Turism Romania Franta

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Turism Romania Franta.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 64 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Turism

Cuprins

INTRODUCERE 2
CAPITOLUL I.PIAŢA TURISTICĂ A EUROPEI: ISTORIE , NOŢIUNE ŞI TENDINŢE 5
1.1. Istoria pieţei turistice europene 5
1.2. Dezvoltarea pieţei turistice europene 11
1.3. Tendinţe pe piaţa turismului european 21
CAPITOLUL II SPECIFICUL PIEŢEI TURISTICE FRANCEZE ŞI ROMÂNE 26
2.1. Specificul pieţei turistice Franceze 26
2.2. Specificul pieţei turistice româneşti 35
CAPITOLUL III. INTERFERENŢELE DE PE PIŢA TURISTICĂ FRANCEZĂ ŞI ROMÂNĂ 56
3.1. Analiza comparată a turismului francez şi român 56
3.2. Ponderea turiştilor români pe piaţaturistică franceză 61
3.3. Ponderea turiştilor franceză pe piaţa turistică din România 65
CONCLUZII 70
BIBLIOGRAFIE 72
ANEXE 77

Extras din document

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Turismul reprezintă, atât prin conţinut cât şi prin rolul său, un fenomen care s-a impus pregnant în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a actualului secol şi al secolului trecut. Este una dintre componentele majore ale vieţii economice şi sociale ce polarizează interesul unui număr tot mai mare de ţări.

Turismul nu este reprezentat doar din câteva zeci sau sute de afaceri singulare într-o economie naţională. Cu atât mai mult când este vorba de componenta mondială a acestuia. El este o industrie cu importante implicaţii politice. Mai precis, el este un grup de mai multe industrii corelate: transport, cazare, servicii de alimentaţie publică, puncte de interes şi marcare a unor evenimente, precum şi activităţi de vânzare cu amănuntul. Comparativ cu alte domenii, o caracteristică importantă a industriei turismului o reprezintă faptul că ea este foarte intensivă din punctul de vedere al activităţii. În realitate, apreciază specialiştii, un nivel dat de venituri sprijină mai multe locuri de muncă în turism decât ar sprijini acelaşi nivel de venituri în industria automobilelor sau în prelucrarea petrolului, de exemplu. Cercetarea este necesară în turism pentru a dezvolta şi aplica metodele pentru estimarea impactelor asupra localităţilor şi pentru a conduce la o eficientă alocare a resurselor pentru obiectivele ce intră în concurenţă. Fireşte, turismul dispune de un anumit potenţial pentru promovarea creşterii economice în multe zone sau regiuni, dar el nu este întotdeauna atât de mare cât le-ar plăcea să creadă unor susţinători locali. Oricum, sumele alocate pentru deschiderea sau extinderea dezvoltării în turism pot şi trebuie să asigure administraţiile publice centrale şi locale de şansa creării de noi locuri de muncă şi posibile venituri pentru bugetul de care dispun.

România a reprezentat o destinaţie turistică importantă pentru piaţa zonală, promovând, cu precădere, produsele turistice de litoral, staţiunile balneare, programele culturale şi mănăstirile din nordul Moldovei şi Bucovina.

Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă în raport cu exigenţele cererii turistice şi ale produselor turistice similare de pe piaţa internaţională.

Structurile turistice de primire şi îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice şi programele turistice sunt realizate stereotip şi de calitate modică iar raportul calitate-preţ este neconcludent.

De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externă pentru România.

Pentru a ieşi din competiţia turistică internaţională este necesară modernizarea, relansarea şi dezvoltarea turismului românesc şi crearea unor produse turistice moderne şi competitive pe piaţa turistică.

Se impun, astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a staţiunilor turistice, şi crearea de produse turistice noi, staţiuni, programe originale, atractive şi inedite ce ar putea, printr-o activitate susţinută de promovare pe piaţa internaţională, să direcţioneze importante fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune şi dezvoltarea ofertei de agrement şi de animaţie, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice şi de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în ţările cu tradiţie turistică din lume.

Alături de modernizarea şi dezvoltarea unei oferte turistice diversificate şi competitive sunt necesare şi măsuri de îmbunătăţire şi dezvoltare a activităţii de marketing şi promovare, de integrare în turismul mondial, de asigurare a cadrului legislativ şi mediului financiar-fiscal stimulativ şi stabil, corespunzătoare.

Scopul şi sarcinele prezentei lucrări constă în evidenţierea specificului turismului, a rolului acestuia în economia Franţei şi a României. Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele obiective:

fundamentarea teoretică a conceptelor de turism şi istoria turismului;

determinarea specificului pieţei turistice europene;

determinarea specificului pieţei turistice române;

determinarea specificului pieţei turistice franceze;

identificarea factorilor motorii şi a tendinţelor privind reforma turismului prin compararea abordărilor şi experienţelor diverselor ţări (cazul Româniie şi a Israelului);

evaluarea modalităţilor de adaptare a politicilor şi practicilor pieţei turistice rmâneşti a celei franceze;

prezentarea strategiilor de dezvoltare a pieţii turistice franceze şi române.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Drept bază teoretică şi metodologică a investigaţiilor au servit monografiile clasicilor în domeniul managementului, managementului în întreprinderile de turism, investigaţiile cercetătorilor de peste hotare şi autohtoni. Drept bază de informare au servit actele legislativ-normative ale Republicii Moldova şi ale altor ţări care reglementează activitatea managementului în întreprinderile de turism.

Metodologia cercetării s-a bazat pe abordarea sistemică şi utilizarea diverselor metode, cele mai frecvente fiind: normativă, statistică, grafică şi dinamică. De asemenea, au fost utilizate şi alte metode de cercetare, cum ar fi: de sinteză; analiza economică; compararea; inducţia şi deducţia, aplicate în dialectica cunoaşterii materiei şi societăţii, precum şi alte procedee şi instrumente de cunoaştere ştiinţifică a proceselor socio-economice.

CAPITOLUL I.PIAŢA TURISTICĂ A EUROPEI: ISTORIE , NOŢIUNE ŞI TENDINŢE

1.1. Istoria pieţei turistice europene

Termenul turism îşi are originile lingvistice în semnificaţiile următoarelor cuvinte latine: “tornare” - a se întoarce şi “tornus” - mişcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenţei. Limbile europene moderne au reţinut termenul din franţuzescul “tour” care înseamnă călătorie în circuit, deci cu revenirea la punctul de plecare, semnificaţie care stă la baza cuvintelor “tourisme” - la francezi, “tourismo” - la italieni, “tourismus” - la germani, “tourism” - la englezi, “turizm” - la ruşi sau “turism” - la români.

Pentru prima dată termenul de turist a fost folosit în anul 1800 de către Samuel Pegge, în lucrarea sa intitulată “Anecdote ale limbii engleze”, într-o foarte interesantă formulare: “A traveller is now - a - days called Tour-ist”, adică: un călător astăzi e numit turist. În Franţa, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal în “Memoriile unui turist” din 1838. “Sporting Magazine” din Anglia a introdus cuvântul “tourism” în 1811. Şi totuşi, în ciuda faptului că ambii termeni - “turist” şi “turism” - aparţin circuitului lingvistic de aproape două secole, încă nu există o definiţie distinctă, unanim acceptată pentru nici unul din ei. Lipsa definiţiilor potrivite şi acceptate este o sursă continuă de nemulţumire pentru planificatorii şi analiştii din domeniul turismului. Ori, dezvoltarea surselor de date cumulative şi a datelor interregionale şi internaţionale, din băncile de date care sprijină analiza turismului, depinde de realizarea unui consens în ceea ce priveşte definiţiile corespunzătoare pentru turist, turism şi alţi termeni corelativi. În ultimele două decenii s-a făcut un anume progres în direcţia standardizării terminologice pentru turismul internaţional. Dar, în ceea ce priveşte definiţiile locale, în special în contextul comparaţiei dintre noţiuni, aceasta este o problemă care aparţine deocamdată viitorului îndepărtat.

Din perspectiva istoriei gândirii economice privind domeniul călătoriri şi recreerii, prima definire a turistului apare în 1876 în “Dicţionarul universal al sec. al XIX-lea”, potrivit căreia turistul este “persoana ce călătoreşte doar pentru plăcerea călătoriei (ca să poată spune că a călătorit)”. După acest prim început, termenii: “turist” şi, mai târziu, “turism” au căpătat o largă acceptare şi folosinţă. Deşi, din punctul de vedere lingvistic, termenul era stângaci, el a fost unanim acceptat datorită scurtimii, sensului deplin, flexibilităţii gramaticale (uşurinţa cu care se puteau forma familii de cuvinte) şi similitudinii în toate limbile principale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Turism Romania Franta.doc