Prospectare și amenajare turistică

1. Introducere

Una din formele de turism care, în ultimii 20 de ani, s-a remodelat la nivel european, datorită conceptului potrivit căruia ,,sănătatea este o stare de bunăstare”, este turismul balnear.

Evoluţia turismului din ţara noastră în general şi a turismului balnear în special, reflectă atât dezvoltarea extensivă, baza tehnico-materială înregistrând, mai ales după 1970, o evoluţie permanent ascendentă, ce s-a racordat prin dimensiuni şi structură la dinamica cerinţelor consumatorilor, cât şi descreşterea ce a urmat schimbărilor economice şi sociale care au avut loc în România după 1989.

Staţiunile termale din țara noastră funcţionează ca centre turistice complexe şi de multe ori ca centre urbane, destinate unei clientele de mare eterogenitate, acestea necesitând de o concepţie de amenajare adecvată, o organizare a teritorului într-o viziune regională, integrată, care să asigure coordonarea spaţială a tuturor activităţilor turistice şi neturistice. Motivaţia principală a vacanţelor în aceste staţiuni, cura balneară, o constituie factorii naturali de cură: varietate, capacitate, calitate, distribuţie în teritoriu etc.

Astfel prin intermediul acestui proiect doresc să analizez stațiunea Geoagiu Băi din mai multe puncte de vedere: resursele naturale și antropice care care pot fi vizitate de către turiști, baza de cazare, baza de agrement, și baza curativă care stau la dispoziția acestora pentru a le satisface nevoile și dorințele, precum și o analiză SWOT pentru a scoate în evidență atât punctele tari cât și punctele slabe ale stațiunii Geoagiu Băi dar și oportunitățile și amenințările acestei stațiuni balneoclimaterice.

2. Scurt istoric

În repertoriul bogățiilor și frumuseților naturale rânduite în decorul Munților Apuseni, stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi apare ca un adevarat mărgăritar. Denumirea ce i se atribuie, de “dar al Metaliferilor”, poate fi interpretată fie ca simbol al varietății de bogății minerale cuprinse în adâncurile pământului, fie ca expresie a multiplelor calități dietetice-curative ale apelor sale minerale, asociate cu frumusețile odihnitoare ale peisajului natural, ce răsplătesc cu prisosință pe oricine vine pe aici.

Băile Geoagiu sunt cunoscute sub numele de Thermae Germisara încă de pe vremea romanilor. La locul numit "Cetatea Urșilor", pe dealul Pedeapsa, se afla o așezare civilă dezvoltată în jurul băilor.Relicvele și urmele arheologice găsite în incinta băilor demonstrează o exploatare intensă și permanentă în perioada romană.

Datele științifice cele mai bogate privitoare la existența unei așezări la hotarul actualei localități Geoagiu și învecinatul Cigmau, care în antichitate ingloba in sine si asezarea balneara, le avem in special din perioada romana a Daciei. Invatati, istorici si filozofi sunt de acord cu originea traco-dacica a acestei denumiri topice, formata prin asocierea a doua cuvinte: germi (cald), sara (apa).

Sub stapanire romana, baile cu izvoare calde, ca cele de la Germisara (Geoagiu-Bai) erau mult cercetate, si prevazute cu instalatii adecvate, cu sanctuare unde se venerau anumite zeitati protectoare ale acestor ape tamaduitoare.

Amintim un monument găsit în 1939 pe locul bazinului mare, ce conține un altar cu o inscriptie și o statuetă, dedicate zeilor Aesculap și Hygeea de către P. Furius Saturninus, guvernator al Daciei pe la 161 e.n., ca mulțumire pentru însănătoșirea sa. Folosirea apelor termale de la Geoagiu Băi a continuat, ele fiind amintite în 1531 când regele Ioan Zapolya secularizează Geoagiu "ca avere mănăstirească împreună cu cele 18 sate și băile". În urma Unirii Transilvaniei cu România stațiunea ia o mare extindere, în 1935 construindu-se bazinul mic, iar în 1939 bazinul mare, aparand numeroase hoteluri, magazine și restaurante.