Sectorul de Cazare

INTRODUCERE

În ansamblul activităţii turistice, cazarea, în mod frecvent, nu are un loc sau o raţiune de sine–stătătoare. Rareori un turist selectează un hotel sau alt tip de unitate de cazare doar pentru a-şi schimba domiciliul. De cele mai multe ori alegerea este motivată de faptul că hotelul oferă un serviciu menit să sprijine motivul principal al deplasării unei persoane spre o anumită destinaţie. Există însă, unităţi de cazare amplasate în special în staţiunile turistice, care nu se înscriu în aceste coordonate generale şi care se constituie drept motivaţie principală a călătoriei, motivaţie asociată cu o experienţă anterioară care se doreşte reînnoită dar, în mod frecvent, solicitarea unui serviciu de cazare depinde de consumul unui produs turistic mai larg.

Cazarea reprezintă o componentă necesară a dezvoltării turismului iar calitatea şi diversitatea serviciilor de cazare oferite influenţează tipul de vizitatori ai unei localităţi. Cazarea este considerată o parte integrantă a infrastructurii turistice, în lipsa căreia turiştii nu vor vizita localitatea respectivă.

Sectorul ospitalităţii are o poziţie dominantă în cadrul industriei turismului. Pe lângă încasările generate în mod direct, acest sector asigură pe plan mondial, milioane de locuri de muncă, iar prin natura sa are cel mai pronunţat caracter internaţional în rândul ramurilor turistice. Astfel lanţurile hoteliere nord-americane se regăsesc în întreaga lume, în timp ce lanţurile hoteliere europene şi asiatice s-au extins şi gestionează numeroase hoteluri în afara graniţelor naţionale.

Industria cazării, în ansamblul său, s-a confruntat permanent cu modificările mediului macro-economic. Prima jumătate a anilor ’70 a reprezentat o perioadă dificilă pentru operatorii din acest domeniu de activitate. După câţiva ani de expansiune în perioada anilor ’80, şi în special, a formelor de cazare care practicau preţuri reduse, o parte însemnată a grupurilor hoteliere s-au confruntat cu probleme financiare, întrucât oferta depăşea cererea.

Oportunităţile în acest context sunt evidente, iar factorii care pot face diferenţa între rezultatele foarte bune de celelalte variante, se focalizează asupra modalităţilor de acţiune comercială a firmelor implicate în cazarea turistică în ceea ce priveşte, în principal, găsirea variantelor optime de a satisface nevoile clienţilor, îmbunătăţirea aspectelor privind cumpărarea şi vânzarea produselor de cazare turistică, identificarea celor mai semnificative ţinte ale dezvoltării şi nu în ultimul rând managementul în era Internet-ului. Tendinţele actuale, cu câteva mici excepţii (cum ar fi, de exemplu, Marea Britanie) şi în special pe continentul european sunt creşterea sectorului de lux, extinderea brandurilor marilor corporaţii alături de practicarea unui yield management agresiv.

Previziunile OMT sunt încurajatoare pentru viitorul apropiat, pentru care se scontează o creştere anuală medie de 5%. Similar altor domenii economice şi sectorul de cazare beneficiază de efectele inovaţiilor tehnologice. Viitorul ne rezervă numeroase surprize, dar în prezent, vorbim despre “camera inteligentă” unde clientul regăseşte deopotrivă confortul, utilitatea şi rentabilitatea. Fără îndoială, tehnologiile moderne vor afecta nu doar produsele hoteliere ci şi modalităţile de gestiune, de comercializare, de comunicare cu clientela etc., iar cei care nu vor reuşi să se adapteze din mers şi în timp util, se vor autoelimina din competiţie.

CAPITOLUL I

Aspecte generale ale sectorului de cazare

§1. Retrospectiva dezvoltării industriei hoteliere în secolul al XX-lea.

La începutul anilor 1900, până la Marea Recesiune din anii ’30, dezvoltarea industriei hoteliere a fost marcată de epoca “marilor hoteluri de lux”; în această perioadă a fost construit hotelul “Plaza” din New York, care este considerat şi astăzi unul dintre cele mai bune hoteluri din lume (construcţia acestui hotel a costat 12 milioane $, sumă fără precedent la data respectivă). Caesar Ritz a realizat elegantul hotel Ritz din Paris, devenit ulterior prototipul hotelurilor Ritz-Carltons din Londra şi Madrid, urmate de cele din New York şi Boston. În anul 1931 a fost inaugurat hotelul Waldorf Astoria din New York, care este şi în prezent unul dintre cele mai mari hoteluri din lume.

După cel de-al doilea război mondial, Conrad Hilton, conştient de existenţa unei cereri sporite pentru camere de hotel, a închiriat H.Stevens din Chicago (capacitate de 2000 de locuri care fusese folosit de armată în timpul războiului), apoi într-o succesiune rapidă a achiziţionat “The Palmer House” din Chicago, “La Plaza” din New York, Waldorf Astoria din New York şi The Town House din Los Angeles. Ulterior a adăugat şi alte hoteluri, iar în anii ’50 realizează fuziunea Hilton-Statler; (Statler E.M – hotelier american care a pus bazele celui mai important lanţ de hoteluri moderne din SUA, care ofereau un nivel de confort ridicat al serviciilor hoteliere, precum camere spaţioase cu băi individuale, întrerupătoare electrice, apă curentă, telefon, room-service, radio, sisteme de rezervări între hoteluri). Ulterior inovaţiile au inclus încălzirea centrală, aerul condiţionat, lifturi pentru pasageri, etc., care au fost adaptate rapid de către hotelurile internaţionale. Ernest Henderson a realizat acelaşi lucru în cadrul lanţului Sheraton. Aceste prime lanţuri hoteliere au dominat piaţa până când Hyatt şi noul său prototip atrium (realizat în 1967 odată cu deschiderea hotelului Atlanta Hyatt Regency) au revigorat arhitectura marilor hoteluri de lux.

Un alt pas major a fost reprezentat de construcţia motelurilor, unităţi standardizate, amplasate de-a lungul şoselelor intens circulate, de către Kemmons Wilson, fondatorul lanţului Holiday Inn. Acestea au fost primele unităţi de cazare de categorie economică care se adresau călătorului obişnuit ce căuta camere confortabile şi curate.

În anii ’60, turismul în ansamblul lui, iar turismul de afaceri în special, au înregistrat o evoluţie accelerată. La Londra, Paris, Roma, Atena, Hong-Kong, Tokyo, s-au construit hoteluri mari, moderne, lanţurile hoteliere Hilton, Shraton, Hyatt au continuat să inaugureze hoteluri noi, de capacităţi mari, care se adresau în special oamenilor de afaceri. Valul construcţiilor în domeniul hotelier a creat un surplus de capacitate reducând gradul de ocupare în marea majoritate a unităţilor de cazare. În acest context, companiile hoteliere au recurs la sisteme noi de organizare, la noi metode şi instrumente de lucru specifice managementului şi marketingului, în vederea supravieţuirii cu succes într-un mediu concurenţial tot mai solicitant. În anii ’70 lanţurile hoteliere americane traversează oceanul şi se consolidează pe bătrânul continent împreună cu toate aspectele noi legate de gestiune şi produse revoluţionare. În acest context, europenii la rândul lor, creează lanţuri hoteliere, imitându-i pe americani, în scopul concurării noilor giganţi hotelieri. Concurenţa europeană cu cea americană devine o realitate, iar standardizarea confortului şi a serviciilor devine un criteriu de alegere. Ghidul de călătorie tradiţional este înlocuit de “catalogul” lanţurilor hoteliere.