Sighișoara

1.LOCALIZAREA ŞI CARACTERIZAREA JUDEŢULUI:

La întemeierea şi dezvoltarea oraşului medieval Sighişoara au concurat mai multe elemente, dintre care două sunt definitorii: primul este poziţia lui la intersecţia celor două drumuri comerciale importante, o arteră est-vest care leagă Alba-Iulia de răsăritul Transilvaniei, de-a lungul Târnavei Mari şi o arteră sud-nord, pe aici trecând drumul cel mai scurt care leagă Branul de Cluj. Cel de-al doilea element este poziţia strategică în cadrul defileului sighişorean, acest defileu fiind un punct obligatoriu de trecere spre zona de răsărit a Transilvaniei.

1.1.SCURT ISTORIC:

Sighişoara a fost fondată de emigranţii germani în a doua jumătate a secolului al XII -lea. Cea mai veche menţionare oficială provine din anul 1280 şi se numeşte "Castrum Sex". În 1298 exista denumirea oraşului "Schaespurch". În 1377 a urmat prima numire a scaunului sighişorean (Seguzwar). În 1367 Sighişoara este numită prima dată ca oraş (civitas).

Amplasarea cetăţii a urmat pe coama dealului de 850 m. lungime situat în partea sudică a râului Târnava Mare şi care era formată din Dealul Cetăţii situat la 30 m înălţime deasupra văii (terasa inferioară) şi Dealul Şcolii de 49 m. înălţime (terasa superioară). Pe Dealul Cetăţii s-a dezvoltat spre sfârşitul secolului al XIII-lea în jurul primei biserici situată în nord-vestul actualei casei parohiale, Colonia Cetăţii. Lângă această biserică se află şi cea mai veche şcoală din Sighişoara, menţionată pentru prima dată oficial în anul 1522. În jurul anului 1350 s-a început construcţia zidului înconjurător al cetăţii, zid lung de 930 m, în formă ovală, existent în cea mai mare parte şi astăzi. Construcţia zidului s-a făcut în jurul Dealului Cetăţii şi Dealului Şcolii. Înălţimea zidului care iniţial era de 4 m s-a ridicat în secolul al XV-lea până la 6-7m.

Dealul Cetăţii, datorită amplasării sale în punctul cel mai îngust al defileului Sighişoarei, a prezentat importanţă strategică încă din preistorie. Cea mai bună dovadă în acest sens o constituie descoperirea unor morminte foarte vechi pe versantul de est al dealului, lângă Turnul cu Ceas, cu prilejul săpării unui canal de evacuare, în jurul anului 1900. Inventarul mormintelor, constând din trei cercei cu buclă, din aur, datează descoperirea în jurul anului 1100 îdHr., în prima epocă a fierului (Hallstatt A-B). Plecând de la aceste descoperiri şi pe baza unor observaţii de teren, s-a emis ipoteza existenţei din vechime a unei aşezări dacice fortificate din perioada hallasttiană, care ar fi ocupat aproximativ spaţiul dintre strada ce uneşte cele două turnuri de poartă (Turnul cu Ceas şi Turnul Croitorilor) şi locul unde se află astăzi Biserica Catolică, deci întregul "bot de deal".

Existenţa unei aşezări din prima epocă a fierului a fost confirmată suplimentar cu ocazia unui mic sondaj arheologic efectuat în 1990 în subsolul "Casei cu Cerb". Au fost scoase la iveală fragmente de vase de lut, între care se remarcă un frumos platou fragmentar din ceramică neagră cu caneluri, databil în aceiaşi perioadă cu mormintele. Pe de altă parte, în 1976, cu ocazia lucrărilor de amenajare a termocentralei restaurantului "Vlad Dracul" au fost descoperite fragmente ceramice databile în cea de a doua epocă a fierului (Latene geto-dacic).

Aceste descoperiri luate împreună îngăduie afirmaţia că platoul inferior al Dealului Cetăţii a fost locuit şi amenajat defensiv pe tot parcursul epocii fierului. În ceea ce priveşte platoul superior, vârful dealului, un sondaj arhelologic efectuat în 1976 pe partea de nord a promontoriului a produs fragmente ceramice aparţinând preistoriei (Hallstatt A-B) şi secolelor VIII-IX şi XII-XIII.

Observaţii asupra terenului permit ipoteza existenţei unei cetăţi de pământ în formă ovală, cu val şi şanţ interior, care şi-a avut începuturile tot în preistorie. O mică porţiune din vechiul val pare să se fi păstrat până astăzi pe latura sudică a actualului platou. Această amenajare defensivă a fost anterioară construcţiilor de zid introduse de coloniştii germani în prima jumătate a secolului al XIII-lea, imediat după invazia mongolă din 1241.

Puţinătatea datelor existente la ora actuală fac dificilă o reconstituire integrală a perioadei anterioare întemeierii oraşului. Fără îndoială că Dealul Cetăţii este mult mai bogat în zăcăminte culturale şi ascunde încă multe taine. În acest context, credem că cercetarea arheologică se impune ca principală condiţie preliminară abordării oricărui efort de consolidare şi restaurare monumentelor actualei Cetăţi.