Strategia Dezvoltării Turismului balneo-climateric în România

România este o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu cele mai variate şi pitoreşti forme de relief: mare, fluviu, delta, munţi, dealuri şi podişuri, câmpii şi lunci, o ţară cu bogăţii şi frumuseţi, o ţară cu o civilizaţie multimilenară, cu un patrimoniu istoric şi cultural considerabil, o ţară unică prin farmecul şi ospitalitatea locuitorilor săi, denumită de marele scriitor român Alexandru Vlahuţă "România pitorească" în una din operele sale, care poartă chiar acest nume. Fiind aşezată geografic în zona sud-estică a Europei, frumoasa şi bogata Românie a fost deopotrivă admirată si râvnită.

Pe plan internaţional, turismul pentru întreţinere şi repunere în formă este înteles ca o noţiune superioară, pentru o ofertă de servicii ce înglobează atât domeniul turismului balnear cât şi turismul recreativ, de odihnă.

a) În ceea ce priveste turismul balnear, pe piaţa europeană se constată noi tendinţe:

• o îndepărtare de cura medicală tradiţională, către servicii ce vizează menţinerea sănătăţii, fitness şi întreţinerea frumuseţii;

• includerea în profilul staţiunilor a serviciilor de sănătate „nebalneare”, foarte scumpe în alte tări, cum ar fi tratamentele stomatologice, tratamentele cosmetice etc.;

• specializarea unor staţiuni pentru cura recuperatorie şi profilaxie pe segmentele copii şi sportivi.

b) În privinţa turismului recreativ, asociat acum, în mod obligatoriu turismului balnear, constatăm schimbări importante în preferinţele populaţiei, astfel:

• se doreste combinarea activităţilor „cu specific balnear” cu plimbări în natură, scurte drumeţii montane, cure de miscare şi activităţi sportive, plajă, baie, înot etc. ;

• sunt foarte căutate atât ştrandurile termale în aer liber, piscinele acoperite, saunele, terenurile de sport, dar şi spaţiile amenajate pentru picnic, bowling, discotecile, sălile de spectacol, cazinourile, etc.

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND TURISMUL BALNEAR

Apariţia turismului se pierde în negura timpurilor şi este greu de stabilit o dată certă a detaşării sale ca activitate distinctă, deoarece unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai vechi timpuri.

De-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat şi s-a îmbunătăţit continuu. În prezent, după ce a cunoscut o multitudine de definiţii, putem spune că: ,,turismul se referă la activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir (recreere, odihnă), pentru afaceri sau alte motive”.(OMT)

Deoarece turismul are ca scop satisfacerea anumitor necesităţi de ordin social, cultural, spiritual, medical etc. şi urmăreşte satisfacerea nevoilor de consum turistic, s-au delimitat diferite clasificări ale formelor de turism practicate. Printre aceste forme de turism de o mare importanţă şi care ne interesează în lucrarea de faţă este turismul balnear.

Această formă de turism, turismul balnear, apare ca formă de întreţinere şi refacere a sănătăţii, fiind asociat cu odihna şi agrementul dirijate medical. Este unul dintre cele mai vechi şi mai constante forme ale activităţi turistice, ce se derulează pe tot parcursul anului; presupune o durată lungă a sejururilor cu posibilitatea de a se repeta consumul turistic specific de mai multe ori pe an, cu o clientelă relativ stabilă.

Relaţia turism balnear – turism de sănătate

Încă din cea mai îndepărtată antichitate, tratamentele balneare au ocupat un loc de seamă în arsenalul terapeutic atât al medicinilor savante, cât şi a celor tradiţionale. Cu toate acestea scurgerea vremurilor şi progresul tehnologic din domeniul ştiinţelor medicale nu au reuşit să diminueze însemnătatea balneoterapiei. Se poate spune chiar că acest mod de tratament s-a perfecţionat, s-a nuanţat cu indicaţii şi contraindicaţii precise, s-a îmbogăţit cu proceduri noi şi şi-a câştigat o fundamentare ştiinţifică.

Balneoterapia se află într-o relaţie strânsă cu medicina, lucru evidenţiat încă din vremea dacilor. Medicina lor era practicată de preoţi şi dispunea de cunoştinţe de botanică farmaceutică primitivă, însă ei foloseau în scop terapeutic şi efectele vindecătoare ale apelor minerale termale. După cucerirea Daciei de către romani, în paralel cu medicina sacerdotală, s-a practicat şi o medicină laică. Romanii au exploatat intens izvoarele minerale, fapt atestat de multe mărturii. Astfel: denumirea Germisara (staţiunea Geoagiu de azi), cuvânt compus traco-dac, semnifică „izvoare calde”, folosirea organizată în scop medical, a apelor minerale în cadrul unor aşezări moderne ce şi-au menţinut notorietatea până în zilele noastre ca Herculane, Geoagiu, etc.

Astăzi, balneoterpia a devenit o specialitate medicală de seamă, implicată în procesul de ameliorare a sănătăţii publice, cu posibilităţi profilactice şi recuperatorii, dar şi o ramură a turismului cu un rol important în economia naţională. Cura balneară a devenit o parte integrantă a sistemului de ocrotire a sănătăţii, un instrument prin care se pot realiza obiective multiple şi complexe. Factorii terapeutici naturali sunt consideraţi în prezent, pe de o parte, remedii cu valoare deosebită în unele situaţii fiind indispensabili, de neînlocuit în realizarea unor efecte profilactice sau terapeutice şi de recuperare, pe de altă parte, drept o alternativă a terapiei cu mijloace farmacologice medicamentoase. Un argument în acest sens este preocuparea din ultimii ani ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S) pentru utilizarea şi valorificarea factorilor terapeutici naturali.

Prin conţinutul lor metodologic bogat, prin obiectivele largi abordate, curele balneoclimaterice, se adresează unor categorii diverse ale populaţiei.

Pentru majoritatea oamenilor, cura în staţiunile balneoclimaterice devine o necesitate, o modalitate de valorificare optimă a concediului de odihnă anual sau a vacanţelor. Cura balneară se adresează atât oamenilor bolnavi, cât şi celor sănătoşi. Pentru oamenii sănătoşi de orice etate, curele în staţiunile balneare reprezintă o modalitate de a stabili contacte sistematice cu medii naturale protejate, în scopul optimizării unor funcţii de bază ale organismului (de termoreglare imunologică, metabolice, capacitatea de efort fizic).

În condiţiile de viaţă oferite de societate modernă, industrializată şi urbanizată, alături de bolile cronice degenerative au crescut în importanţă, în tabloul morbidităţii, bolile de nutriţie, precum şi afecţiunile şi stările determinate de reducerea capacităţii de efort, datorate micşorării cantităţii de mişcare. Pentru numeroase persoane, vacanţele în staţiunile de recreere constituie o plăcută şi luxoasă relaxare. Pentru alţii, curele de ape minerale, mofetele (surse naturale de dioxid de carbon), precum şi băile de noroi constituie componentele unui tratament complex al diverselor afecţiuni.