Studiu de evaluare a resurselor turistice locale a Comunei Cotnari, Județul Iași

INTRODUCERE

Acerba concurenţă în domeniul turismului existentă la ora actuală a dus la schimbarea opticii de atragere a turiştilor: de la zonele consacrate, utilizate excesiv în perioade limitate de timp, bine dotate cu infrastructuri (staţiunile de sporturi de iarnă sau cele de pe litoral), la zone "combinate", în care există o ofertă integrată de bunuri culturale, bunuri naturale şi atracţii turistice complementare, pentru a prelungi timpul şi a lărgi spaţiul pentru turism.

Zonele colinare, unde sunt podgorii, de exemplu, sunt în general bogate în resurse turistice neexploatate, dar sărace în infrastructură. În aceste zone colinare, mai ales toamna şi primăvara se poate dezvolta oenoturismul şi în general turismul gastronomic, un instrument ideal pentru integrarea ofertei în aceste zone. Dar specificul zonal al acestei oferte este în puterea oamenilor care participă la ea: agenţi de turism, podgoreni (viticultori), prestatori de servicii, responsabili de oficii de turism.

Pentru ca o rută oenogastronomică să aducă beneficii în plan teritorial, este necesară implicarea tuturor factorilor care contribuie la crearea produsului turistic local. Dacă o regiune oferă numeroase posibilităţi pentru degustări de vinuri, pentru consumarea altor produse gastronomice specifice şi un patrimoniu cultural şi natural de mare interes, integrarea tuturor acestor produse ale acestor producători constituie un traseu turistic. Acest tip de turism este în măsură să joace un rol de promotor al dezvoltării regionale numai dacă reuşeste să treacă de la faza de "itinerar" la faza de promovare coroborată şi în final, la faza de dezvoltare în rețea.

În prezenta lucrare am incercat să propun o zonă din ţara noastră ca traseu turistic, o zonă care integrează un patrimoniu cultural important cu un patrimoniu natural interesant, cu posibilităţi de degustare a celor mai renumite soiuri româneşti de vinuri şi a unor gustoase măncăruri tradiţionale. Turismul oenogastronomic, care începe să se afirme şi în ţara noastră, ar putea duce la dezvoltarea acestei zone pe toate planurile, prin atragerea investitorilor în infrastructura turistică în această zonă, care ar duce la crearea de locuri de muncă pentru ocuparea locuitorilor care îşi caută acum în ţări străine posibilitatea unor câstiguri decente.

Această zonă, al cărei potențial turistic oenogastronomic încerc să îl prezint în contextul posibilităților turistice generale, este zona comunei Cotnari.

Lucrarea se doreşte a fi o pledoarie pentru transformarea acestei zone dintr-o destinaţie secundară - adiacentă marii atracţii turistice reprezentate de al doilea oraş al ţării, fostă capitală a unuia din principatele româneşti - în destinaţie turistică de sine stătătoare, care să ridice din toate punctele de vedere zona (ca nivel economic, financiar, de civilizaţie, cultural) prin schimbările pe care acest fapt le-ar implica.

CAPITOLUL I CARACTERIZAREA GENERALĂ A ZONEI

1.1 Istoria și cultura zonei

Un nume de legendă, Cotnari adăposteşte urme ale trecutului din aproape toate perioadele istorice ale neamului. Din punct de vedere istoric, în zonă au fost descoperite urme de locuire datând încă din Neolitic şi, nu demult, o cetate traco-getică datată în secolele IV-III î.Hr.. Elementele de fortificaţie arată că a fost înălţată pentru apărarea împotriva atacurilor barbare, iar tehnica de realizare a acesteia a dovedit că este singurul tip de „murus dacicus“ - zid de apărare tipic dacic - păstrat în ţară. În timpul săpăturilor au fost descoperite urme de locuinţe, obiecte din fier, cuţite, topoare, obiecte din bronz, ceramică. Cetatea întărită cu ziduri groase, valuri de pământ şi şanţuri, se pare că a fost un puternic centru militar al vreunei căpetenii locale a dacilor.

Urmele trecutului se regăsesc şi la Curtea Domnească. Satul Cotnari este atestat din anul 1441 sau, după alte surse, din 1448. „Cu siguranţă că la Cotnari a existat o curte domnească, după cum indică numele Bisericii «Sfânta Parascheva», numită Domnească, atribuită lui Ştefan cel Mare. Biserica nu are inscripţie care să ateste data construcţiei, dar se spune că ar fi fost zidită pe la 1496. Curtea s-a destrămat cu timpul, locul unde a fost situată cunoscându-se după hrubele care sunt, de fapt, vestitele pivniţe domneşti. Deşi nu s-a săpat în zonă, se spune că din locurile unde sunt aceste pivniţe ar porni un tunel ce ar duce, pe sub pământ, până la Hârlău“.

O perioadă de înflorire a localităţii a fost secolul al XVI-lea, când domnitorul Moldovei Despot-Vodă (1561- 1563) a înfiinţat o şcoală latină, Schola Latina, colegiu ce a instruit copii din toată Moldova şi care s-a făcut cunoscut peste hotare prin corespondenţa tânărului umanist Johan Sommer, adus aici, ca profesor, de Despot-Vodă.

Mulţi dintre oamenii politici şi de cultură ai Moldovei Evului Mediu îşi datorează pregătirea intelectuală şcolii latine de la Cotnari. „Cotnariul a fost un important spaţiu al culturii, al instruirii şi, în aceeaşi măsură, al credinţei: în 1599, episcopul Quirini menţiona la Cotnari că ar exista trei biserici de piatră şi două de lemn, de confesiuni diferite: «Sfântul Urban», «Sfântul Leonard», «Sfânta Treime», «Adormirea Maicii Domnului» şi «Înălţarea Sfintei Cruci»“, după cum a remarcat Victor Munteanu. La câţiva kilometri de Cotnari, în satul Cârjoaia, din aceeaşi comună, se găsesc alte vestigii medievale, un pod din secolul al XV-lea şi un castel din secolul al XVIII-lea.

Datând, aşa cum spun documentele, dinaintea domniei lui Ştefan cel Mare, care a adus renumele acestui ţinut prin construirea cetăţii şi a beciurilor regale, podgoria Cotnari îşi trage numele de la germanul Gutnar, cel trimis de regele Ungariei să planteze aici viţa-de-vie.