Turismul Religios

Intre turism şi religie există nenumărate interacţiuni şi combinaţii pe baza relaţiei dintre locul sacru şi motivaţia turistului. Prima parte a acestui proiect prezinta trecutul si prezentul turismului religios in lume si in Romania, precum si implicatiile sale asupra calatoriilor. A doua parte descrie regiunile cu potential turistic religios din Romania si Israel, cat si activitatile care pot creste si ajuta dezvoltarea acestui tip de turism si influenta acestuia in economia tarii.

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor.

Dintotdeauna turismul a fost considerat o formă de călătorie sacră sau spirituală. Trebuie să pleci, să ieşi din mediul tău obişnuit pentru a te regăsi. Călătoria cu orice scop înseamnă o desprindere, o experimentare care influenţează şi de multe ori schimbă astfel turismul are multe puncte comune cu pelerinajul.

Oricare ar fi motivele ce stau la baza sa, fie că este vorba de interes istoric şi cultural sau doar de devotament spiritual, turismul religios atrage un număr mare de adepţi.

1. Conceptul de turism religios.

Călătoriile cu scop religios nu sunt un fenomen nou. Religia este de mult timp un motiv integrant pentru a întreprinde călătorii şi este de obicei considerată cea mai veche formă de călătorie non economică. În fiecare an milioane de oameni călătoresc către destinaţiile de pelerinaj cele mai importante din punct de vedere religios de pe întreg pământul, atât de origine mai veche cât şi modernă. Călătoriile motivate de religiozitate şi spiritualitate au devenit răspândite pe scară largă şi popularizate în ultimele decenii, ocupând un segment important din turismul internaţional, crescând substanţial în ultimii ani, atât proporţional cât şi în termeni absoluţi. O creştere continuă în acest segment de piaţă pare a fi o tendinţă previzibilă şi pe viitor.

Creşterile călătoriilor motivate religios au coincis cu creşterea turismului în epoca modernă, şi chiar dacă industria şi ale sale "practici asociate interacţionează cu viaţa religioasă şi instituţiile religioase, în aproape fiecare colţ al lumii", turismul religios este unul dintre domeniile cele mai puţin studiate din cadrul cercetării turismului. Aceasta îndeosebi, în comparaţie cu celelalte aspecte ale sistemului turistic şi pieţelor conexe. Lucrul acesta este surprinzător, deoarece religia a jucat un rol-cheie în dezvoltarea agrementului de-a lungul secolelor şi a influenţat modul în care oamenii îşi folosesc timpul lor liber. Ca atare, modelele de deplasare moderne şi activităţile nu pot fi pe deplin înţelese cu excepţia cazului în care religia este, de asemenea, luată în considerare. Numai recent savanţii, guvernele, precum şi agenţiile de turism au luat la cunoştinţă de numărul tot mai mare de turişti motivaţi religios, sau, cel puţin, de creşterea vizitelor schiturilor sacre în conjunctura creşterii generale a patrimoniului cultural şi de turism. Acest interes public a apărut în principal din cauza potenţialului economic pe care îl presupune aceste călătorii religioase. Ca rezultat, locurile venerate sunt acum privite ca resurse turistice profitabile ce pot fi vizitate de turiştii interesaţi de situri culturale şi istorice. Moschei, biserici, catedrale, căi de pelerinaj, arhitecturi sacre, şi atracţiile metafizice sunt folosite în mod vizibil în turismul promoţional, după cum arată în cercetările recente de marketing şi conotaţiile sale religioase milenare. Ca urmare a introducerii pe piaţă şi a creşterii intereselui general pentru turismul cultural, situ-rile religioase sunt frecventate tot mai mult de turiştii curioşi decât de pelerinii spirituali.

Un alt aspect al turismului religios este că acesta implică din partea turiştilor un anumit nivel de instruire şi de cultură pentru a putea aprecia obiectivele din punct de vedere al arhitecturii, al valorii şi semnificaţiilor spirituale. Scopul acestui tip de turism, dincolo de nevoia de cunoaştere şi de plăcere estetică, este dorinţa unei experienţe divine. Acesta este motivul ce stă la baza păstrării pelerinajelor determinate de tradiţiile religioase (pelerinajul la Mecca) sau cele legate de evenimente şi manifestări specifice (moaşte, icoane făcătoare de minuni etc).

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu şi mijlociu până în epoca renaşterii.

Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi.

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor.

Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

− vizite la lăcaşurile sfinte; − pelerinaje religioase;

− tabere religioase pentru tineret. Taberele religioase pentru tineret se desfăşoară în toată lumea în perioada de vară.

Pornind de la noţiunea de turism cultural-religios se poate vorbi de două mari tendinţe de călătorii:

- Călătorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă. Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: mănăstirea Neamţ, mănăstirea Agapia, Sihăstria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul.

- Călătorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice.

Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află într-un monument sau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.

O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale.