Turismul și Serviciile Turistice

Capitolul I

Turismul şi Serviciile Turistice

1.1 Apariţia turismului

Analiza istorică a societăţii umane arată că turismul a existat în forme incipiente din cele mai vechi timpuri. Omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluţiei sale, nu a reuşit să producă toate cele necesare şi a căutat să stabilească relaţii cu semenii săi din alte comunităţi, prin intermediul schimburilor comerciale. Treptat s-au diversificat şi îmbunătăţit relaţiile sale cu celelalte colectivităţi. De asemenea, călătoriile şi pelerinajele la marile catedrale şi ansamblurile monarhale ale învăţaţilor timpului sau ale negustorilor de ape tămăduitoare, atestă faptul că au apărut primele forme de turism .

În Eviul Mediu, mişcarea turistică este reprezentată doar de călătoriile de afaceri spre marile târguri comerciale ale vremii (Lyon, Cracovia) şi cele diplomatice.

Conjuctura nefavorabilă de la sfârşitul secolului al XIV-lea (războaie, boli, foamete) îşi pun amprenta negativă şi asupra călătoriilor şi abia la sfârşitul secolului al XV-lea are loc un reviriment al acestora.

Începând cu secolul al XVI-lea circulaţia se dezvoltă, dorinţa de cunoaştere creşte, comerţul ia amploare, ceea ce determină multiplicarea călătoriilor, iar acestea la rândul lor vor genera aparaţia unui sector specializat destinat găzduirii călătoriilor. Începe să se dezvolte un turism recreativ, alături de cel comercial şi militar. Se dezvoltă de asemenea, turismul balnear, staţiunile balneare fiind un loc de întâlnire şi destinderea mai ales pentru cei bogaţi. Alături de acest turism se dezvoltă ulterior şi turismul alpin.

Un rol deosebit de important în evoluţia turismului l-au avut descoperirea forţei aburilor, construirea locomotivei şi a primelor căi ferate, iar mai târziu apariţia automobilului, care au înlesnit posibilităţile de deplasare. Alături de acestea, dezvoltarea căilor de comunicaţie au favorizat şi extins activităţile turistice.

Avantajele economice obţinute în urma activităţii turistice nu întârzie să apără, astfel că ritmul progresului tehnic marcat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, impune şi ritmul de dezvoltare al turismului. Astfel că secolul XX este marcat de detaşarea activităţii turistice ca activitate economico – socială distinctă, devenind obiectiv al activităţii economice – financiare a statelor.

Pe plan mondial şi naţional, turismul este considerat ca făcând parte din sectorul terţiar – cel al prestărilor de servicii, fiind o ramură a economiilor naţionale.

În România, turismul apare sub forme izolate cu mulţi ani în urmă, dar primele începuturi de organizare a activităţii turistice apar spre sfârşitul secolului al XIX-lea, prin înfiinţarea unor asociaţii cu obiect de activitate construcţia de cabane, amenajarea de trasee montane.

În anul 1936 apare legea pentru organizarea „Oficiului Naţional de Turism” (înfiinţat în 1926), care devine organizaţie de stat subordonată de Ministerul de Interne. Conform prevederilor acestei legi, „Oficiul Naţional de Turism” avea sarcina organizării şi dezvoltării turismului în ţara noastră. În anul 1948, sunt dizolvate toate asociaţiile turistice şi este înfiinţată asociaţia „Turismul popular”. Aceasta funcţionează până în anul 1950, când activitatea turistică şi bunurile trec în patrimoniul „Confederaţiei Generale a Muncii”, care a preluat şi atribuţiile şi bazele turistice ale Oficiului Naţional de Turism,desfiinţat şi el. Un pas important în organizarea turismului în ţara noastră este înfiinţarea în 1968 a Biroului de Turism pentru Tineret şi în 1971 a Ministerului Turismului.

Organizarea Ministerului Turismului are la bază prevederile articolului 115 din Constituţia României şi H.G. 455/1994, publicată în Monitorul Oficial nr.233/18 august 1994. Ca urmare a restructurării Guvernului României, prin H.G.R. nr. 972/23.12.1998, Ministerul Turismului s-a transformat în Autoritatea Naţională pentru Turism (A.N.T), care a funcţionat până în 4 ianuarie 2001, când prin H.G.R. nr. 24/04.01.2001 s-a reînfiinţat Ministerul Turismului.

Etimologic, cuvântul „turism”, provine din latinescul „turnus”, termen ce avea ca accepţiune voiajul în circuit. Din aceasta derivă termenul francez „tour” cu semnificaţia de călătorie, mişcarea în aer liber, plimbare, drumeţie. Acesta a fost preluat ulterior de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima forme de călătorie cu scop de agrement, recreere. Din acest termen s-au format şi cele de „touriste” (persoană care voiajează pentru propriul agrement) şi „tourisme” (activitate care se ocupă cu organizarea călătoriilor).

Noţiunea de turism exprimă acţiunea de a vizita diferite locuri şi obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând deplasarea şi stabilirea temporară în localităţile alese pentru petrecerea timpului liber. Fenomenul a atras de mult atenţia cercetătorilor, mai ales că s-a constatat rolul de consumator al vizitatorului în alte localităţi şi chiar în alte ţări decât cele de reşedinţă, ceea ce duce la o creştere a veniturilor în aceste localităţi.

De-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat şi îmbunătăţit continuu, deoarece turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cu implicaţii importante asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilor interumane naţionale şi internaţionale.

1.2 Clasificarea şi particularităţile formelor de turism

Dezvoltarea circulaţiei turistice, diversificarea motivaţiilor care generează cererea, au determinat multiplicarea formelor de turism, care au fost grupate în literatura de specialitate după diferite criterii care să asigure o mai mare omogenitate a lor. Un prim criteriu de clasificare care este locul de provenienţă a turiştilor, în funcţie de care se disting două forme principale:

-turismul naţional (intern), practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor ei;

-turismul internaţional (extern), caracterizat prin vizitele catăţenilor străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor.

Termenul „turism naţional” este mai puţin utilizat în practica activităţii turistice, unde s- a statornicit denumirea de turism intern.