Tehnologia organizării serviciilor turistice în România

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE TURISM

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activități sau mai multe ramuri a căror funcție comună este satisfacerea nevoilor turiștilor; pentru a identifica rolul și locul turismului în cadrul economiei naționale se impune evidențierea clasificării ramurilor economiei naționale: sectorul primar, sectorul secundar, sectorul terțiar (unde este inclus turismul);

Indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulației turistice, aceștia fiind:

- numărul de turiști, numărul mediu de turiști, numărul zileturist, durata medie a sejurului, încasările din turism, densitatea circulației turistice, preferința relativă a turiștilor;

- cea mai mare influență asupra cererii turistice o au următorii factori: veniturile populației, prețurile și tarifele, oferta turistică, progresul tehnic, evoluția demografică corelată cu dinamica populației și mutațiile în structura acesteia, procesul de urbanizare, timpul liber, moda, tradițiile, dorința de cunoaștere și instruire, acțiunile guvernamentale și facilitățile acordate de organizatorii de turism.

1.1. ABORDĂRILE ACTUALE ALE NOȚIUNILOR FUNDAMENTALE DIN TURISM

Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creșteri semnificative ale producției în fiecare țară, dar și în reducerea barierelor politice și comerciale dintre țări, au condus, după 1970, la o evoluție explozivă a numărului călătoriilor și a țărilor participante la circulația turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu și sporind nevoia de informații având caracter turistic.

Pe de altă parte, creșterea numărului și diversificarea tipologică a celor implicați în organizarea și gestionarea călătoriilor - administrații naționale de turism, organisme profesionale, colectivități locale, institute de cercetare - precum și realizarea obiectivelor vizând evaluarea piețelor, determinarea eficienței campaniilor comerciale, orientarea investițiilor, valorificarea resurselor umane și altele au accentuat cererea de informații turistice.

A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau concepte diferite; ca urmare, au apărut dificultăți în cunoașterea și evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilitățile realizării unor comparații internaționale relevante. Se impune, în aceste condiții, adoptarea unui sistem statistic unitar al turismului și dezvoltarea unei terminologii comune. Aceste obiective și-au găsit dezvoltarea în recomandările Conferinței internaționale asupra statisticii voiajelor și turismului, Ottawa, 1991, recomandări adoptate în 1993 la Sesiunea a XXVII - a a Comisiei de Statistică a Națiunilor Unite.

Clarificările propuse și adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate pe mai multe planuri:

- conținutul noțiunii de turism și formele turismului;

- conceptul de vizitator și corespunzător, locul, durata și motivul călătoriei;

- industria turistică; conținutul și clasificarea elementelor componente;

- clasificarea activităților turistice, pornind de la ofertă, în conexiune cu structurile fundamentale ale produselor și serviciilor CITI (Clasificarea Internațională Tip Industrii a activităților), NACE (Clasificarea industrială generală a activităților economice în Comunitatea Europeană).

În privința turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Se precizează că această definiție este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între diferite țări, dar și în interiorul acestora și, de asemenea, pentru a include activitățile vizitatorilor de o zi (excursioniști) și ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puțin 24 de ore (turiști).

Corespunzător accepțiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, și anume:

a) turism intern (domestic tourism): rezidenții unei țări date care călătoresc numai în

interiorul acesteia;

b) turism receptor (inbound tourism): non-rezidenții care călătoresc în țara dată;

c) turism emițător (outbound tourism): rezidenții țării date care călătoresc în alte țări.

Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modalități diferite, dând naștere altor categorii ale turismului, și anume:

- turism interior, formă ce regrupează turismul intern și turismul receptor;

- turism național, constituit din turismul intern și turismul emițător;

- turismul internațional, alcătuit din turismul receptor și turismul emitățor.

În ceea ce privește turistul, acesta este reprezentat de “orice persoană care se deplasează spre locul situat în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mare de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizat”.

Sunt menționate, în acest context trei criterii considerate esențiale pentru a distinge vizitatorii (în sensul de turiști) de alte categorii de călători și pentru a elimina ambiguitățile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii: