Turismul Activitate economico-socială

1.1 Concepte de „turism” şi „turist”.

Obiective:

• De a da noţiunea de „turist” şi „turism”.

• De a analiza termenul „turist” din perspeciva istorică.

Cuvinte cheie: turist, turism, vizitator, călător.

Turismul ca fenomen economico-social contemporan se impune prin caracterul său de masă, prin conţinutul complex, cu implicaţii importante asupra evoluţiei economie şi societăţii, asupra relaţiilor interumane naţionale şi interaţionale, dar şi prin dinamismul său la scară naţională şi mondială. Cu toate acestea şi în ciuda faptului că termenii „turist” şi „turism” circulă de peste două secole (Samuel Pagge, Anecdote ale limbii engleze,1800, citat de Cosmescu,1998), încă nu există o definiţie distinctă, unanim acceptată,cu toate că pînă în prezent s-au făcut progrese în direcţia standartizării terminologice pentru turismul internaţional.

Din punct de vedere etimologic, termenul de „turism” îşi are originile în cuvîntul englezesc to tour („a călători”, „a colinda”), cu semnificaţia de „excursie”, a fost creat în Anglia secolului al XVIII-lea, desemnînd iniţial, acţiunea de documentare în Europa a tinerilor aristocraţi britanici pentru a-şi desăvîrşi educaţia şi cultura.

Acest galicism provine din cuvîntul francez tour („călătorie”, „mişcare în aer liber”, „plimbare”, „drumeţie”),preluat în majoritatea limbilor moderne în sensul de călătorie în scopuri de recreere şi agrement. La rândul său, cuvântul „tour” derivă din termeul grecesc „toumos” şi respectiv, din cel latin „turrus”, cu semnificaţia de circuit, călătorie în circuit. Termeii consacraţi tourisme (fr.), tourismo (it.), tourismus (germ.), tourism (engl.), turizm (rus.), sau turism (rom.) exprimă o călătorie pentru a vizita anumite destinaţii şi obiective atractive pentru cunoaştere şi plăcere proprie, presupunînd atât deplasarea, cât şi un sejur temporar în aceste localităţi/regiuni pentru petrecerea timpului liber.

Din perspectiva istorică, termenul „turist” a fost folosit pentru prima dată în anul 1800 de către scriitorul englez S.Pagge şi mai apoi de Sthendal în Memoriile unui turist în 1838, iar, în 1811, „Sporting Magazine” din Anglia introduce cuvântul tourism.

Prima definire a turistului apare în 1876, în Dicţionarul Universal al secolului XIX-lea, ca „persoană ce călătoreşte doar pentru plăcerea călătoriei”. În continuare, aceşti termeni au căpătat o largă acceptare şi folosinţă.

Definirea turismului ca fenomen economic şi social datează încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar abia în 1905 sa conturat o definiţie acceptată la timpul respectiv.

Astfel, E. Gyer-Freuler arată, în 1905, printre altele, că : „Turimul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi pe schimbarea mediului ambiental, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii.., rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării mijloacelor de transport”.

În anul 1910, austriacul Jean von Schullern zu Schrottenhoffen, unul din precusorii noii teorii economice a turismului, definea turismul ca „fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care intră în acţiune pentru rezidenţii temporari şi străini dispersaţi înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat...”.

De-a lungul anilor noţiunea de turism s-a modificat, s-a îmbogăţit continuu, deoarece şi activitatea de turism a evaluat în raport cu dezvoltarea economico-socială a societăţii, iar turismul, în cele mai multe ţări, este privit ca o ramură a economiei naţionale şi în strînsă legătură cu celelalte sectoare ale vieţii publice (economice, financiare, sociale, culturale ect.), ca o activitate de mare complexivitate.

O definiţie conceptuală şi cuprinzătoare despre turism ca activitate şi acceptată pe plan mondial este a profesorilor elveţien W. Hunziker şi K.Krapf, în anul 1942, prin care „turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene, care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare” (În lucrarea Allgemeine Fremdenverkehrshre-Manual general de turism) Polgraphisher Verlang, G. Zurich, 1942).

Organizaţia Mondială a Turismului a propus o definiţie pentru turistul naţional, şi anume: „poate fi considerată turist naţional orice persoană care vizitează un loc ce nu constitue domiciliul său obişnuit, situat în interiorul ţării sale de reşedinţă şi având un scop diferit de acela al exercitării unei activităţi remunerate şi efectuînd o şedere cu o durată de cel puţin o înoptare (adică 24 ore). Această definiţie concordă cu aceea adoptată şi recomandată în 1893 de Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Oficiale pentru Turism (U.I.O.O.T. transformat, în 1975, în O.M.T. ) referitoare la turist, în general, „ca orice persoană care vizitează o ţară, regiune sau loc, altul decît cel care este locul ei de rezidenţă, pentru orice motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerată, şi efectuând un sejur de cel puţin 24 de ore. Acest sejur poate fi în propria ţară (turist intern sau naţional) sau în altă ţară (turist international)” (Snak, colab.,2001; Dinu, 2002).