Studiu comparativ privind sistemele agroturistice în țările România și Italia

INTRODUCERE

Turismul rural reprezintă un domeniu vast în care turistul sau consumatorul de turism

este principalul actor, personalitate ce se situează în mijlocul întregii activități, fiind, practic,

nelipsit din acest peisaj. În acest context, cunoașterea turistului, cu toate aspectele pe care acest

proces le presupune, devine un element-cheie.

Căutarea mediului rural, pentru odihnă și recreere este o tendință generală în practica

mondială a turismului actual, agroturismul cunoscând o expansiune în a doua jumătate a

secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european, de aceea, regiunile rurale ale Europei

înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor. Turismul

integrat în zonele și localitățile rurale reprezintă o alternativă de a rezolva, în același timp,

probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă parte orașul.

Prin agroturism se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale

echilibrului oraș-sat, conturându-se astfel o schimbare socială ce oferă posibilitatea populației de

la oraș să-și regăsească rădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniștea și calmul

pierdute sau uitate.

Vacanța la țară a intrat în obișnuința iubitorilor de aer curat, natură, spații pur ecologice,

devenind un loc deosebit în imaginea orășeanului, obișnuit cu orele de shopping și aglomerația

orașului, semnificând dimensiunea umană, animația locală specifică, unde se evocă primaria,

birtul, școala, biserica, locuri care au marcat viața oamenilor secole de-a rândul.

Agroturismul vine ca o activitate complementară, ce valorifică excedentul de spații de

cazare existent în gospodăria țărănească, pregătit și amenajat special pentru oaspeți și care pentru

o perioadă determinată vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă și agrement, cure trapeutice,

tranzacții sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, inițierea în arta meșteșugurilor tradiționale,

pentru studii și documentare.

CAPITOLUL 1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE METODOLOGICE PRIVIND

MANAGEMENTUL SISTEMELOR AGROTURISTICE

1.1 Conceptul de management

Managementul reprezintă procesul de coordonare a resurselor umane, informaționale,

fizice si financiare în vederea realizării scopurilor organizației.1

Realizarea obiectivelor organizației impune efectuarea unui ansamblu de procese de

muncă. Procesele de muncă derulate în cadrul organizației se clasifică în:

- procese de execuție

- procese de management

Procesul de execuție reprezintă ansamblul acțiunilor prin care forța de muncă acționează

asupra capitalului tehnic, în vederea obținerii de produse si servicii sau în acțiuni cu caracter

funcțional - aprovizionare, vânzare, contabilitate, personal, s.a.m.d - prin care se pregătesc sau

se aplică deciziile managerilor. Procesele de execuție sunt efectuate de executanți - muncitori și

personal din aparatul managerial care nu au funcții de conducere.2

Procesul de management reprezintă ansamblul integrat al acțiunilor de prevedere,

organizare, coordonare, antrenare a personalului și control - evaluare exercitate de sistemul

conducător în vederea stabilirii și realizării obiectivelor organizației.

Procesul de management se partajează în cinci funcții:

- previziune

- organizare

- coordonare

- antrenare

- evaluare - control.

Previziunea constă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se

determină principalele obiective ale firmei și componentele sale, precum și resursele și

principalele mijloace necesare realizării lor.

Organizarea constă în ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se

stabilesc și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală, componentele lor, precum și

gruparea acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului,

corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, în vederea realizării

în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionate.

Coordonarea constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile

și acțiunile personalului firmei și ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor și sistemului

organizatoric stabilite anterior.

Antrenarea încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină

personalul firmei să contribuie la stabilirea și realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luării

în considerare a factorilor care îi motivează.

Control-evaluarea reprezintă ansamblul proceselor prin care performanțele firmei,

subsistemelor și componenților acesteia sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele

stabilite inițial, în vederea eliminării deficiențelor constatate și integrării abaterilor pozitive.