Resursele Umane ale Hotelului Crowne Plaza București

Turismul reprezintă un fenomen economico – social specific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii şi influenţat de evoluţia acesteia. Adresându-se unor segmente largi şi răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detaşează printr-un înalt dinamism, atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Complexitatea fenomenului turistic plasează într-o poziţie centrală prestatorul de servicii turistice, obligat să se implice într-un fel sau altul în toate celelalte activităţi care au atingere cu turismul. De fapt, pentru companiile prestatoare de servicii, activitatea se bazează pe competenţa personalului, una dintre cele mai valoroase resurse ale unei firme de turism fiind resursele umane.

Industria hotelieră, apreciată în cele mai multe ţări ca o activitate autonomă, distinctă a domeniului turistic, reuneşte într-un sistem coerent toate procesele desfăşurate în unităţile de cazare generate de primirea, sejurul şi plecarea călătorului.

Studierea unei firme de turism se deosebeşte esenţial de cea a unei firme de comerţ tocmai prin faptul că produsele acesteia sunt de fapt servicii şi pentru care prima impresie, dată de ambianţă, comportamentul personalului este foarte importantă. Acestea reprezintă elemente de materializare a serviciului, mod de punere în practică şi realizarea prestaţiilor.

Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze aspecte referitoare la resursele umane ale Hotelului Crowne Plaza Bucureşti, această alegere fiind motivată de evoluţia favorabilă a acestui hotel, care şi-a câştigat în cei câţiva ani de activitate o reputaţie remarcabilă în domeniul serviciilor. Această evoluţie se datorează în cea mai mare parte introducerii şi aplicării de către departamentul de resurse umane a unei politici de personal eficiente, moderne, unde omul este în centrul atenţiei. Pentru aceasta s-a pus accentul pe stimularea competenţei profesionale, prin provocări intelectuale permanente, prin preocuparea departamentului de resurse umane de dezvoltare a carierelor, ceea ce constituie o motivaţie puternică a angajaţilor.

Capitolul I

Structura organizatorică a unei întreprinderii

1.1.Structura organizatorică ,notiuni generale

Structura organizatorică poate fi considerată ca fiind scheletul organismului care este întreprinderea, buna funcţionare a acesteia fiind dependentă de modul în care sunt plasate şi utilizate resursele umane de care dispune într-o anumită etapă.

Structura organizatorică este definită ca fiind ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea, constituite în aşa fel încât să asigure premisele organizatorice adecvate îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Structura organizatorică privită în ansamblul ei are două părţi distincte: structura de conducere sau funcţională şi structura de producţie sau operaţională.

Structura de conducere sau funcţională cuprinde ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite şi plasate astfel încât să asigure condiţiile economice, tehnice şi de personal necesare desfăşurării procesului managerial şi a proceselor de execuţie.

Structura de producţie sau operaţională este formată din ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite în scopul realizării directe a obiectului de activitate al întreprinderii.

Atât la nivelul structurii de conducere cât şi la al celei de producţie se regăsesc elementele primare şi anume: postul, funcţia, compartimentul, nivelul ierarhic şi relaţiile organizatorice.

a) Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor desemnate pe un interval de timp fiecărui membru al întreprinderii.

Pentru a-şi putea realiza obiectivele, titularului de post îi sunt conferite sarcini şi atribuţii.

Competenţa organizaţională sau autoritatea formală a postului exprimă limitele în cadrul cărora titularii de posturi au dreptul de a acţiona în vederea realizării obiectivelor individuale şi a executării atribuţiilor.

În raport de domeniul în care se exercită, autoritatea formală poate fi ierarhică sau funcţională.

Autoritatea ierarhică acţionează asupra persoanelor şi se concretizează în declanşarea unor acţiuni sau decizii exprimând ce şi când trebuie realizat, fiind asemănătoare puterii executive. Acest tip de autoritate se exercită la nivel operaţional.