Turismul Religios

1. Notiuni teoretice despre turismul religios

Turismul religios este o forma de turism care exista, de secole si care mai pastreaza înca unele trasaturi, în privinta pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astazi turismul religios implica din partea turistilor un nivel de instruire si un grad de cultura ridicate care sa permita aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, constructiei, valorii, semnificatiilor spirituale si continutului de obiecte de arta. Se pastreaza înca pelerinajele determinate de traditiile religioase din diferite tari (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente si manifestari specifice (moaste de sfinti, icoane facatoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se afla în continua transformare si diversificare, pastrându-si însa elementul de baza care l-a consacrat: religia.

Turismul de factura religioasa apare în a II-a etapa a evolutiei turismului, numita etapa pseudo-turistica, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu si mijlociu pâna în epoca renasterii. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma si Ierusalim pentru crestini, Meka si Medina în Arabia Saudita pentru musulmani, Lhasa si sanctuarele din India si Indochina pentru budisti, muntele Fuji pentru japonezi. Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicatii de ordin spiritual. Notiunea de religios s-a dezvoltat de la întelegerea motivatiilor turistilor. Diferenta dintre aceasta forma de turism si altele o constituie motivatia religioasa a turistilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

 vizite la lacasurile sfinte;

 pelerinaje religioase;

 tabere religioase pentru tineret.

Taberele religioase pentru tineret se desfasoara în toata lumea în perioada de vara. În cazul României, conform strategiei propuse prin programul „Orizont 2025”, autoritatile vor sprijini bisericile de diferite culte, în special pe cele care ajuta tinerii cu probleme sociale. El poate fi individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele si taberele religioase. Se practica de catre o anumita categorie de persoane si vizeaza atât promovarea valorilor culturale, cât si a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distinctie neta între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, si turismul religios. Spre exemplu, turistii care merg la manastiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaste locuri si lucruri noi, atrasi de frumusetea lor prin arta, prin faptul ca sunt situate în locuri mai retrase, pitoresti dar si prin viata deosebita pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lacasul de cult ei se transforma subit în pelerini: îsi schimba vestimentatia, aprind o lumânare, se închina la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întâlnirea cu sacrul modifica motivatia exterioara a calatoriei, vizitatorul descoperind si o motivatie interioara, de alt ordin decât cel pur turistic.

Pornind de la notiunea de turism cultural religios se poate vorbi de doua mari tendinte de calatorii:

- Calatorie unifunctionala, care are un singur scop de natura religioasa. Un exemplu foarte bun în cazul României sunt calatoriile religioase efectuate la lacasuri cu icoane facatoare de minuni: manastirea Neamt, manastirea Agapia, Sihastria sau Nicula. Participantul la acest gen de calatorie este strict pelerinul.

- Calatorie plurifunctionala, care îmbina aspectele religioase ale calatoriei cu cele strict culturale, si care permit vizitarea unui numar mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de atractie pentru turisti se afla într-un monument sau alta forma a patrimoniului cultural de factura religioasa, se poate vorbi de turism în spatiu religios.

O alta tendinta a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lacase de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale si-au realizat propriile case de oaspeti în care primesc un numar redus de credinciosi si în care trebuie respectate anumite norme pe durata sederii, pentru a nu perturba ordinea activitatii monahale. Între turism si religie exista nenumarate interactiuni si combinatii pe baza relatiei dintre locul sacru si motivatia turistului.

Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualitatii si culturii în contextul ecumenic local si international. Acestea au rolul de a dirija, coordona si controla procesul de organizare al pelerinajelor. Acestea ofera o serie de servicii cum ar fi:

 excursii pentru crestini din tara si strainatate;

 pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentala;

 tururi de orase;

 expeditii si tabere de studii;

 cazare în case de oaspeti si spatii de primire ale bisericii, în România;

 consiliere pelerinaje;

 servicii de informare pentru turismul religios.

Se considera ca pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Cei care sustin diferente fundamentale dintre turism si pelerinajul religios puncteaza disensiunile majore. Pelerinajul este vazut ca o calatorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestari cu caracter religios. Dupa opiniile bisericii, pelerinajul nu vizeaza doar influentarea pshicului prin instalarea linistii sufletesti, împlinirea spirituala ci considera ca o cale de atingere a acestei stari este biciuirea fizicului. Calatoria în sine, la locurile sfinte, ar trebui sa fie o penitenta, o suferinta necesara pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. Ca urmare confortul, relaxarea, distractia si alte forme de distragere nu ar avea ce cauta în pelerinaj. Vazut în felul acesta, pelerinajul are prea putine puncte comune cu turismul. Turismul având la baza o motivatie religioasa este mult promovat de agentiile de turism, însa ne întrebam daca se poate desfasura acest tip de turism fara participarea reala a celor din „destinatiile” vizate. De cele mai multe ori, Biserica prefera sa organizeze ea singura aceste pelerinaje, grupul sa fie însotit de preot, care pe parcursul deplasarii sa desfasoare activitati specifice: rugaciuni, discutii pe teme spirituale etc. În finalul unui tur, facut dupa „toate regulile Bisericii”, se acorda chiar un certificat ce atesta acest lucru. În acest caz, activitatile colaterale sunt reduse la minim iar noi ne întrebam în ce masura acest demers este turism.

Pe de alta parte însa, dintotdeauna turismul a fost considerat o forma de calatorie sacra sau spirituala. Trebuie sa pleci, sa iesi din mediul tau obisnuit pentru a te regasi. Calatoria cu orice scop înseamna o desprindere, o experimentare care influenteaza si de multe ori schimba.