Tehnica servirii preparatelor din vânat

ARGUMENT

Având în vedere creşterea mare a localurilor de tip restaurant în sec. XXI şi creşterea calităţii serviciilor tehnica servirii preparatelor din carne de vânat presupune : aranjarea meselor, prepararea meniului, servirea la gheridon şi debarasarea meselor.

Toate acestea sunt strict necesare pentru a satisface cerinţele clienţilor şi nu numai şi anume : respectând normele sanitare.

Pentru ca preparatele sa fie gustoase şi servite impecabil respectarea condiţiilor descrise mai jos sunt foarte necesare.

În economia de piaţă democartică totul se calculează, prin urmare datele luate iniţial în legătura cu numărul participanţilor şi meniul ales sunt esenţiale. Acestea avand rolul de a atrage clientii cu preparatele moderne, gustoase, satioase, aranjate estetic din carne de vanat.

Carnea de vanat reprezinta una din sursele principale si naturale ale tarii noastre.

In ultimii ani s-au dezvoltat foarte multe restaurante de tip vanatoresc si chiar a crescut numarul acestora fiind o atractie foarte importanta pentru clienti, acestea reusind sa le satisfaca toate nevoile si cerintele fiind la ialtimea asteptarii acestora.

Carnea de vânat utilizată ca materie primă pentru preparate culinare provine de la păsări sălbatice (potârniche, porumbel, prepeliţa, fazan, raţă etc.) şi de la mamifere sălbatice (iepure, capră, porc mistreţ etc.).

Din această carne se pregătesc preparate obişnuite, asemănătoare celor din carne de măcelarie sau pasăre, sau preparate speciale, care pot constitui piese pentru expoziţiile culinare. Deşi foarte apreciate pentru calităţile lor gustative, preparatele din carne de vânat trebuie consumate ocazional, fiind mai greu digestibile.

Carnea vânatului se caracterizeaza prin conţinut mare de proteine, substanţe extractive cu azot şi conţinut scăzut de lipide.

Mirosul şi gustul specific al cărnii de vânat, precum şi tesutul fibros dezvoltat impun operaţii tehnologice specifice de fezandare şi marinare.

Pentru pregătirea preparatelor, carnea de vânat se asociază frecvent cu măsline, ciuperci, arpagic, sosuri albe şi specifice pentru vânat. Raţa sălbatică se prepară cu varză murată, castraveti muraţi, mazăre verde şi diferite fructe (măsline, gutui, struguri, portocale etc.).

CAPITOLUL I ACTIVITATEA DE RESTAURATIE

1.1 Notiuni, concepte, definitii

Activitatea de restauratie reprezintă o ramură complexă a unei economii naţionale, fiind generatoare de locuri de muncă, produse oferite şi servicii prestate populaţiei, de contribuţii la bugetul de stat, precum şi fiind un susţinător al turismului receptor şi promotor al imaginii ţării.

Un management profitabil şi competent al restaurantelor presupune nu doar o cunoaştere bună a operaţiilor din cadrul unităţii, ci şi a celor mai moderne concepte şi tehnici de management.

Managementul contemporan reprezintă o reflectare a realizărilor progresului tehnico-ştiinţific, a specificului raporturilor sociale şi de muncă ale societăţii.

“Alimentaţia publică/alimentaţia/restauraţia cuprinde întreaga producţie şi distribuţie de mâncare şi băuturi, respectiv, după caz, pregătirea preparatelor culinare şi a produselor de patiserie-cofetărie, aprovizionarea cu mărfuri, consumul produselor pe loc sau în afara unităţilor, cât şi crearea unei ambianţe favorabile destinderii şi recreării clienţilor”. Statisticile confirmă, din acest punct de vedere, că “astăzi, în lume, fiecare a treia masă se ia în afara domiciliului”.

Este de la sine înţeles că în afara motivaţiilor turistice sau colaterale acestora, restauraţia este motivată şi de alte patru funcţii ale consumului în unităţi de alimentaţie, respectiv cea de:

- hrănire;

- loisir;

- convivialitate;

- afaceri;

Alimentaţia publică se încadrează în sfera generală a serviciilor, definite ca orice activitate sau avantaj pe care o parte îl oferă alteia şi care are în esenţă un caracter intangibil, neavând drept rezultat transferul proprietăţii asupra vreunui obiect

Activitatea de restauraţie este marcată de cele cinci caracteristici principale ale serviciilor, dintre care două sunt menţionate chiar în definiţie: intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea (eterogenitatea), perisabilitatea (non-durabilitatea) şi absenţa proprietăţii

Intâlnim o serie de definiţii şi abordări ale restauraţiei: “Structurile de primire în cazul serviciilor de alimentaţie înglobează orice construcţie şi amenajare destinată, prin proiectare şi execuţie, servirii mesei, împreună cu serviciile specifice aferente. “Restaurantul este localul public care îmbină activitatea de producţie cu cea de servire, punând la dispoziţia clienţilor o gamă vastă de preparate culinare, preparate de cofetăriepatiserie, băuturi şi unele produse pentru fumători.”

Restauraţie - cuvânt recent, utilizat tot mai frecvent în literatura de specialitate în locul sintagmei alimentaţie publică, pentru domeniul de activitate cuprinzând producţia

culinară (pregătirea preparatelor culinare, de patiserie şi de cofetărie) şi desfacerea acestora, precum şi a băuturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comandă, în afara localului), activitatea desfăşurată în cadrul unor unităţi economice

specializate.

Alimentaţie publică - reţea de întreprinderi comerciale pentru servirea populaţiei cu mâncăruri şi băuturi.

Catering - se referă la producţia culinară industrială din alimentaţia publică. Din

moment ce atributul „publică” (care are loc în prezenţa unui număr mare de consumatori) are o semnificaţie largă, în prezent tot mai des este utilizat termenul de alimentaţie. Termenul catering poate avea două semnificaţii: sub forma serviciilor menite să acopere nevoile de consum alimentar al consumatorilor finali; sub forma produselor culinare semifinite, preluate de catereri în rol de intermediary între unităţile de restauraţie şi consumatorii finali.