Promovarea Turismului Religios în Zona Moldovei

INTRODUCERE

Turismul – noţiuni şi definiţii

Călătoriile şi turismul reprezintă la ora actuală o piaţă globală, de dimensiuni uriaşe, unde se manifestă cererea consumatorilor pentru o imensă varietate de produse şi servicii. Nu doar dimensiunile şi ritmurile sale de crestere fac această piaţă foarte atractivă, ci şi potenţialul său de viitor, nici pe departe epuizat. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), volumul fluxurilor turistice la nivel global va cunoaste o creştere de 27.6% în perioada 2004-2020, ajungând la circa 1.56 miliarde de turişti in anul 2020 (faţă de 696 milioane în anul 2000).

Motivul sejurului este criteriul ce ne ajută să distingem grupurile de călători care fac parte din categoria turiştilor de cele care nu aparţin acestei categorii.

nu fac parte din categoria turiştilor: muncitori străini, imigranţii, nomazii, refugiaţii, pasagerii în tranzit precum şi persoanele care prestează o munca remunerată în zona avută în vedere: diplomaţi, ataşaţi militari, membrii ambasadelor sau consulatelor etc.

fac parte din categoria turiştilor persoanele care călătoresc în scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor şi a prietenilor, afaceri, motive profesionale, tratamente medicale, pelerinaje s.a.m.d.

De asemenea, în categoria turiştilor mai sunt incluşi membrii echipajelor mijloacelor de transport straine (avioane, nave) care apelează la serviciile de cazare şi masă din locul unde se află, precum şi vizitatorii de scurtă durată.

Durata sejurului este un criteriu cu ajutorul căruia putem identifica două categorii de vizitatori:

excursionişti (vizitatori care nu ramân peste noapte);

turişti propriu-zişi, adică vizitatori care stau cel putin o noapte în locul vizitat.

Pentru ca o persoană sa fie considerată vizitator intr-o tară, ea trebuie să ramână în respectiva ţară pe o perioada de cel mult un an; în caz contrar, ea va fi considerată rezident.

În limbajul curent legat de turism se folosesc o serie de termeni precum: recreere, călătorie, vizita, excursie.

Recreerea cuprinde toate activităţile pe care o persoană le întreprinde pentru refacerea capacităţilor sale fizice şi psihice. Un fapt foarte important de subliniat este acela că recreerea nu presupune în mod necesar turismul. O persoană poate găsi modalităti de recreere la domiciliu său în imediata apropiere a acestuia.

Călătoria presupune deplasarea unei persoane, pe jos sau cu un vehicul de transport, între două locuri diferite. Sferele de cuprindere ale turismului şi călătoriilor se suprapun în mare masură (nu fară motiv se vorbeşte de “industria turismului şi călătoriilor”). Există anumite categorii de călatori care nu pot fi consideraţi turişti (de exemplu, navetiştii), dar este vorba de categorii cu o pondere redusă în totalul călătorilor.

CAPITOLUL I

TURISMUL RELIGIOS – FACTOR DE CUNOAŞTERE A CULTURII ROMÂNEŞTI

1.1. Turismul religios

1.1.1. Consideraţii generale

Turismul de factură religioasă apare în a II- a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei Evului Mediu timpuriu şi mijlociu până în Epoca Renaşterii.

Pelerinajele se îndreptau spre Roma si Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India si Indochina pentru budişti, Muntele Fuji pentru japonezi.

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la întelegerea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa între această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor.

Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

- vizite la lacaşurile sfinte;

- pelerinaje religioase;

- tabere religioase pentru tineret.

Taberele religioase pentru tineret se desfaşoară în toată lumea în perioada de vara.

În cazul României, conform strategiei propuse prin programul " Orizont 2025", autoritaţile vor sprijini bisericile de diferite culte, in special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale.

El poate fi individual sau in grup organizat cum sunt pelerinajele şi taberele religioase. Se practică de o anumita categorie de personae si vizează atât promovarea valorilor culturale, cat si a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios. Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin arta, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti, dar şi prin viaţa deosebită care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întalnirii cu lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: işi schimbă vestimentaţia, aprind lumănări, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întalnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel turistic.

Pornind de la noţiunea de turism cultural-religios se poate vorbi de două mari tendinţe de calătorii:

- Călatorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă.Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Agapia, Sihastria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul.

- Călatorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice.