Turismul în Bistrița

INTRODUCERE

Turismul montan s-a născut în secolul IX, odată cu dezvoltarea civilizaţiei industriale. Mult timp, el a fost rezervat unei elite, dar adoptarea legilor sociale (ex. concediul de odihnă obligatoriu) şi creşterea veniturilor l-au transformat într-un fenomen de masă.

Această explozie a coincis cu dezvoltarea planificării şi amenajării teritoriului în lume. Guvernele încep să se preocupe de dezvoltarea teritoriului, renunţând să mai lase aceasta doar pe seama particularilor. Astăzi sunt puţine ţări care nu au un plan naţional şi care nu au transpus, în domeniul turismului, conceptul de amenajare şi planificare a teritoriului.

Turismul este un fenomen complex a cărui desfăşurare generează o mulţime de interdependenţe în viaţa fiecărei ţări. Dimensiunile şi amploarea lui influenţează ţările lumii atât la nivel politic, social, cultural, cât mai ales la nivel economic. Prin intermediul turismului, factor de progres, se intensifică schimbul de valori culturale dintre naţiuni, se determină o îmbunătăţire tehnologică a echipamentelor destinate scopurilor turistice, se realizează o valorificare superioară a potenţialului turistic al diferitelor ţări ale lumii, ceea ce determină o amplificare a dezvoltării economice (prin dezvoltarea agriculturii şi diferitelor ramuri ale industriei). Efectele turismului pot fi atât directe – creşterea PIB, echilibrarea balanţei de plăţi, dezvoltarea economico-socială a diferitelor regiuni, dar şi indirecte – prin stimularea dezvoltării celorlalte ramuri economice – transporturi, construcţii, telecomunicaţii, ş.a.m.d.

Conceptul de dezvoltare a unei zone turistice are semnificaţii diferite în funcţie de nivelul şi condiţiile de viaţă ale oamenilor din diferite ţări şi în funcţie de nivelul lor de dezvoltare naţională.

Trebuie, de asemenea, verificat dacă dezvoltarea turistică nu riscă să perturbe condiţiile ecologice, economice, sociale ale regiunii turistice. Fragilitatea resurselor naturale impune aprecierea tendinţelor de evoluţie ale turismului.

De acea, efectele turismului nu au numai un sens pozitiv. Printr-o circulaţie turistică necontrolată se poate ajunge la distrugerea diferitelor zone datorită poluării mediului natural - eroziuni ale solului, aruncarea de deşeuri în munţi, defrişări exagerate ale pădurilor pentru amenajări turistice, braconajul, distrugerea unor specii rare de flori – în unele cazuri nefiind posibilă regenerarea. De aceea, este absolut necesar ca dezvoltarea turismului să se facă în strictă legătură cu asigurarea unei dezvoltări durabile a mediului. În acest scop este necesară atât existenţa unor arii naturale protejate în regiunile montane, dar şi o educare a populaţiei ţărilor lumii în vederea păstrării mediului, corelate cu o politică corespunzătoare a guvernelor naţionale.

Creşterea turismului a obligat guvernele să aibă o viziune de perspectivă asupra amenajării turistice. De aceea amenajările trebuie să cuprindă studii ample ale teritoriului şi să privească toate tipurile de echipamente. Întrucât amenajarea acoperă forme de o mare diversitate, este necesar ca aceasta să se integreze într-un sistem de obiective economice, sociale şi spaţiale.

Analiza amenajărilor turistice nu poate reda clar efectele globale ale circulaţiei turistice din diferite zone. De aceea, este necesară o viziune de ansamblu a tuturor acţiunilor de amenajare care să surprindă toate aspectele implicate într-o astfel de activitate.

Turismul românesc are posibilităţi largi de dezvoltare dispunând de resurse – atât naturale cât şi antropice – deosebit de valoroase în acest sens. Varietatea peisagistică, numeroasele realizări ale poporului român pe linii culturale, arhitecturale, etnografice şi folclorice, au dat posibilitatea realizării unor programe turistice foarte atractive pentru turiştii români, dar şi pentru cei străini.

Posibilităţile de practicare a turismului în ţara noastră se pot lărgi printr-o îmbunătăţire a calităţii serviciilor oferite şi a dotărilor necesare oferirii unor servicii de agrement diverse. În multe din staţiunile montane ale României, cu toate că resursele naturale sunt extrem de atractive atât prin originalitate cât şi prin diversitate, circulaţia turistică nu atinge cote prea mari. Acest lucru impune conceperea şi punerea în practică a programelor de reamenajare a dotărilor (baza materială de cazare, alimentaţie, agrement), dar şi realizarea unor amenajări care să permită o valorificare optimă a zonelor respective.

Pentru valorificarea acestui potenţial turistic montan a fost construită în perioada 1928 – 1990, o reţea de cabane care asigură pe traseele turistice montane principale, serviciile de cazare, masă şi securitatea turiştilor.

O reţea de poteci, marcate / nemarcate permit accesul la aceste cabane, inclusiv la cele amplasate în zone izolate şi la altitudine mare.

În ariile montane cu o circulaţie turistică mare s-au construit teleferice, atât pentru facilitarea accesului cât şi pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Turismul montan bistriţean deţine un potenţial de mare complexitate, în care se înscriu cu precădere, diversitatea şi pitorescul peisajelor alpine, formele de relief carstic, glaciare, domeniul schiabil - prezenta lucrare dorind să reliefeze aceste atracţii turistice de mare valoare pentru turismul montan, inclusiv, cel de la cabane, precum şi propunerea unor măsuri pentru dezvoltarea acestei activităţi în zona montană a judeţului Bistriţa – Năsăud.

CAPITOLUL I

EXPERIENŢA INTERNAŢIONALĂ ÎN VALORIFICAREA

ZONELOR MONTANE

Dintre toate zonele geografice care se pretează amenajărilor – în special turistice, mediul montan este, fără îndoială, cel mai exigent şi cel mai vulnerabil. Dificultăţile specifice întâlnite scot în evidenţă mai întâi condiţiile climaterice şi topografice specifice acestei zone.

Dincolo de manifestările spectaculoase caracteristice spaţiului montan – ploi torenţiale, avalanşe, alunecări de teren, saturarea şi degradarea ireversibilă a siturilor printr-o urbanizare excesivă, există un echilibru bio-geografic: versanţi şi văi, păşuni alpine şi păduri, resurse hidrografice şi peisaje .

In amenajarea zonelor montane, datorită specificităţilor acestora, se identifică mai multe soluţii care înglobează atât experienţa din acest domeniu, cât şi particularităţile şi priorităţile din fiecare zonă. Aceste soluţii de amenajare au ca bază de diferenţiere elementele naturale, pe de o parte, iar pe de altă parte posibilităţile de acces :

• în raport cu condiţiile naturale, localităţile urmăresc valorificarea la parametrii superiori ai resurselor existente;

• posibilităţile de acces contribuie prin permeabilitatea zonelor şi prin mijloacele de acces (cale ferată, şosea, mijloace mecanice de urcare, poteci şi marcaje adecvate) la amplasarea viitoarelor staţiuni.