Regiunea Bucovina

Regiunea Bucovina. Argumente

Istorie. De ce este Bucovina regiune?

Bucovina ar putea fi socotită drept „prima formulă de regionalizare forţată” din spaţiul românesc. Istoria Bucovinei începe din 1775 şi ar fi trebuit să se încheie odată cu reîncorporarea ei în Statul unitar român din toamna lui 1918. Nu se pune în discuţie controversa asupra faptului că această separare pe care a suferit-o Moldova (România) a fost bună sau rea în consecinţe pentru teritoriul în speţă sau pentru români în general. Ar fi mai corect şi reconciliant pentru toată lumea dacă s-ar zice că au fost şi efecte pozitive şi negative. Povestea apariţiei acestei provincii, cu caracteristici care o disting de Moldova, este destul de interesantă şi pitorească. Spre deosebire de Transilvania care a trecut inclusiv prin experienţa statală, Bucovina este construcţie istorică mai mult ideologică şi simbolică.

Poate, cea mai completă prezentare istorică a regiunii din literatura noastră o găsim în lucrarea Istoria Bucovinei" a lui Ion Nistor, istoric şi om politic din perioada interbelică, lucrare apărută postum în 1991. De asemenea, în privinţa datelor economice vechi, o lucrare documentară de excepţie este Bucovina. Descriere economică a lui P.S Aurelian, din 1897.

Redăm în continuare din aceste lucrări câteva aspecte istorice de însemnătate pentru această teză, în încercarea de a contura o identitate regională distinctă pe care vrem să o atribuim teritoriului Bucovinei.

Cum am afirmat mai sus, până în anul 1775, nu putem vorbi de Istoria Bucovinei în nici un aspect al vieţii. Practic, istoria acestui teritoriu, incluzând epoca medievală, aparţine dezvoltării politice, culturale şi economice a Ţării de Sus ca parte integrantă a Moldovei (Nistor, 1991). Numai din acest an „fatidic” ţinutul Cernăuţilor şi o bună parte a ţinutului Sucevei ocupate fiind de austrieci, au fost unite într-o provincie nouă, aparte, sub numele de Bucovina.

Această provincie prin măsuri cu precădere administrative şi forţate şi-a schimbat înfăţişarea, modul de viaţă, compoziţia etnică devenind, într-o perioadă istorică relativ scurtă, un „mini-stat" în cadrul de tip federativ al Imperiului Austro-Ungar. De reţinut este pentru a demonstra arbitraritatea acestui eveniment că, nici măcar nu a existat o graniţă delimitată la început, ci era doar un cordon care includea mai multe sate. Trebuie punctate aici câteva aspecte pentru a surprinde cauzele şi implicaţiile de natură economico-socială care au însoţit acest proces istoric.

Aşa cum este descrisă de istorici, Ţara de Sus a Moldovei, străjuită de codri de fag - bucovine - silvae faginales - era partea cea mai cultivată a statului moldovenesc, care-şi găsise leagănul pe aceste meleaguri, stat care dincolo de conotaţiile şi percepţia pe care o dau astăzi românii cuvântului „Moldova”, era în evul mediu o forţă militară (relativă) şi un model de organizare.1

Este adevărat că, prin mutarea capitalei Moldovei la Iaşi, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1606), grija domnitorilor pentru prosperitatea acestor ţinuturi a scăzut într-o bună măsură, comparativ cu gloria din epoca lui Ştefan cel Mare. Dar la devenirea lor istorică sub steagul Moldovei medievale s-a pus capăt prin ocupaţia austriacă din 1775 în ţinuturile Cernăuţi şi Suceava. Ghinion sau noroc, dacă ne gândim că iniţial, planurile Austriei nu luau în calcul aceste teritorii, ci ocuparea Olteniei, ca o compensaţie cerută Porţii Otomane pentru mijlocirea în războiul ruso-turc.

Cum însă ocuparea Olteniei ar fi trezit prea mare zgomot în cercurile puterilor occidentale, Austria s-a mulţumit doar cu o lărgire a teritoriului său în Ţara de Sus a Moldovei, mai puţin expusă atenţiei puterilor europene. Pretextul a fost nevoia unei fâşii înguste din teritoriul Moldovei pentru a-şi putea deschide o cale de comunicaţie mai comodă între Transilvania şi Galiţia (teritorii Habsburgice).

Cum istoria nu poate fi analizată prin sintagma „ce-ar fi fost dacă ”, reţinem doar că de la 1775 se naşte o nouă provincie cu o altă istorie pe un teritoriu pe care îl consideram până astăzi, inclusiv, drept „spaţiu românesc”.

Originea numelui de Bucovina

În primele acte oficiale de după ocupaţie, acest teritoriu era numit Moldova Austriacă. Multă vreme s-a susţinut ideea acestei denumiri, ca să fie o complementaritate cu denumirea de „Moldova Turcească”, care va fi fost cuprinsă cu vremea tot în statul Habsburgic.2

Alte idei din epocă propuneau o denumire similară Tirolului Austriac - Graftschaft adică Graftschaft Suczawa.3

Dar atât Moldova cât şi Suceava aminteau prea mult de Moldova lui Ştefan cel Mare, iar curtea de la Viena nu agrea această nomenclatură istorică şi, pentru a curma cu trecutul şi a camufla raptul teritorial faţă de diplomaţia europeană, s-a preferat o denumire nouă adoptată după vestiţii ei codri de fag - silvae - fagindes - pe care cronicarii îi botezaseră bucovine - după slavul buk - fag (Nistor, 1991).

1 Nicolae Iorga, referindu-se la acest teritoriu (Ţara de Sus), aprecia că „nu se găsesc alte ţinuturi, relativ mici, ca acelea care să cuprindă atâta frumuseţe şi atâta îmbelşugare în amintiri din trecut, atât de îndepărtate şi sfinte” (Nistor, 1991)

2 Nu este caz unic în istorie. De ex: Republica Moldovenească Transnistria de azi este până în prezent o zonă „inventată” ca să încurce cursurile fireşti ale istoriei.

3 în traducere = Comitatul Sucevei

Ocupaţia austriacă şi transformările economico-sociale

La ora ocupaţiei, teritoriul Bucovinei era parte a Moldovei, mai precis, reprezenta un procent important al Ţării de Sus. Prin urmare, viaţa locuitorilor acestor teritorii se desfăşura după modul de viaţă moldovenesc al evului mediu târziu. Moldova, deşi sub suzeranitate turcească, îşi păstrase intacte starea de lucruri şi modul de viaţă din timpul Moldovei independente. Domnitorii Moldovei primiseră în schimbul unui peşcheş anual, chezăşia deplină a autonomiei ţării lor în toate treburile dinlăuntru. Administraţia, biserica şi şcoala erau respectate de otomani. Turcii nu puteau dobândi proprietăţi rurale în Moldova şi nici ridica geamii. Această stare de lucruri o aşteptau moldovenii şi de la austrieci. Şi chiar în proclamaţiile acestora din primii ani ai ocupaţiei, ţineau să asigure populaţia băştinaşă că vor respecta acest status quo. Se pare însă că austriecii înţelegeau să exercite din plin drepturile lor de suveranitate asupra districtului ocupat, introducând prin reforme concepţiile lor politice şi administrative şi în conformitate cu interesele Imperiului Habsburgic.