Turismul, organizarea și reglementarea activității turistice

Introducere

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "turism" provine de la englezescul "tour" (călătorie), sau "to tour", "to make a tour" (a călători, a face o călătorie, a colinda) care a apărut în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special.

La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez "tour" (călătorie, plimbare, mişcare în aer liber, drumeţie în circuit), fiind ulterior preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement, destindere, recreare, plăcere.

Termenul francez derivă însă din cuvântul grec "tournos" şi respectiv din cel latin "turnus" şi înseamnă călătorie în circuit, spre deosebire de "periplu" (călătorie în circuit, dar numai pe mare, în jurul unei insule, ţări, continent sau în jurul pământului). Expresia în ebraică "tour" corespunde noţiunii de călătorie de descoperire, recunoaştere, explorare. Derivat din termenul "turist", care defineşte acea persoană care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Asemenea oricărei activităţi în plină evoluţie şi afirmare, turismul se bucură de o atenţie deosebită din partea specialiştilor care încearcă să-i stabilească dimensiunile în timp şi spaţiu, conţinutul, caracteristicile, factorii de influenţă etc. "într-un cuvânt să-l definească"

Încă de la începutul secolului XX (1905) datează definiţia lui R Guyer-Freuler care denotă că "turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbarea mediului de viaţă, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii."

Odată cu evoluţia turismului s-au format şi punctele de vedere asupra acestuia, iar considerentele definitorii au variat în funcţie de optica profesională a celor care-şi exprimă opiniile. În lucrarea "Industria călătorului" (1910) belgianul P Picard a definit turismul ca "ansamblul organelor şi funcţiilor lor, nu numai din punct de vedere al celui ce se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar în principal din punct de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celor care în ţările unde soseşte cu portmoneul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de cunoştinţe sau de plăcere".

Cea mai simplă definiţie este cea a lui Peyromaure Debord care susţine că "turismul este acţiunea, dorinţa, arta de a călătorii pentru propria plăcere".

În 1938 Liveille Nizerolle dă următoarea definiţie: "turismul este ansamblul activităţilor nonlucrative ale omului în afara ariei de reşedinţă".

Aceasta explică integrarea călătoriilor de afaceri în activitatea de turism. Cu aceeaşi tentă se înscrie în definirea turismului şi economistul francez Marc Boyer care menţionează că "turismul este schimbul unei valori economice (bani) contra achiziţiei unor valori culturale, estetice, de agrement."

Psihologul Claire Lucques consideră turismul "cheltuială inutilă şi nefastă, consecinţă a tendinţei spre risipă şi distrugere a bogăţiei materiale în scopul satisfacerii plăcerii, dar care nu poate restabili echilibrul afectiv al individului".

Această definiţie, consideră ca principală motivaţie a turismului o trăsătură negativă a comportamentului uman, specifică acestuia, neglijând motivaţia reală şi generalizând anumite aspecte minore ale societăţii de consum.

În lucrarea de prestigiu "The Shoter Oxford English Dictionary" (Oxford) turismul este definit ca fiind "teoria şi practica din sfera călătoriilor, călătoria fiind de plăcere", iar turistul drept "cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel care face aceasta pentru recreare, cel care călătoreşte de plăcere sau pentru motive