Securitate Turism

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Turismul reprezintă, atât prin conţinut cât şi prin rolul său, un fenomen care s-a impus pregnant în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a actualului secol şi al secolului trecut. Este una dintre componentele majore ale vieţii economice şi sociale ce polarizează interesul unui număr tot mai mare de ţări.

Turismul nu este reprezentat doar din câteva zeci sau sute de afaceri singulare într-o economie naţională. Cu atât mai mult când este vorba de componenta mondială a acestuia. El este o industrie cu importante implicaţii politice. Mai precis, el este un grup de mai multe industrii corelate: transport, cazare, servicii de alimentaţie publică, puncte de interes şi marcare a unor evenimente, precum şi activităţi de vânzare cu amănuntul. Comparativ cu alte domenii, o caracteristică importantă a industriei turismului o reprezintă faptul că ea este foarte intensivă din punctul de vedere al activităţii. În realitate, apreciază specialiştii, un nivel dat de venituri sprijină mai multe locuri de muncă în turism decât ar sprijini acelaşi nivel de venituri în industria automobilelor sau în prelucrarea petrolului, de exemplu. Cercetarea este necesară în turism pentru a dezvolta şi aplica metodele pentru estimarea impactelor asupra localităţilor şi pentru a conduce la o eficientă alocare a resurselor pentru obiectivele ce intră în concurenţă. Fireşte, turismul dispune de un anumit potenţial pentru promovarea creşterii economice în multe zone sau regiuni, dar el nu este întotdeauna atât de mare cât le-ar plăcea să creadă unor susţinători locali. Oricum, sumele alocate pentru deschiderea sau extinderea dezvoltării în turism pot şi trebuie să asigure administraţiile publice centrale şi locale de şansa creării de noi locuri de muncă şi posibile venituri pentru bugetul de care dispun.

Scopul şi sarcinele prezentei lucrări constă în evidenţierea specificului managementului în administraţia intreprinderilor de turism, a rolului acestuia în eficientizarea activităţilor conducerii intreprinderilor de turism din Republica Moldova şi fundamentarea direcţiilor strategice de bază a SECURITĂŢII serviciilor de turism. Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele obiective:

fundamentarea teoretică a managementului în întreprinderile de turism;

determinarea specificului managementului în hoteluri;

evaluarea modalităţilor de adaptare a politicilor şi practicilor de securitate în hoteluri;

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Drept bază teoretică şi metodologică a investigaţiilor au servit monografiile clasicilor în domeniul managementului, managementului în întreprinderile de turism, investigaţiile cercetătorilor de peste hotare şi autohtoni. Drept bază de informare au servit actele legislativ-normative ale Republicii Moldova şi ale altor ţări care reglementează activitatea managementului în întreprinderile de turism.

Metodologia cercetării s-a bazat pe abordarea sistemică şi utilizarea diverselor metode, cele mai frecvente fiind: normativă, statistică, grafică şi dinamică. De asemenea, au fost utilizate şi alte metode de cercetare, cum ar fi: de sinteză; analiza economică; compararea; inducţia şi deducţia, aplicate în dialectica cunoaşterii materiei şi societăţii, precum şi alte procedee şi instrumente de cunoaştere ştiinţifică a proceselor socio-economice.

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL HOTELIER

1.1. Definirea conceptelor cheie: turism şi industria ospitalităţii

În cadrul sectorului terţiar putem localiza turismul şi industria ospitalităţii prin însăşi conţinutului activităţilor pe care le desfăşoară, respectiv prin complexul de prestaţii pe care le furnizează în piaţă. Într-o economie naţională, importanţa turismului şi a ospitalităţii creşte de la an la an.

Mutaţiile social-economice din prezent au creat şi dezvoltat turismul ca ramură distinctă a economiei naţionale. Prima definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial, este a lui W. Hunziker, din 1940: Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare. Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber, călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general. Turismul poate fi definit ca o industrie bazată pe servicii, care înglobează o serie de componente tangibile şi intangibile. Din categoria elementelor tangibile fac parte:

- Serviciile de transport;

- Serviciile de ospitalitate – cazare şi alimentaţie;

- Serviciile conexe (complementare) – bancare, asigurare şi securitate.

Elementele intangibile sunt: odihnă şi relaxare, cultură, aventură, experienţe noi.

Potrivit definiţiei, putem identifica în cadrul industriei turistice 5 mari grupe de servicii, fiecare dintre ele având câteva componente de produse şi servicii, aşa cum se observă în Figura nr. 1.1.

WTO defineşte turismul şi industria turistică astfel: În domeniul turismului trebuie incluse toate activităţile pe care o persoană le poate realiza într-o călătorie, în diverse scopuri: vacanţă, business etc., într-o zonă diferită de locaţia uzuală, pentru o perioadă nu mai îndelungată de 1 an consecutiv. În concluzie, pentru ca o călătorie să aparţină domeniului turistic trebuie să fie caracterizată prin aceste 3 aspecte în mod simultan.

Figura nr. 1.1. Structura industriei turistice

1.1.1. Funcţiile turismului

Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Astfel, se pot identifica următoarele funcţii pe care le îndeplineşte turismul în cadrul unei economii naţionale:

1. Funcţia economică – presupune contribuţia turismului la:

Dezvoltarea economică a zonelor turistice – resursele naturale ale zonelor respective (formele de relief, climatul, fondul forestier, de floră şi de faună) şi antropice (monumente istorice, culturale, muzee, edificii religioase etc.) reprezintă „materia primă” pentru turism şi ca atare, zonele sau localităţile care dispun de acestea atrag fluxuri turistice, chiar dacă sunt sărace în alte resurse. Pentru ele turismul reprezintă o alternativă pentru dezvoltarea economico-socială şi contribuie la atenuarea dezechilibrelor intra-regionale.

Dezvoltarea altor ramuri ale economiei naţionale – turismul stimulează dezvoltarea agriculturii, construcţiilor, transportului, comerţului etc., deoarece unele ramuri ale economiei naţionale participă la crearea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului, iar altele reprezintă părţi ale produsului turistic, contribuind la satisfacerea cererii turiştilor. Efectul multiplicator al turismului poate fi exemplificat prin repercusiunile cheltuielilor primare ale turiştilor într-o unitate turistică în Figura nr. 1.2. Atunci când un voiajor achită nota de plată la un hotel, direcţia hotelului va utiliza banii primiţi pentru a achita diversele datorii pe care le-a contractat sau pentru a realiza investiţii noi de care vor beneficia viitorii clienţi ai hotelului. La rândul lor, furnizorii acestor bunuri sau servicii vor utiliza sumele de bani primite pentru a-şi achita propriile datorii şi pentru a-şi acoperi nevoile personale. În acest sens, banii primiţi de la turist pot fi cheltuiţi de câteva ori şi se repartizează între diferitele sectoare ale economiei naţionale.