Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara

Proiect
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 108 în total
Cuvinte : 29266
Mărime: 2.03MB (arhivat)
Publicat de: Alice Ivașcu
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Nistoreanu Puiu
studiu de caz: Exploatarea turistica a rezervatiilor naturale din judetul Hunedoara

Extras din proiect

Introducere

Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulţi oameni doar în sensul lor „conservaţionist” fiind considerate adevărate oaze ale naturii sălbatice într-un deşert al dezvoltării economice, care trebuiesc protejate numai pentru conservarea speciilor care le populează.

Foarte puţin este recunoscut faptul că zonele aflate în regim natural şi seminatural constituie de fapt suportul „vieţii” şi implicit al dezvoltării socio-economice.

- economică.

Necesitatea înfiinţării de arii protejate şi managementul acestora constituie o problemă primordială deoarece :

- ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale care pot fi evaluate şi monitorizate, exprimând într-o anumită măsură starea acestora la un moment dat- Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele componente ale capitalului natural care asigură resursele şi serviciile ce stau la baza dezvoltării socio-economice;

- ariile protejate sunt zone în care se dezvoltă cunoaşterea necesară pentru asigurarea tranziţiei la un model de dezvoltare durabilă-

Ariile protejate prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale- Totodată pentru a realiza tranziţia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabilă este necesară cercetarea, cunoaşterea şi experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabilă- Astfel, atât evaluarea şi monitorizarea stării capitalului natural, cât şi dezvoltarea cunoaşterii se poate realiza în cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate-

Capitalul Natural al ţării se constituie din reţeaua sistemelor ecologice care funcţionează în regim natural şi seminatural şi din reţeaua sistemelor antropizate prin transformarea şi simplificarea primelor categorii-

Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa şi solul) şi neregenerabile (petrol, cărbune), precum şi serviciile (controlul climei, al calităţii apei şi aerului etc.) asigurate de către componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai funcţiei de producţie a sistemelor economice şi de suport al dezvoltării sistemelor socio-economice.

Capitalul Natural şi componentele sale au o anumită capacitate productivă care trebuie cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv , o anumită capacitate de suport (parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita deteriorarea)-

Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă este absolut necesar să se asigure conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a Capitalului Natural şi utilizarea resurselor şi serviciilor produse de acesta în limitele capacităţii de suport a componentelor sale.

Unul dintre judeţele cu un număr impresionant de arii protejate este Hunedoara- Astfel, în 1935, a fost fondat Parcul Naţional Retezat numit mai târziu Rezervaţie a Biosferei- Pădurile întinse, râurile, văile şi terasele au oferit din vremuri preistorice tot ceea ce este necesar pentru locuitorii acestei zone- Vestigii ale omului din paleolitic se găsesc în peşterile Cioclovina şi Ohaba Ponor- În Turdaş, lângă Orăştie, se găsesc vestigii ale culturii neolitice- În Munţii Orăştie (Masivul Şurianu), la Grădiştea Muncelului, se găseşte Sarmizegetusa Regia, capitala regilor daci Burebista şi Decebal- În depresiunea Haţeg se găsesc ruinele capitalei Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa- La poalele Munţilor Poiana Ruscă, în oraşul Hunedoara, se găseşte impozantul castel al familiei Corvin, cea mai bine păstrată clădire medievală din sud-estul Europei- Tot aici se găsesc şi cele mai vechi monumente creştine din Evul Mediu: bisericile din Densuş, Streisingeorgiu, Strei, Sîntămarie Orlea, Gurasada, Ribila şi Criciur, adevărate capodopere ale culturii europene timpurii- De asemenea, în judeţ se mai găseşte şi Cetatea Deva- Drumurile accesibile către zonele turistice şi istorice ale judeţului, hotelurile, motelurile, cabanele montane, teleskuirile şi telecabinele din Munţii Parâng şi Vâlcan (Straja) cât şi ospitalitatea locuitorilor sunt numai câteva elemente de interes turistic- Călătorind în judeţul Hunedoara, turistul poate să ia parte la petrecerile populare, care au loc aici şi pot să admire costumele, cântecele şi dansurile populare şi v-or putea descoperii frumuseţea peisajului şi a sufletului românesc.

În judeţul Hunedoara se găsesc peste 40 de arii protejate din diverse categorii, cele mai importante fiind : Parcul naţional Retezat – rezervaţie a biosferei ; Rezervaţia ştiinţifică Gemenele; Parcul natural Grădiştea Muncelului Cioclovina ; Dealul Cetăţii Deva ; Cheile Cernei, Cheile Taia.

Lucrarea îşi propune să prezinte avantajele practicării turismului în interiorul ariilor protejate, să definească principalele categorii de arii protejate la nivel naţional, având drept studiu de caz judeţul Hunedoara pentru ca, în final, să evidenţieze câteva soluţii de valorificare a potenţialului turistic natural protejat din acest areal.

Preview document

Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 1
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 2
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 3
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 4
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 5
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 6
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 7
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 8
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 9
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 10
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 11
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 12
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 13
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 14
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 15
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 16
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 17
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 18
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 19
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 20
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 21
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 22
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 23
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 24
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 25
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 26
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 27
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 28
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 29
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 30
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 31
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 32
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 33
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 34
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 35
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 36
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 37
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 38
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 39
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 40
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 41
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 42
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 43
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 44
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 45
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 46
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 47
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 48
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 49
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 50
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 51
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 52
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 53
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 54
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 55
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 56
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 57
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 58
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 59
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 60
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 61
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 62
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 63
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 64
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 65
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 66
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 67
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 68
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 69
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 70
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 71
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 72
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 73
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 74
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 75
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 76
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 77
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 78
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 79
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 80
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 81
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 82
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 83
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 84
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 85
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 86
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 87
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 88
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 89
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 90
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 91
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 92
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 93
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 94
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 95
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 96
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 97
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 98
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 99
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 100
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 101
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 102
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 103
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 104
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 105
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 106
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 107
Turismul în ariile protejate din Județul Hunedoara - Pagina 108

Conținut arhivă zip

  • Turismul in Ariile Protejate din Judetul Hunedoara.doc

Alții au mai descărcat și

Turismul în ariile protejate din România comparativ cu turismul în ariile protejate din Croația

1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND TURISMUL ÎN ARII PROTEJATE Parcurile naţionale şi alte arii protejate din lume reprezintă regiuni ale naturii ca...

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Județul Hunedoara - obiective turistice

JUDETUL HUNEDOARA Descriere Județul Hunedoara este așezat pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea  Munților Apuseni (N), Orăștiei și...

Hotelurile Hilton

Hilton Hhonors Worldwide : Razboiul loialitatii Hotelurile Hilton privesc cele mai frecvente programe ale oaspetilor ca cel mai important...

Te-ar putea interesa și

Parcul Național Piatra Craiului - peisaj unicat al patrimoniului turistic Românesc

Introducere Trăim într-o nouă eră când grijile pentru conservarea casei noastre, Pământul, trebuie să treacă mai departe de sloganele ocazionale...

Starea mediului din Timiș

CAPITOLUL 1. CADRUL NATURAL ŞI DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ Judeţul Timiş se situează în partea de vest a României, la nord, se margineşte cu...

Promovare turismului în Județul Hunedoara

IDENTIFICAREA,DEZVOLTAREA SI PROMOVAREA AGROTURISMULUI IN JUDETUL HUNEDOARA I.POZITIA SI ACCESIBILITATEA 1.1.Asezarea si pozitia in teritoriu...

Turismul în ariile protejate din România comparativ cu turismul în ariile protejate din Croația

1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND TURISMUL ÎN ARII PROTEJATE Parcurile naţionale şi alte arii protejate din lume reprezintă regiuni ale naturii ca...

Parcul Național Retezat

Capitolul I Ecoturismul. Consideraţii generale Ecoturismul reprezintă şansa de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar...

Contribuția Turismului la Îmbunătățirea Calității Vieții

CAPITOLUL 1 Turismul si calitatea vieţii – repere teoretice 1.1. Definirea conceptului de turism Etimologic, cuvântul „turism” provine din...

Turismul Montan în România

CAPITOLUL I TURISMUL – ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ Turismul reprezintă astăzi, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate,...

Valorificarea potențialului turistic al județului Hunedoara

1.LOCALIZAREA SI CARACTERIZAREA ZONEI Suprafaţă: 7.063 kmp Populaţie: 480459 locuitori Poziţionare Situat în partea central-vestică a României,...

Ai nevoie de altceva?