Remorcă autoîncărcătoare de fân

INTRODUCERE

Fânul este un termen generic pentru iarba sau păstăile cosite, uscate si păstrate pentru utilizarea lor ulterioară ca nutreț pentru animale, mai ales bovine, cai, capre si oi.

De asemenea, cu fânul se pot hrăni animale domesticite, mai mici, (de exemplu iepurii) în cantități reduse. Porcii nu pot consuma fân, deoarece au probleme cu digerarea acestuia.

Fânul se obține prin uscare naturală, fie direct pe sol, fie pe suporți.

Acesta obținut toamna, din al doilea cosit al ierbii, se numește otavă.

El este folosit în regiunile cu pășuni întinse sau în care alte tipuri de nutreț nu sunt disponibile.

Terenul pe care crește iarba pentru fân, fie în mod natural, fie prin cultivare, poartă denumirea de fâneață, fânărie sau fânaț, în funcție de regiune.

CAP.I. PRODUCEREA FÂNULUI (COSIRE, CONDIŢIONARE)

Fânul se obţine prin recoltarea ierburilor de pe fâneţele naturale sau a plantelor furajere cultivate special pentru acest scop (lucernă, trifoi, borceag, iarbă de sudan, rogozuri, sparcetă), urmată de prelucrarea materialului cosit în vederea reducerii umidităţii, ceea ce are drept consecinţă reducerea intensităţii sau oprirea unor reacţii fizico – chimice sau biologice care duc la deteriorarea proprietăţilor produsului.

Calităţile nutritive şi gustative, toleranţa digestivă a animalelor faţă de el, precum şi costul moderat faţă de alte furaje prelucrate, fac ca fânul să fie unul dintre cele mai răspândite şi apreciate furaje.

Principalele operaţii care se execută în vederea producerii fânului sunt:

• cosirea (tăierea plantelor), efectuată cu ajutorul maşinilor de cosit (cositori);

•uscarea materialului cosit, care se face (parţial sau total) pe cale naturală, prin expunere la radiaţiile solare;

•condiţionare (strivire şi greblare) efectuate cu ajutorul maşinilor de strivit şi ale greblelor.

CAP.II. TEHNOLOGII PENTRU OBTINEREA FANULUI

În creşterea animalelor, mai ales a celor mari, fânul constituieunul din furajele principale. Fânul se obţine prin recoltarea ierburilor de pe fâneţele naturale (inundabile sau neinundabile) sau a plantelor semănate special pentru acest scop (lucernă, trifoi, borceag, etc.), urmată de condiţionarea acestora în vederea reducerii umidităţii până la 18...20%, fără a deteriora proprietăţile fizice, nutritive şi gustative ale produsului.

1.Tehnologia clasică pentru obţinerea fânului în vrac

• tăierea plantelor;

• strângerea materialului în brazde, la umiditatea de 35...40%;

• uscarea în câmp, până la umiditatea de 18...20% (cu greblări succesive);

• ridicarea fânului din brazde;

• încărcarea în mijloace de transport (sau formarea căpiţelor);

• transportul fânului la locul de depozitare;

• descărcarea şi clăditul şirelor.