Turismul în Județul Maramureș

CAP.1 Turismul-fenomen economic si social

1.1 Notiuni introductive

Turismul, ca fenomen economic si social, a cunoscut dezvoltari spectaculoase, explozive in cea dea doua jumatate a secolului xx. Dorinta de a calatori si de a cunoaste lucruri noi este cunoscuta inca din antichitate, chiar daca la inceput aceste dorinte aveau ca scop principal razboiul, cuceririle de noi teritorii sau schimburile comerciale.Poate primii care si-au dorit sa calatoresca mult si au inlesnit calatoriile au fost vechii greci. Ei incheiau contracte de vizite reciproce,prieteneau oameni de aceasi ocupatie, dobandind in acest fel siguranta calatoriei. Acest contract de vizitare se putea mosteni din tata in fiu. Au fost antrenate mase relativ mari de oameni pentru vizitarea locurilor sfinte, bailor curative,a locurilor de desfasurare a jocurilor festive. Deosebit de importanta era circulatia spre baile curative la Roma, orasul avand 854 bai populare si 14 bai de lux. Primul ghid turistic apare la 1130, scris de Aimeri Picaud, un calugar francez. De-a lungul timpului, incep sa se diversifice motivatiile de calatorie, conturandu-se tot mai mult activitatea de turism, determinata de actiuni religioase, folosirea bailor curative, deplasarile calfelor si studentilor catre centrele universitare, calatorii catre lumi noi etc. In paralel cu cresterea traficului de calatori, s-a dezvoltat si industria hoteliera, comunicatiile,transportul,activitati destinate turismului. Transformarea circulatiei de calatori in turism propriu-zis a inceput o data cu secolul xix si s-a manifestat, in primul rand, prin cresterea numarului de calatori englezi ce se indreptau in mod special in Franta, Elvetia, Italia. De-a lungul anilor, turismul a capatat diverse definitii, unele punand accent mai ales pe latura de agrement. Astfel M. peyromaure Deborg definea turismul ca fiind actiunea, dorinta, arta de a calatori pentru propria placere; in 1880 E-Guy Frenler preciza ca "turismul, in sensul modern al cuvantului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cunoasterea necesitatii de refacere a sanatatii si schimbare a mediului inconjurator, cultivarea sentimentului pentru frumusetile naturii, ca rezultat al dezvoltarii comertului, induistriei, precum al perfectionarii mijloacelor de transport". In sensul actual, turismul a capatat un continut mult mai compex din punct de vedere economic, social si spiritual.Turismul prezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea in desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri, realizate, fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agenti specializati, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistice.

1.2 Criterii de clasificare si particularitati ale fenomenelor de turism

Turismul, care implică ideea alegerii deliberate a destinaţiilor, a itinerariilor, a perioadei şi duratei sejurului de către fiecare turist în parte are ca scop satisfacerea anumitor necesitaţi de ordin social, cultural, spiritual, medical etc. şi, în ultima instanţă, satisfacerea nevoilor de consum turistic. Ţinând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificari ale formelor de turism practicate. Astfel întâlnim următoarele clasificări :după locul de provenienţă a turiştilor în două forme principale: - turismul naţional (intern), practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor ei; - turismul internaţional (extern), caracterizat prin vizitele cetăţenilor străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor. Fiecare dintre aceste două forme de turism prezintă anumite particularităţi, dar, din punctul de vedere al ţărilor primitoare, între ele nu exista o delimitare categorică, ci o interdependenţă care serveşte la promovarea în ansamblu a activităţii turistice. De altfel, acest fapt este firesc, deoarece se oferă aceeaşi bază materială de primire atât turiştilor interni, cât şi turiştilor străini, trataţi ca solicitanţi simultani de servicii turistice. Studiind curentele turistice intenaţionale care au loc într-un cadru geografic delimitat ca arie, se poate face următoarea subclasificare a turismului internaţional: turismul receptor (turismul activ, de primire) reprezintă acea parte a turismului care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti cetăţeni având domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor reprezintă pentru ţările primitoare o sursă importantă şi eficientă de încasări valutare; turismul emiţător (turismul pasiv, de trimitere) reprezintă acea parte a turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări (pentru călătorii) în străinătate. b) după gradul de mobilitate al turistului. Turistul poate să-şi satisfacă, cererea de servicii turistice fie rămânând un timp cu durata variabilă într-o zonă (staţiune) turistică, ceea ce a dat naştere noţiunii de turism de sejur, fie sub forma unor deplasări continue, pe itinerare stabilite dinainte sau ocazional, cu opriri şi rămâneri scurte în diferite localităţi (microzone) de pe traseele traversate, ceea ce a dat naştere turismului de circulaţie (itinerant, în circuit etc.). Intrucât turistul devine tot mai mobil, se tinde către un turism de vizitare, în care programul cuprinde vizitarea într-o vacanţă a mai multor localităţi sau ţări. Scurtarea duratei de şedere într-o localitate, staţiune, zonă sau ţară este o tendinţă mondială, o consecinţă a diferitelor forme de turism de circulaţie. În ceea ce priveşte turismul internaţional, în cadrul acestei clasificări se distinge şi turismul de tranzit, noţiune legată inerent de traversarea, cu sau fără oprire, a unor ţări sau zone pentru a ajunge la anumite destinaţii mai îndepărtate. În perspectiva aniior viitori, este previzibilă dezvoltarea turismului de tranzit, datorită numărului crescând de automobile proprietate personală, cât şi a timpului liber sporit şi dorinţei turistului de a vizita cât mai multe ţări. În funcţie de utilizarea timpului disponibil pentru călătorii, turismul de sejur poate avea următoarele forme: -turismul de sejur lung (rezidenţial), în care sunt incluşi acei turişti a căror durată de şedere într-o localitate, staţiune etc., depăşeşte o lună de zile. Aceasta formă de turism prezintă, în general, caracteristici tipologice bine definite, deoarece presupune, a priori, că turiştii au depăşit limita de vârstă pentru muncă activă (de exemplu, pensionarii care efectuează cure sau tratamente medicale în staţiuni balneoclimaterice, curele necesitând o perioadă de 30-60 şi uneori mai multe zile) sau că turiştii dispun de un nivel ridicat de venituri, ceea ce le permite să ramână perioade mai îndelungate într-o zonă, staţiune, localitate etc., fără a exercita o activitate

remunerată. Aceste categorii de turisti preferă microzonele relativ

liniştite, cu un climat blând, adecvat şi, de cele mai multe ori,

perioade de timp care nu se suprapun cu vârfurile de sezon sau cu

perioadele aglomerate în staţiunile (microzonele) respective. Tot aici poate fi inclus, parţial, şi turismul de tineret, practicat în perioada vacanţelor de vară, a cărei durată poate depăşi o lună de zile. Prin specificul cererii turistice, tineretul preferă însă zone animate, cu posibilităţi diversificate de distracţie şi agrement, cu folosirea capacităţilor complementare de cazare mai ieftine. turismul de sejur de durată medie cuprinde acei turişti a căror rămânere într-o zonă, staţiune etc., nu depăşeşte 30 de zile, perioadă ce coincide cu durata apreciată ca limita maximă a concediilor plătite. Experienţa activităţii turistice demonstrează că majoritatea turiştilor dispun de perioade limitate de concedii sau de vacanţă, ceea ce transformă turismul de sejur mediu în turism de masă, practicat de toate categoriile de populaţie, indiferent de nivelul veniturilor. Sejurul mediu este mai degrabă un criteriu caracteristic pentru toate categoriile de populaţie cu venituri medii şi submedii. În acelaşi timp, turismul de sejur mediu are un caracter sezonier pronunţat. turismul de sejur scurt cuprinde turiştii care se deplasează pe o durată scurtă de timp (de regulă pe o durată de până la o săptămână). Aici se includ, cu preponderenţă, formele turismului ocazional (de circumstanţă) şi diversele variante ale turismului de sfârşit de săptămână (week-end). Aparent, în cadrul acestei clasificări, deosebirile între formele menţionate de turism nu sunt marcate decât prin durata diferită a sejurului. În realitate însă această clasificare ia în considerare grupe tipologice diferenţiate de turişti, mai ales dacă se are în vedere şi faptul că turismul sezonier în staţiunile de litoral şi respectiv în staţiunile de sporturi de iarnă are o durată limitată (dictată de numărul zilelor însorite pe litoral, pentru plajă, sau al celor cu zăpadă, pentru practicarea sporturilor de iarnă), perioade care coincid cu vârfurile de cerere intensă de servicii. În acelaşi timp, între aceste categorii de turişti există diferenţe şi în ceea ce priveşte componenta pe grupe de vârstă, nivelul de venituri, gusturi şi preferinţe.