Turismul Montan în România

CAPITOLUL I

TURISMUL – ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ

Turismul reprezintă astăzi, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale pentru un număr tot mai mare de ţări ale lumii.

Receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potenţial uman şi material pe care îl antrenează în desfăşurarea sa, ca şi prin efectele benefice asupra domeniilor de interferenţă, turismul acţionează ca un factor stimulator al progresului, al dezvoltării.

Multiplele sale conexiuni şi implicaţii în plan economic, social, cultural şi politic, rolul său activ în societate, pe de o parte, şi transformările sale ca fenomen, pe de alta, argumentează actualitatea preocupărilor pentru cunoaşterea conţinutului turismului, a sensibilităţilor şi incidenţelor sale, pentru descifrarea mecanismelor de funcţionare. În acest context se înscriu şi eforturile specialiştilor privind definirea, cu rigurozitate ştiinţifică, a sistemului categorial integrat turismului, a interdependenţelor cu celelalte componente ale economiei, de cuantificare a efectelor sale.

1.1. Conceptele de „turism” şi „ turist”

Considerat de cei mai mulţi dintre experţii în domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi ca atare, primele încercări de definire şi caracterizare a lui datează din această perioadă. Preţ de un secol de la apariţie, turismul a avut o evoluţie relativ lentă, ceea ce s-a reflectat şi în planul clarificărilor conceptuale. După cel de-al doilea război mondial, mai exact începând cu anii 1960, şi ca urmare a profundelor transformări din economia mondială, turismul cunoaşte o expansiune deosebită – de unde şi caracteristica pe care i-o atribuie numeroşi autori, aceea de „ fenomen specific lumii moderne” – antrenând tot mai multe resurse, angrenând în mecanismele sale un număr în creştere de ţări şi organisme.

Mutaţiile majore din practica turismului au favorizat intensificarea cercetărilor cu privire la conţinutul şi trăsăturile definitorii ale acestui domeniu, am impus crearea unui cadru metodologic unitar pentru înregistrarea şi evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale.

Turismul este considerat, în primul rând, „ o formă de recreere alături de alte activităţi, şi formule de petrecere a timpului liber ”; el presupune „ mişcarea temporară a oamenilor spre destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul petrecut la acele destinaţii”; de asemenea, în cele mai multe situaţii, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Turismul se prezintă ca o activitate complexă, cu o multitudine de faţete, cu încărcătură economică semnificativă, poziţionată la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din economie; toate acestea îşi găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu privire la conţinutul noţiunii de turism şi a conceptelor adiacente.

Pornind de la premisa că turismul se referă, în esenţă, la călătoriile oamenilor în afara reşedinţei obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte cum sunt:

- scopul călătoriei,

- distanţa şi durata deplasării,

- caracteristicile subiectului călătoriei,

- caracteristicile turistului.

Ca urmare, cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează

cu analiza intercorelată a categoriilor de „turism” şi „turist”.

1.1.1. Repere istorice

Călătorii având o motivaţie apropiată de sensul modern al turismului s-au

manifestat de pe la 1600. Cu toate acestea, utilizarea cuvântului turist este consemnată abia la 1800.

În ceea ce priveşte turismul, consacrarea lui ca activitate şi evidenţierea ca atare sunt localizate spre sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu exploatarea apelor termale în ţările europene, când se vorbeşte de o „ nouă industrie”, cu o evoluţie rapidă şi o importanţă economică în creştere.

Astfel, în 1883, în Elveţia, un prim document oficial se referă la activitatea hotelieră, iar în 1896, E.Guyer Freuler publică studiul „ Contribuţii la o statistică a turismului ” , în care turismul este definit ca „ un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate faţă de frumuseţile naturii... rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării mijloacelor de transport „. Se remarcă, în această definiţie, pe lângă sublinierea motivaţiei călătoriei, evidenţierea legăturii dintre turism şi dezvoltarea economică.

Simultan sau ceva mai târziu, în ţări ca Austria, Germania, Belgia, Spania, Franţa, Italia, apar lucrări consacrate cercetării turismului ca fenomen, definirii sau evaluării lui, analizei impactului acestuia asupra economiei. Dintre acestea, se impune a fi menţionată, pentru originalitatea şi complexitatea abordărilor, lucrarea prof.belgian Ed. Picard – Industria călătorului – în care turismul este înţeles ca „ ansamblul organismelor şi funcţiilor acestora privite deopotrivă din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar şi al celor ce profită de pe urma cheltuielilor făcute de acesta. În acelaşi context se înscriu şi contribuţiile economistului austriac Jean von Schullern zu Schrattenhofen care descria turismul ca o activitate economică destinată a furniza tot ce este necesar mişcării străinilor.

O lucrare de referinţă în domeniu – cu o contribuţie remarcabilă la studiul economic al turismului – este cea a prof.englez F.W.Ogilvie, lucrare ce se constituie într-o amplă demonstraţie a mecanismului formării şi manifestării cererii, lansând şi primele elemente ale unei teorii a consumului turistic, teorie reluată şi dezvoltată ulterior de K.Krapf.

Desigur, pe măsura trecerii anilor şi amplificării călătoriilor, abordările fenomenului turistic au devenit tot mai numeroase, iar conţinutul noţiunii de turism

s-a îmbogăţit, încercând să reflecte cât mai fidel complexitatea acestei activităţi.

Unul dintre specialiştii consacraţi în cercetarea fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrăţişată de un număr mare de teoreticieni, este profesorul elveţian W.Hunziker. El defineşte turismul prin „ ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare. ” Pe o poziţie foarte apropiată se situează şi K.Krapt, ceea ce îi conduce pe cei doi autori la formularea unui punct de vedere comun şi mai elaborat, dar care păstrează, în esenţă, aceleaşi elemente. Definiţia propusă de W. Hunziker şi K.Krapf, având meritul de a fi realizat o abordare riguroasă şi mai complexă a turismului ca fenomen economico-social, se constiuie în literatura de specialitate, ca element de referinţă. Ca atare, ea a fost acceptată oficial, pe plan internaţional. Cu toate acestea, definiţia în discuţie a suscitat multe controverse; unii autori au considerat-o prea generală, alţii dimpotrivă, prea limitată, ea excluzând o serie de călătorii având caracter turistic, tot mai frecvente în ultimul timp, cum sunt congresele şi reuniunile sau călătoriile de afaceri.