Realizarea coctailurilor

Capitolul I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 ISTORIA BARULUI ŞI A COCTEILULUI

Băuturile în amestec au fost consumate încă din zorii civilizaţiei. Unii susţin chiar, că primul cocteil, făcut din suc de lămâie şi piper, era foarte apreciat ca aperitiv la curtea lui Caesar Commodus în secolul II î. Hr. Astfel, românii erau, se pare, mari consumatori de aperitive realizate pe bază de vin cu diverse plante aromatice. Prima publicaţie care datează din secolul XVII, aparţine Companiei Distilărilor din Londra şi include o serie de reţete de cocteiluri, multe dintre acestea fiind recomandate drept leacuri pentru diverse afecţiuni.

Se pare că Sazerac este primul cocteil preparat vreodată. Autorul său, Antoine Amedee Peychaud, creatorul Peychaud Bitters, obişnuia să-şi invite prietenii pentru a servi băuturi preparate în „coquetier”. Termenul de „cocteil”, aşa cum îl cunoaştem azi, a fost prima dată folosit de barmanii americani în anii ’20 ai secolului trecut. Există o serie de controverse pe tema originii cuvântului „cocteil”, poveşti şi legende, culese de-a lungul timpului din cele patru colţuri ale lumii. Cea mai cunoscută referinţă este aceea a îmbinării dintre cuvântul francez „coq” (cocoş) şi cel englezesc „tail” (coadă), cu trimitere la decorarea băuturilor cu pene de cocoş sau cu alte elemente decorative asemănătoare acestora.

Cocteilurile erau la început băuturi în amestec, servite mai ales la diverse evenimente sportive sau picnicuri, decât în baruri. Epoca de glorie a cocteilurilor a fost anii ’20, când prohibiţia alcoolului din SUA a reorientat publicul spre consumul de băuturi slab alcoolizate. Alcoolul era greu de găsit şi de o calitate îndoielnică, aşa că barmanii au găsit reţeta succesului prin intermediul amestecului băuturilor cu alte ingrediente precum fructele, legumele, gheaţa, sucurile etc.

În a doua parte a secolului, prepararea băuturilor în amestec a devenit o preocupare şi pentru europeni. Cocteilul a revenit în prim plan în ultimii ani, mai ales în zonele meridionale şi în alte locuri frecventate de turişti. El a devenit o alternativă populară pentru consumul de băuturi alcoolice şi o metodă eficientă de comercializare a alcoolului pe perioada verii. Consumul s-a orientat spre calitate în detrimentul cantităţii, fiind o chestiune de gust personal şi nu o aliniere la metoda timpului. Astfel, asistăm la renaşterea băuturilor tradiţionale, dat şi la o efervescenţă a băuturilor tropicale, de multe ori fără alcool, care celebrează bucuria şi confortul vieţii moderne.

Primele baruri au apărut în SUA, la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind formate numai dintr-o tejghea, prevăzută cu o bară care să ţină clienţii la distanţă.

Aceasta era o barieră între barman şi clienţi, de unde şi termenul de bar. În „aceste localuri de început” nu existau nici scaune, nici mese. Clienţii serveau băuturile în picioare, cumpărau tutun şi plecau repede. Iniţial se servea numai vin şi bere, apoi după descoperirea metodei distilării, în baruri au început să fie vândute şi alte sortimente de băuturi precum gin, whisky sau rom. Apariţia barului a permis dezvoltarea unor noi forme de comerţ şi comunicare.

Odată cu apariţia marilor oraşe americane s-au dezvoltat barurile din forma de astăzi. În anii ’20-30 barurile au devenit parte componentă a hotelurilor. În restaurante acestea se mai găseau în câteva locaţii restrânse ca număr, unde se şi dansa. Cât priveşte continentul european, acesta era împânzit la sfârşitul secolului XIX de numeroase cabarete, bistro-uri, braserii, restaurante de cartier, cafenele literare şi politice. În saloanele hotelurilor din Londra şi Paris se serveau băuturi noi, moderne care se pregăteau pe loc.

Primul cocteil- bar a fost deschis în Londra, în primul deceniu al secolului XX. După cel de-al doilea război mondial, barurile de interior au cunoscut o dezvoltare deosebită în SUA, fiind asimilate unui anume grad de sofisticare suburbană. În tara noastră barurile şi băuturile în amestec se confundă cu perioada sfârşitului de secol XIX şi începutul de secol XX, când în Bucureşti funcţionau câteva localuri celebre, unele cu profil tradiţional, altele mai selecte, care îmbinau bucătăria românească cu cea internaţională alături de o gamă largă de băuturi. Pe lângă acestea, in „Micul Paris” se găseau numeroase cafenele, cabarete, baruri de noapte, restaurante, cârciumi, bodegi.

În zilele noastre, specializarea barurilor a atins un nivel deosebit, acestea funcţionând sub numeroase forme şi denumiri. Barul american, de exemplu, este un punct de atracţie, prin scaunele sale înalte şi prin atmosfera elegantă, intimă adresată unei clientele selecte. Un alt spaţiu interesant este barul tropical, amenajat mai ales în zonele cu acest specific geografic: Brazilia, Cuba, Caraibe sau Asia Orientală. Băuturile servite aici sunt bazate pe combinaţii exotice între rom, tequila şi sucuri de fructe tropicale.