

− vizite la lăcaşurile sfinte;

− pelerinaje religioase;

− tabere religioase pentru tineret.

Taberele religioase pentru tineret se desfăşoară în toată lumea în perioada de vară. În cazul României, conform strategiei propuse prin programul „Orizont 2025”, autorităţile vor sprijini bisericile de diferite culte, în special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale. El poate fi individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele şi taberele religioase. Se practică de către o anumită categorie de persoane şi vizează atât promovarea valorilor culturale, cât şi a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios. Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti dar şi prin viaţa deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: îşi schimbă vestimentaţia, aprind o lumânare, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Pornind de la noţiunea de turism cultural religios se poate vorbi de două mari tendinţe de călătorii:

- Călătorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă. Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: mănăstirea Neamţ, mănăstirea Agapia, Sihăstria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul.

- Călătorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află într-un monument sau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.

O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale. Între turism şi religie există nenumărate interacţiuni şi combinaţii pe baza relaţiei dintre locul sacru şi motivaţia turistului.

Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualităţii şi culturii în contextul ecumenic local şi internaţional. Acestea au rolul de a dirija, coordona şi controla procesul de organizare al pelerinajelor. Acestea oferă o serie de servicii cum ar fi:

− excursii pentru creştini din ţară şi străinătate;

− pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală;

− tururi de oraşe;

− expediţii şi tabere de studii;

− cazare în case de oaspeţi şi spaţii de primire ale bisericii, în România;

− consiliere pelerinaje;