Resursele Umane în Turism

Argument

În cadrul fiecărei organizaţii, grup de muncă studierea diferitelor aspecte ale factorului uman constituie o condiţie absolut necesară pentru formularea unor decizii optime de conducere și organizare a muncii.

Interesul crescând care se manifestă în cadrul economiei de piaţă pentru resursele umane se explică prin faptul ca acestea au devenit un imperativ al practicii, mai buna utilizare a factorului uman situându-se printre factorii cu influenţe majore în creşterea eficienţei economice şi financiare a unităţii economice.

Crearea economii moderne bazată pe aplicarea largă a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în toate domeniile de activitate, asigurarea progresului rapid al întregii societăţi sunt indisolubil legate de îmbunătăţirea punerii în valoare a resurselor umane. Fără a neglija sau ignora importanţa investiţiilor materiale se impune sublinierea rolului decisiv al forţei de muncă şi al celei de creaţie, ca factor esenţial al dezvoltării economice în condiţiile progresului tehnic modern.

Un eventual răspuns la întrebarea ”De ce este necesar studiul resurselor umane într-o întreprindere?” l-ar putea constitui faptul că întreprinderile angajează oameni sub aspectul lor major, constituind cadrul esenţial de manifestare a personalităţii umane. Şi pentru a arăta cum se efectuează acest studiu, trebuie să menţionăm că analiza resurselor umane va fi orientată nu spre indivizii umani ca atare, ci spre oameni ca factori de producţie, ca centrii vii ai întregii activităţi ce pulsează într-o întreprindere ca elemente esenţiale ale democraţiei si ale eficienţei economice.

Particularităţile resurselor umane, precum şi complexitatea acestora pun probleme managerilor de la toate nivelurile organizatorice, astfel încât gestiunea acestora constituie o latura importantă a activităţii întreprinderii, calitatea şi eficienţa modului în care se desfăşoară fiind definitorie în obţinerea succesului (insuccesului) activităţilor organizaţiei.

Un domeniu puţin studiat, dar foarte important în contextul economiei actuale îl reprezintă motivaţia de muncă a personalului întreprinderii. Problema care se pune, de a concentra motivaţiile personale ale salariaţilor, de a le mobiliza pentru atingerea scopului comun al indivizilor şi al întreprinderii reprezintă cheia succesului economic. În acest sens un rol important îi revine directorului resurselor umane.

Capitolul I. Noţiuni generale privind resursele umane

I.1 Resursa umană

Resursele umane aparţin sferei largi a resurselor (economice şi extraeconomice). În economie noţiunea de resursă este introdusă relativ recent.

DEFINIŢIE: RESURSA - totalitatea elementelor materiale şi umane, reale şi monetare, ce pot fi atrase şi utilizate în producţia de bunuri economice în scopul satisfacerii nevoilor sociale.

În cazul specific al resursei umane, ca urmare a importanţei caracterului general pentru diferitele ipostaze (niveluri de antrenare în activităţi) avem denumiri diferite:

• ca factor – ca nivel de utilizare – munca

• ca resursă – resursa umană ~ forţa de muncă

• ca rezervă – populaţia umană - potenţialul demografic, populaţia activă (aptă de muncă şi în vârstă de muncă dintr-o anumită zonă şi nu numai)

Noţiunea de resursă umană (la nivel macro) se referă la persoană, la însăşi omul (oameni) ce pot desfăşura activităţile respective prin creativitate, capacitate de iniţiativă, mentalităţi, tradiţii, deprinderi etc.

Resursa umană se consideră ca fiind o categorie a resurselor economice, care sintetizează „potenţialul” de muncă al unei entităţi (ţări, zone geografice, instituţii, organizaţii etc.).

Se apreciază din două puncte de vedere (două grupe de indicatori):

- cantitativ: populaţie activă disponibilă, populaţie activă, populaţie în vârstă de muncă, populaţia aptă de muncă etc. (se calculează în mărimi absolute şi relative)

- calitativ: nivelul de instruire, starea de sănătate, ponderea diferitelor categorii profesionale în total, categoria de vârstă etc.

Noţiunea de resursă umană (la nivel micro, la nivel de întreprindere) reprezintă totalitatea salariaţilor unei organizaţii, exprimată prin aceeaşi indicatori cantitativ şi calitativi. Astfel, putem spune că resursa umană este o resursă cu totul specială, alcătuită din persoane – salariaţi, care generează factorul de producţie – munca.

Ca resursă avem în vedere subiectul uman însuşi cu toate trăsăturile ce îl caracterizează (mentalitate, tradiţie, cultură, sănătate, comportament etc.) şi implicit capacitatea de a presta o muncă.